Ford a inventat motorul care se opreşte. Va fi aplicat pe propulsorul EcoBoost de 1 litru care se fabrică şi la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ford a inventat motorul care se opreşte Foto: Arhiva
Ford a inventat motorul care se opreşte Foto: Arhiva

Compania americană Ford a anunţat că a inventat motorul care se opreşte. Acesta va fi aplicată pe propulsorul EcoBoost de 1 litru care în acest moment se fabrică şi la Craiova şi este o premieră mondială.

Sistemul este proiectat pentru a reduce stresul parcării, detectând persoanele şi obiectele care urmează să treacă prin spatele vehiculului, avertizând şoferul şi frânând automat dacă acesta nu reacţionează. Camera cu vedere largă din spatele maşinii, cu imagini afişate pe display-ul din maşină, va oferi o vedere largă a spatelui vehiculului. Asistenţa pentru parcare activă îmbunătăţită va parca paralel sau perpendicular la atingerea unui buton. „Toţi ne-am obişnuit cu dificultăţile şofatului, dar rămâne una din cele mai solicitante sarcini, pe care aproape toţi o realizăm în fiecare zi”, a declarat Torsten Wey, managerul departamentului de Şasiuri şi Sisteme Electronice de siguranţă, Ford of Europe. „Tehnologia îşi demonstrează deja potenţialul de a reduce stresul şofatului – iar investiţiile Ford în cercetare şi dezvoltare îşi arată beneficiile prin accelerarea inovaţiei pentru extinderea portofoliului nostru de tehnologii de asistare a şoferilor care oferă funcţionalitatea şi performanţa pe care clienţii le vor aprecia”, se arată în comunicatul emis de Ford.

Noua motor care se opreşte va fi aplicat pe propulsorul EcoBoost de 1 litru care în acest moment se fabrică şi la Craiova. 

La Centrul European de Cercetare şi Inovaţie Ford din Aachen, Germania, au mai fost dezvoltate şi alte tehnologii care includ sisteme menite să-i ajute pe şoferi să vireze pe lângă alte vehicule pentru a evita coliziunile la viteză mare şi să-i avertizeze pe şoferii care conduc pe contrasens pe autostradă.

„Aceste noi tehnologii - estimate a fi disponibile pe vehiculele Ford în următorii doi ani - fac parte din angajamentul companiei de a-şi tripla investiţiile în dezvoltarea tehnologiilor de asistare a şoferilor, pentru a le îmbunătăţi şi a extinde capacităţile acestora, accelerând lansarea sistemelor care facilitează parcarea şi conducerea în trafic intens şi-i ajută pe şoferi să evite coliziunile”, se mai arată în comunicatul emis de Ford. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite