Craiova: Vali Badea crede că Universitatea poate obţine performanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul Valentin Badea a venit la reunirea echipei Universitatea Craiova. El a spus că îi cunoştea dinainte pe majoritatea jucătorilor alb-albaştri şi a promis că va face tot posibilul să depăşească performanţele realizate la Steaua.

Imediat după şedinţa cu Adrian Mititelu, Ilie Balaci şi Daniel Mogoşanu, noul fotbalist al Ştiinţei, Valentin Badea, s-a arătat optimist în privinţa venirii sale în Bănie. „Cunoşteam majoritatea jucătorilor de la Universitatea, cel puţin de la televizor. Am primit un telefon, am primit o ofertă şi am plecat din Grecia să ajung aici. Am făcut trei zile cu maşina să ajung la Craiova. Am avut o discuţie cu patronul Adrian Mititelu şi mi-am dat seama că este un mediu propice performanţei. Craiova are o echipă puternică, cu mulţi suporteri. Sper să fac la Universitatea cel puţin la fel de mult cât am făcut la Steaua. Important este să prind echipa pentru că am avut o perioadă destul de lungă de pauză. Universitatea este o formaţie tânără, frumoasă şi dornică de performanţă. Sunt sigur că vom reuşi“, a declarat Badea.

Şoavă vorbeşte de câştigarea campionatului

Jucătorii au fost suprinşi că în locul unui antrenament uşor, conducerea Ştiinţa i-a invitat la masă. Florin Şoavă a spus că nu ştie cine va fi noul tehnician al alb-albaştrilor, iar obiectivul va fi câştigarea campionatului. „Important este să trecem peste şocul finalului din sezonul trecut. Trebuie să gândim pozitiv. Domnul Mititelu nu ne-a spus cine va fi antrenor, dar ne-a asigurat că peste două zile vom afla. Suntem mult mai motivaţi. Obiectivul nostru este câştigarea campionatului şi cred că este foarte posibil. Venirea lui Vali Badea este benefică Ştiinţei, pentru că va exista mai multă concurenţă pe posturi. Ne dorim să câştigăm toate meciurile“, a precizat Şoavă.

De la ora 12.00, fotbaliştii Universităţii vor efectua vizita medicală, miercuri urmând să plece în primul cantonament în Austria.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite