Craiova: Face reclamă pe blocuri ca să adune bani de capelă

Un preot din Craiova cere ajutorul enoriaşilor pentru a termina o clădire.Părintele Mihail Dincă a lipit afi şe în mai multe blocuri de pe Calea Bucureşti, pe care a scris câţi bani trebuie să doneze fi ecare familie.


Oamenii din zonă susţin că nu au nimic împotriva iniţiativei părintelui, doar că mesajele de pe afişe - „Adu-ţi aminte că şi tu vei muri!“ şi Criza trece, viaţa continuă, dar moartea nu ocoleşte pe nimeni“ - li se par macabre. „Este cam sinistru ce am citit. Este adevărat că toţi ne ducem acolo, dar nu am mai întâlnit până acum aşa ceva. Pe deasupra, noi nu suntem bătrâni şi nu avem de unde să dăm câte 200 de lei pentru a finaliza biserica“, a spus Aurora Giugulescu.



Nunţi, botezuri, înmormântări
Mihail Dincă susţine că 80% din construcţie este gata. Banii pentru capelă au venit tot de la enoriaşi. „Afişele sunt ciudate, dar asta este realitatea. Conform normelor Uniunii Europene, în curând va trebuie să ne aducem morţii la capelă. Din cauza crizei a trebuit să renunţăm la tâmplăria PVC, la acoperişul din tablă, la încălzirea pardoselii şi placarea cu polistiren“, a povestit părintele Dincă, parohul Bisericii Postelnicu Fir din Craiova. Oamenii spun că nu ţin neapărat să fie duşi la capelă. „Din pensia mea de 630 de lei ce să mănânc, ce să dau la biserică? Când o să mor, o să mă îngroape şi pe mine cineva. Am văzut afişele puse, iar ce scrie acolo este realitatea“, a declarat Paul Popescu. Preotul Bisericii Postelnicu Fir a mai spus că la capelă vor fi organizate mai multe tipuri de evenimente. „Vreau să ţinem slujbe, nunţi, botezuri, înmormântări. Se va amenaja un loc unde familia poate oferi un suc, o cafea, ceva de mâncare pentru sufletul morţilor. Am 4.000 de persoane în parohie, iar 700 au înţeles că fac această lucrare pentru ei şi au donat bani. Am reuşit să strângem peste două miliarde de lei vechi. Pentru finalizarea construcţiei mai trebuie aproximativ 500 de milioane de lei vechi“, a mai precizat părintele Mihail Dincă.