De la Rodica Sturzu din Târgu-Jiu pentru soţul ei:
„Îţi mulţumesc pentru că mi-ai fost alături în fiecare ceas din viaţă, îţi mulţumesc pentru cât m-ai ajutat când m-am operat de inimă, pentru sângele care m-a ajutat să trăiesc, pentru speranţă. Îţi mulţumescă pentru că mi-ai dăruit doi copii minunaţi, dar în mod special îţi mulţumesc pentru că ai avut puterea şi înţelegerea să mă suporţi 28 de ani de căsnicie. De aceea îţi spun în modul cel mai simplu: Tati, te iubesc din suflet, te iubesc enorm, până când moartea de va despărţi“

De la Liana Clenciu pentru Sorin Radu (ambii din Craiova)
„Îţi mulţumesc că ai apărut în viaţa mea acum patru ani şi jumătate. M-ai învăţat ce înseamnă cu adevărat să iubeşti. Am trecut prin multe împreună, dar dragostea noastră a reuşit întotdeauna să învingă şi să crească mai puternică de fiecare dată. Mi-ai fost alături când mi-a fost greu, dar şi când mi-a fost bine şi nu ştiu cum, dar reuşeşti în fiecare zi să mă faci fericită şi să mă faci să mă simt cu adevărat iubită. Iubesc să adorm şi să mă trezesc în braţele tale în fiecare zi şi să te aud spunându-mi  cât de mult mă iubeşti. Tu eşti prietenul meu, iubitul meu…Te iubesc cum n-am iubit şi n-am să mai iubesc pe nimeni vreodată şi abia aştept să îmi petrec restul vieţii alături de tine.“



De la Florentina Smeureanu pentru Clau:
„Deşi la început nu credeam că o să ajungem până aici, acum am ajuns să te iubesc mai mult decât pe mine însumi, mai mult decât orice sau oricine de pe lumea asta. Îţi mulţumesc că ai fost mereu lângă mine când am avut nevoie, că mi-ai întins mâna ţi nu m-ai lăsat să cad. Poate că pentru alţii eşti o singură persoană, dar pentru mine eşti întreaga mea lume. Eşti raza mea de soare ce mă trezeşte dimineaţa, zâmbetul ce-mi apare constant pe buze de un an şi nouă luni. Eşti cel care m-a învăţat să zbor. Te iubesc mult eşti, elixirul meu vital! Şi dacă nu aş ştii că o să te iubesc până la sfârşitul timpului nu ţi-aş spune că te iubesc!“

Denisa Pîrlogea pentru iubitul ei:
„Astăzi este prima zi din restul vieţii mele. Şi această zi poartă în fiecare an, numele tău! Cum este curcubeul, zâmbet al lacrimilor, aşa eşti tu pentru inima mea. De nepreţuit. Roua dimineţilor şi aburul cald al cafelei. Umărul de care mă sprijin şi care mă veghează să nu mă rătăcesc. Şi pentru că trebuie să poarte un nume, i s-a spus Valentin.“

De la Alecsandra Fetea pentru Emanuel Cazacu:
„Ar fi pustie lumea fără tine şi lipsa ta ar fi un veşnic chin şi nu-mi doresc decât să fii cu mine, mereu în braţe să te ţin. De aceea nu mă-ncumet să-ţi dau pace, legaţi pe viaţă. Vreau să fim mereu, căci fără tine spune-mi ce s-ar face în ceas de seară, singur, trupul meu. TE IUBESC!“



De la Cristi Călin din Râmnicu Vâlcea pentru Cristina:
„Draga mea, din momentul în care te-am întâlnit timpul meu s-a oprit pentru tine. Trăiesc şi respir doar pentru că te iubesc. Vreau să fiu alături de tine doar o viaţa.“

Adi Stroescu din Râmnicu Vâlcea pentru Oana:
„Pentru Oana: Mă faci să zâmbesc în fiecare zi!“

Alexandra Preda din Râmnicu Vâlcea pentru Valentin:
„Pentru Valentin: Pentru că e şi ziua ta îţi urez „La mulţi ani!” şi îţi spun că te iubesc la fel de mult ca în prima zi!“

Oana Borcoci, cadru didactic:
„Viaţa mea a început cu adevărat atunci când te-am cunoscut. Alături de tine, am aflat ce este dragostea şi fericirea. Este de ajuns doar privirea ta pentru ca inima mea să bată nebuneşte şi doar prezenţa ta pentru ca să-mi găsesc  liniştea sufletească. Nu pot să spun decât că noi doi formăm un suflet împărţit la doua trupuri. Te iubesc!“.

Cristina Popescu, 21 de ani, manechiuristă:

„Dragul meu Mihai, eşti aerul meu şi fără tine nu pot respire. Eşti zâmbet şi lacrimă. În fiecare minut în care eşti departe tânjesc după clipele petrecute cu tine. Pentru tine simt ce nu am simţit niciodată. Îţi mulţumesc că eşti cu mine, pentru că tu îmi înseninezi clipele urâte.  Te iubesc, raza mea soare!“

De la Marius Bucătură pentru Badea Ionela:
„Inima îmi bate tare atunci când te privesc şi cu o voce tremurândă îţi şoptesc că TE IUBESC. Te pup dulce!“



De la Meya pentru Dorin:
„Cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor vreau să-ţi spun că te iubesc din tot sufletul şi să-ţi spun totodată că este o zi specială deoarece sărbătorim 5 ani de logodna. La multi ani! Îţi mulţumesc  pentru tot... voi fi toată viaţa alături de tine!“

Pentru Ionela:
„Atât de multe cărări bătătorite spre sufletul tău ne aduc mereu atât de aproape aproape....Eu nu sunt ceilalţi, eu sunt eu, şi te iubesc mult cu n-am mai iubit niciodată, aşa cum se întâmplă să iubeşti pe cineva care îţi este ecou în momentele de adâncă întristare... sau poate... este felul meu ridicol de a visa la tine ... îngerul de o perfecţiune imposibilă ... PS Nemurirea se află pe epiderma buzelor tale.“
 
De la Mirela Cuciola, cu drag pentru cuciolino meu, Ionuţ:
„De Sfântul Valentin aş vrea să-ţi spun de ce te iubesc, dar ceea ce simt pentru tine nu poate fi descries în cuvinte. Poate că te iubesc pentru felul tău de a fi, atât de deschis şi zâmbitor, încât e imposibil ca cineva să nu te iubească! Poate că te iubesc pentru natura ta misterioasă, sau pentru că eşti câteodată timid şi neajutorat încât aş vrea să petrec toată viaţa protejându-tePoate că te iubesc pentru toate astea sau sunt alte lucruri de care nu-mi dau seama. Dar ştiu pur şi simplu că te iubesc.“



Pentru Lavinia:
„Inima îmi îmi plânge că nu eşti lângă ea, pielea mi se usucă că nu simte că nu eşti lângă ea, pielea mi se usucă că nu simte atingerea ta, sufletul te strigă să vi să-l încălzeşti, iar buzele mele tânjesc după sărutul tău. Te iubesc Lavinia sincer.
Uneori am nevoie de dragoste, alteori nu, uneori de zi, alteori de noapte, uneori de frig, alteori de căldură, dar întotdeauna am nevoie de tine. Te iubesc foarte mult.“

De la Dalia pentru Alexandru:
„Datorită celei mai sensibile sărbători în care sufletul este mai presus de materie doresc să dezvălui un secret pentru scumpul meu Alexandru Sampalean: NU caut astăzi declaraţii de dragoste, ele se citesc în tot ce faci când eşti cu mine. Cu multă dragoste de la Dalia.
Tu eşti singurul remediu contra: depresiei de luni, ceasurilor de marţi, ghinionul zilei de 13. Aşa că nu îmi trebuie alt motiv pentru a spune că eşti dragostea mea! Cu multă pasiune pentru Sampa de la Puiuţul lui Dalia!“

De la Romeo pentru Carmen:
„Încă din prima clipă în care mi-ai zâmbit ca o fiinţa nobilă care a ghicit suferinţa inimii mele solitare şi trădate, te-am întronat ca fiind regina visurilor mele şi steaua care străluceşte pentru mine. Am înflorit copacii pentru tine şi am topit zăpada. Iubita mea, dacă încă nu ţi-ai dat seama, tu eşti primăvara mea. Te iubesc.“