Craiova: FRF a explicat motivele pentru acordarea licenţei Ştiinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia de licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal a publicat astăzi, pe site-ul oficial, un comunicat în care a oferit informaţii despre motivele pentru care a decis să acorde Universităţii Craiova licenţa pentru sezonul viitor din Liga I.

După această decizie, Ştiinţa poate lupta mâine pentru un loc în Europa League. „Clubului FC Universitatea Craiova i s-a refuzat licenţa la prima comisie pentru neîndeplinirea condiţiilor financiare privind lipsa datoriilor restante la 31 decembrie 2008, din activitatea de transfer a jucătorilor Prepeliţă şi Tănasă către clubul FC Argeş, precum şi taxe sociale şi impozite neachitate către bugetul consolidat al statului.

La luarea deciziei în cazul clubului FC U Craiova, doamna Alina Marin s-a abţinut de la vot, motivând că soţul dânsei, domnul Daniel Cernat Marin, este preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, care l-a sancţionat în mai multe rânduri pe domnul Adrian Mititelu, deci ar putea fi pusă la îndoială credibilitatea deciziei comisiei. În cazul apelului clubului FC U Craiova, s-au prezentat documente financiare şi înregistrări contabile ale clubului, din care reieşea că nu sunt angajamente financiare neachitate la data de 31 martie 2009, ca urmare a acţiunii de divizare prin desprindere admisă de autoritatea competentă, respectiv Tribunalul Dolj.

Cei patru membri ai comisiei, prezenţi la şedinţa din data de 27 mai 2009 (a lipsit doamna Tina Andronache), au admis apelul, au desfiinţat hotărârea primei instanţe şi au acordat, în unanimitate de voturi, licenţa clubului FC U Craiova pentru sezonul 2009-2010, întrucât au fost îndeplinite condiţiile de la criteriul financiar“, se arată în comunicatul emis de FRF.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite