Craiova: Un copil a fost lăsat în voia sorţii

Ionelia Andreea Tudor, o fetiţă din Giubega, este îngrijită de 9 ani doar de o bunică. Mama a abandonat-o la vârsta de trei ani, iar tatăl a murit în urmă cu doi ani

„Nu-mi doresc nimic. De fapt, mă rog doar pentru bunica, s-o ţină Dumnzeu pe picioare. În rest, sper ca nimeni să nu aibă parte de soarta mea”, sunt cuvintele cu care ne întâmpină Andreea. Are 12 ani şi locuieşte în Giubega, cu bunica, de 73 de ani. Andreea a rămas fără mamă de la trei ani.

„Mumăsa s-a înhăitat cu unu’”

„Mumăsa s-a înhăitat cu unu din sat, şi a fugit cu ăla. Pe când eram la vie, la sapă, a zis că pleacă până la doctor, în Craiova. Dusă a fost”, ne povesteşte Gheorghiţa Tudor, cunoscută în sat ca tanti Ghiţa. Merge în cârje, pentru că este foarte cocoşată. În ciuda vârstei şi a stării de sănătate şubrede, bătrâna se trezeşte în fiecare zi dis de dimineaţă, pe la 5.00, ca să hrănească păsările, să gătească şi să facă ordine în casă. La intrarea în clădire este aşezată o cutie cu 10 bobocei.

Tanti Ghiţa mărturiseşte că păsările îi sunt singura bogăţie, pentru că are o pensie mică, pe care nu ştie unde s-o împartă mai întâi. „Am vreo două milioane de lei dintr-ăia vechi. Dar să-ţi spun ce îmi cumpăr din ei: un sac de făină, cu cinci sute mii şi de vreo patru sute încarc butelia. Mai rămâne un milion: ba să iau zahăr, ba cartofi, se găseşte pe ce se duc banii. Acu’ am la corent să dau două milioane. Iote plicul, nu vă mint, că am să achit pe mai multe luni. Nu ştiu de ce am atâta, că n-am udat în curte, să mă vadă Dumnezeu, că n-am nici furtun”, ne explică bătrâna.

Deşi nu se vaită că duce lipsă de mâncare, tanti Ghiţa ne spune că cea mai mare durere este că un copil a rămas de mică fără părinţi. În timp ce bunica vorbeşte, Andreea priveşte în jos. Nu vrea să discute despre situaţia în care se află.

Nu vrea să mai audă de cea care i-a dat viaţă

„Pe mama nu vreau să o văd, după câte mi-a făcut. Dar mă bucur că am prieteni în sat. La şcoală iau note între şase şi nouă. Nu mă ajută nimeni la teme, poate doar o mătuşă care vine o dată pe săptămână şi mai face de-ale gurii”, ne mai spune Andreea. Tanti Ghiţa o aprobă. Recunoaşte că a făcut tot posibilul ca nepoata să nu simtă prea mult lipsa părinţilor. „Dacă am crescut-o de mititică, aş face orice pentru ea. Că am avut sau nu găteală, punem cazul ăsta, ei i-am dat. Chiar că eu n-am mâncat, ei i-am pus deoparte bucătură”, ţine să adauge tanti Ghiţa. Lăcrimează. De fiecare dată când se gândeşte la soarta Andreei, nu se poate abţine de la plâns. „Nu vreau să trăiesc pentru mine, ci pentru copil. Muncesc cât ţine ziua. Nu odihnesc deloc, aşa cocoşată cum sunt. Mai greu îmi e dacă stau locului. Dar aşa, dacă mă învârt prin curte, îmi fug gândurile de la toate necazurile”, încheie tanti Ghiţa, în timp ce îşi strânge nepoata la piept.