Craiova: Cer o lege a protecţiei elevilor în toate şcolile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de tineri au scandat împotriva violenţei, pe 14 octombrie, pe esplanada Teatrului Naţional
Sute de tineri au scandat împotriva violenţei, pe 14 octombrie, pe esplanada Teatrului Naţional

Prietenii lui Andrei Goreci, voluntari din mai multe organizaţii, continuă acţiunile pentru siguranţa tinerilor.

Prima dintre acestea este întâlnirea cu consiliile elevilor şi comitetele părinţilor pentru consultări privind o iniţiativă legislativă referitoare la protecţia în şcoli. Dialogul cu elevii şi părinţii acestora se va materializa şi prin completarea unor chestionare, realizate de Facultatea de Sociologie, iar concluziile vor fi prezentate parlamentarilor care şiau declarat public susţinerea campaniei iniţiată de ONGuri, „Violenţa ucide îngeri“.

„Avem deja alături persoane care au înţeles importanţa acestei luări de atitudine şi schimbărilor care se doresc în această direcţie. Ministrul Educaţiei ne-a contactat telefonic şi ne-a asigurat de sprijinul instituţiei pe care o conduce“, precizează Adina Enache, coordonator de proiecte în cadrul Centrului Educaţional de Resurse şi Training. Voluntarii i-au trimis ministrului o adresă prin care solicită delegarea unei persoane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, căreia să îi fie prezentate programe de educaţie non-formală şi psihoterapie pentru elevi.

„Vrem să nu mai moară tineri ca Andrei!“

Andrei Goreci s-a implicat în zeci de proiecte educative alături de voluntarii care îi păstrează azi vie memoria.

Andrei Goreci era implicat în activităţi de voluntariat

„Vom merge hotărâţi în această luptă împotriva violenţei până la capăt – introducerea unei legi a protecţiei în şcoli pe care toţi directorii şi cetăţenii oraşului să o respecte, nemaiavând motive să arunce responsabilitatea unii pe alţii“, declară Adina Enache. Voluntarii dau asigurări că niciun punct din calendarul acţiunilor pe care le pregătesc nu va rămâne nediscutat cu autorităţile şi organele de ordine.

„Sperăm să fi înţeles că nu noi, cei care am cântat şi strigat mesaje anti-violenţă, suntem cei periculoşi, problema se află încă în şcoli, în elevii pe care cu uşurinţă îi exmatriculăm în loc să-i educăm“, mai spune reprezentantul C.E.R.T. Andrei Goreci s-a stins din viaţă pe 7 octombrie în apropierea Liceului Tudor Arghezi, unde era elev în clasa a XII-a. Tânărul, de doar 17 ani, a fost înjunghiat de Romel Voicu. Acesta din urmă a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, pentru fiind cercetat pentru omor calificat.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite