Craiova: Bănia este timp de cinci zile punctul de atracţie al lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au mai rămas doar câteva zile până la startul Campionatului Mondial al Câinilor de Salvare.

Cel mai important eveniment chinologic utilitar din lume se va desfăşura la Craiova între 1-5 iulie.

“Pregătirile pentru mondiale sunt în toi, iar echipele participante din întreaga lume se antrenează deja pentru concurs”, ne-au spus reprezentanţii Centrului de Educare Canină România (CdEC).

Timp de patru zile vor avea loc, simultan, toate probele: căutare-salvare de sub dărâmături, căutarea persoanelor dispărute din zone accidentate, căutarea persoanelor dispărute în zona de câmpie – proba de urmă, şi salvarea din apă.

După ani întregi de promovare a activităţii şi rezultatelor Centrului de Educare Canină România – cu sediul în Craiova, Federaţia Chinologică Internaţională şi Organizaţia Mondială a Câinilor de Salvare au decis ca ediţia din acest an a Campionatului Mondial să se desfăşoare în Craiova.

Campionatul se desfăşoară pentru prima dată în Europa de Est

Manifestarea este cu atât mai însemnată cu cât este organizată în premieră într-un stat din Europa de Est. În  urma unor calificări şi precalificari ale celor mai buni câini de pe mapamond, selectionaţi din Japonia şi până în Statele Unite, în Bănie vor participa la concurs exemplare canine din peste 36 de ţări.

„Anual, începând cu anul 1995, la Campionatul Mondial participa cei mai buni dintre cei mai buni câini de salvare. Este o onoare dar şi o mare responsabilitate oferită României, mai ales Centrului de Educare Canină, organizarea celei de a 15-a ediţii a celui mai important eveniment chinologic de salvare.  Dorim să arătăm tuturor că romanii au mentalitatea, atitudinea şi cultura chinologica occidentală, că sunt pregătiţi să organizeze acest Campionat Mondial. Mulţumesc IRO pentru încrederea acordată. Mulţumesc minunatei mele echipe şi tuturor celor care sunt alături de noi în organizarea Campionatului Mondial”, a declarat Liviu ionescu, preşedinte CdEC.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite