Conform principiului „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită“, doi tineri din Dolj sunt cercetaţi penal pentru că şi-au reparat singuri strada din faţa caselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din localitatea doljeană Preajba au muncit o săptămână să întărească cu pietriş şi cărămidă strada desfundată din faţa caselor, iar la final au aflat că Poliţia s-a autosesizat şi-i cercetează penal acuzându-i de lucrări neautorizate.

Doi tineri din localitatea doljeană Preajba s-au ales cu dosar penal după ce şi-au reparat singuri strada din faţa casei, întărind-o cu bucăţi de cărămidă uzată. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă închisoare, de la 6 luni la 3 ani, sau amendă.


Cristian Popescu (27 ani), un localnic din Preajba, a aflat în urmă cu patru zile că are dosar penal pentru că a muncit voluntar în folosul comunităţii.

Tânărul susţine că în momentul în care s-a apucat de lucrare nu s-a gândit niciun moment c-o să ajungă să aibă probleme cu legea. „Am adus cărămidă spartă şi am pus-o pe stradă, însă nu crezut c-o să ajung să mi se întocmească dosar penal. Pentru o faptă bună pot să ajung în spatele gratiilor, iar logic gândind nu este normal. Până la urmă nu consider că am încălcat legea. Dacă ştiam că o să am probleme, lăsam lucrurile aşa cum erau şi îmi vedeam de treaba mea. Am aflat că pedeapsa pentru o astfel de faptă este între 6 luni şi 3 ani sau amendă. Am rămas fără cuvinte şi nu înţeleg cum funcţionează legea în România“, a relatat tânărul.

image

Unul dintre tinerii cercetaţi în mijlocul străzii întărite cu bucăţi de cărămidă FOTO Andreea Mitrache


Sesizare din oficiu


Oamenii legii au întocmit dosar penal şi pentru Primăria Malu Mare, de care aparţine localitatea Preajba. Poliţiştii susţin că au efectuat lucrări la drumurile publice fără a avea autorizaţie. „Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe familii din localitatea doljeană Malu Mare pe strada Socului au efectuat lucrări neautorizate depozitând o serie de materiale de construcţii (pietriş, cărămidă) fără a avea autorizaţie. S-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii executării de lucrări neautorizate în zona drumului public pentru două familii, dar şi pentru Primăria Malu Mare“, a spus Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Autorităţile din comuna Malu Mare au replicat că n-au bani pentru reabilitarea străzilor, iar oamenii n-au greşit atunci când şi-au rezolvat singuri problema.

„Nu cred că au greşit, ba din contră cred că au făcut un lucru bun. Comuna Malu Mare are 92 de kilometri de drum, iar doar 2 kilometri sunt asfaltaţi. Oamenii aveau nevoie de autorizaţie fără discuţie. Ei, săracii, au găsit o soluţie să-şi pună cărămidă, iar eu cred că nu sunt singurii care au făcut o astfel de lucrare. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, iar din punctul meu de vedere aşa a fost în cazul celor două familii“, a precizat Ilie Dodocioiu, primarul comunei Malu Mare.   

Muncă de-o săptămână       

Localnicii de pe strada Socului, din localitatea doljeană Preajba, sunt revoltaţi de întorsătura pe care au luat-o evenimentele. „Ei au adus cărămida pe banii lor şi au muncit timp de o săptămână. Pe strada noastră nu se poate circula atunci când plouă sau ninge, iar cei doi tineri au zis că vor rezolva ei situaţia. Acum au ajuns să aibă probleme cu legea din această cauză. În ziua de astăzi nu mai trebuie să faci bine absolut deloc pentru că rişti să ajungi la închisoare. Am vorbit cu ei şi mi-au zis că de acum înainte o să-şi vadă de treaba lor şi nu se vor mai implica deloc în astfel de cazuri. Ei au fost singurii care au pus mâna şi au încercat să facă ceva. Noi, restul vecinilor, nu i-am ajutat absolut deloc“, a povestit unul dintre rezidenţi.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite