Capacitate 2017. Rezolvarea subiectelor la Limba Română la Evaluarea Naţională. Elevii din Dolj: „Nu am rezolavat toate subiecte, dar nu a fost nici rău“

Capacitate 2017. Rezolvarea subiectelor la Limba Română la Evaluarea Naţională. Elevii din Dolj: „Nu am rezolavat toate subiecte, dar nu a fost nici rău“

Elevii de gimnaziu au declarat că subiectele la proba scrisă la limba română au fost accesibile

4370 de absolvenţi de ciclu gimnazial din judeţul Dolj au susţinut astăzi proba scrisă la Limba şi Literatura Româna. Elevii au declarat că subiectele au fost accesibile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elevii au avut de demonstrat că poezia „Ploaia“, de Magda Isanos, aparţine genului liric. Tot la acest subiect au trebuit să găsească sinonime sinonime ale unor cuvinte din textul dat, să explice rolul unei cratime într-o secvenţă din poezie, să menţioneze două cuvinte care au diftongi, să numească tipul de rimă şi măsura ultimului vers în poezia dată, şi să transcrie două figure de stil.
 
„Subiectele au fost accesibile. Am reuşit să rezolv în totalitate subiectul unu, însă la al doilea nu am reuşit să răspund la toate întrebările. Din şase întrebări am dat răspunsul la patru. Am avut emoţii, iar din această cauză nu am putut să concentrez aşa cum ar fi trebuit. Sper ca la proba scrisă la matematică să fiu mai atentă şi să reusesc să rezolv toate subiectele“, a declarat Loredana Marcu.
 
 
La cel de-al doilea subiect  elevii au avut de răspuns la 6 întrebări pe baza unui text la prima vedere, respectiv articolul „Cel mai rapid de pe pământ” din revista Terra Magazin. „Mie ultimul exerciţiu de la subiectul al doilea mi-a pus ceva beţe în roate. În rest pot să spun că m-am descurcat bine şi cred că nu m-am făcut de râs. Nu am reuşit să redactez o naraţiune care să cuprindă între 150 şi 300 de cuvinte. Chiar nu am reuşit, dar rezultatul a fi unul destul de bun. Nu cred că voi fi depunctată atât de mult din această cauză, Nu am rezolvat toate subiectele, dar nu a fost nici rău“, a precizat Elena Stancu..
 

 
Din cele 100 de puncte, candidaţii vor primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări. 
 
Pe data de 26 iunie vor fi afişate rezultatele (pâna la ora 16,00), iar eventualele contestaţii vor fi depuse între orele 16:00-20:00. Acestea vor fi soluţionate în intervalul 27-29 iunie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 30 iunie 2017.
 
Calendarul desfăşurării examenelor este următorul:
 
19 iunie – proba scrisă la Limba şi Literatura Română
 
21 iunie – proba scrisă la Matematică 
 
22 iunie – proba scrisă la Limba şi Literatura maternă
 
26 iunie – Afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor 
 
30 iunie – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
 
În urma rezultatelor pe care le obţin la aceste probe, absolvenţii claselor a VIII-a vor fi repartizaţi la licee, în fincţie de notele obţinute şi opţiunile pe care le-au bifat la înscriere.
 
citeste totul despre: