Bărbatul care a înjunghiat un craiovean la piscina Plazza Sumer Club este căutat de poliţişti. Instanţa a emis mandat de arestare în lipsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Ţăndărescu a fost înjunghiat în zona gâtului
Dragoş Ţăndărescu a fost înjunghiat în zona gâtului

Constantin Marcu, în vârstă de 40 de ani, din Craiova, a înjunghiat  în gât un bărbat la piscina Plazza Sumer Club, din apropierea Craiovei. Incidentul a avut loc pe data de 11 august.

Agresorul nu a fost găsit până în momentul de faţă de oamenii legii. Procurorii din cadrul Parchetului de  pe lângă Tribunalul Dolj au cerut instanţei emiterea unui mandat de arestare în lipsă. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă în lipsa inculpatului Marcu Constantin Sorinel pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare. În baza art. 230 C.pr.pen. Dispune emiterea, de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Marcu Constantin Sorinel. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare“, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.   

Dragoş  Ţăndărescu, în vârstă de 40 de ani, a fost înjunghiat în zona gâtului  la piscina Plazza Sumer Club. Victima a declarat că nu a avut niciodată un conflict cu agresorul. „După ce am parcat maşina m-a acostat şi mi-a spus să plec de acolo. L-am ignorant şi după aproximativ 10 minute, când mă îndreptam spre şezlonguri, a venit şi m-a înjunghiat. Nu îl cunosc şi nu am avut niciodată tangenţă cu el“, a povestit  Ţăndărescu.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.  

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite