VIDEO Traian Băsescu, dezamăgit de mizeria din Mamaia. Preşedintele ar sta numai la Neptun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu este dezamăgit de Mamaia. FOTO Adrian Boioglu
Traian Băsescu este dezamăgit de Mamaia. FOTO Adrian Boioglu

După o baie de mulţime de aproape o oră şi jumătate, preşedintele s-a declarat dezamăgit de mizeria de la Mamaia. Şeful Statului spune că nu s-ar putea odihni aici şi că preferă staţiunea Neptun.

Traian Băsescu s-a plimbat, la Neptun, cu şalupa. În jurul orei 15.00, au ajuns şi fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, şi soţul acesteia.


După o vizită oficială şi sobră pe Fregata Regele Ferdinand, şeful statului a lepădat imediat cravata şi costumul şi a plecat la plimbare prin Mamaia, îmbrăcat într-un tricou albastru.

Traian Băsescu a fost însoţit de soţia sa, Maria şi nu a scăpat neobservat. Preşedintele a fost luat cu asalt de sute de turişti. Baia de mulţime s-a transformat repede în şedinţă foto, iar Băsescu nu a ezitat să ia copiii în braţe spre bucuria părinţilor. Preşedintele s-a declarat însă dezamăgit de mizeria din Mamaia. El spune că faleza este murdară şi că nu ar putea să rămână acolo pentru mai mult decât o scurtă vizită.

"Prefer să stau în Neptun şi dacă vreau atmosfera de Mamaia să vin aici pentru puţin timp. În Mamaia nu simt că pot să mă odihnesc. La televizor vezi parade, dar când ajungi aici e o mare decepţie." a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele s-a declarat însă încântat de resortul lui Muhammad Murad de la Năvodari. Băsescu este de părere că asemenea hoteluri de familie, all inclusive ar trebui construite pe toată zona dintre Mamaia şi Năvodari. 

Întrebat fiind dacă îi place mai mult la Mamaia sau la Miami, preşedintele a replicat râzând că nu a fost la Miami.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite