VIDEO 400 oameni au participat la Maratonul Nisipului. Cea mai mare competiţie de alergare pe plajă din Europa a avut loc la Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea rea şi vântul care a suflat pe plaja din Mamaia nu i-a împiedicat pe amatorii de sport în natură să participe la Maratonul Nisipului. La competiţie au participat atât sportivi profesionişti cât şi amatori.

Cea de a doua ediţie a Maratonului Nisipului nu a mai aşteptat primăvara şi a fost organizată mai devreme. Competiţia s-a dsfăşurat pe trei probe - 10 kilometri, maraton şi semimaraton. 

Noutatea acestei ediţii a fost legată de faptul că la ea au participat, pe lângă sportivi şi amatori, un grup de voluntari de la o asociaţie care luptă împotriva autirmului. Ei au alergat legaţi cu eşarfe albastre în semn de solidaritate cu persoane care suferă de această afecţiune. 

Startul s-a dat dimineaţă, atunci când afară nu erau mai mult de 7 grade Celsius şi pe alocuri ploua mărunt. 

Organizatorii susţin că este o premieră europeană pentru că toată competiţia are loc pe nisip. Prima probă a fost cea de alergare pe 10 kilometri. Nu distanţa i-a pus în dificultate pe alergători, ci faptul că păşeau pe nisipul umed. Primul sportiv care a trecut linia de Finish a venit special din Republica Moldova. El a mărturisit că în ţara sa natală astfel de competiţii nu au loc. 

La start a fost şi viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău. El a declarat că nu şi-a luat echipamentul de alergare pentru că se pregăteşte pentru ediţia viitoare a competiţiei. "Mă bucur că văd în staţiunea Mamaia ceea ce mi-aş dori să văd pe tot parcursul anului - oameni frumoşi, oameni sănătoşi, viaţă, mişcare. Îi invit pe constănţeni şi nu numai pe ei pentru că avem şi turişti din străinătate să se alăture acestor competiţii. Mă băcur că acest concurs are în componenţa sa şi un scop nobil - se aleargă pentru copiii cu autism şi le-am promis că anul viitor vor găsi mai mult nisip în staţiunea Mamaia, pentru că după cum aţi văzut noi ne ocupăm ca staţiunea să fie într-o continuă schimbare şi dezvoltare şi, de ce nu, să redevină ceea ce a fost - simbolul României", a încheiat Făgădău. 

Fiecare dintre cei aproape 400 de participanţi a plătit o taxă de înscriere. Banii strânşi vor fi donaţi asociaţiei care se ocupă cu lupta împotriva autismului. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite