Viaţă de pedofil în puşcărie. „Dacă ştie să relaţioneze cu ceilalţi o să-şi facă pedeapsa în linişte, dacă este «găină» poate s-o păţească“

Viaţă de pedofil în puşcărie. „Dacă ştie să relaţioneze cu ceilalţi o 
să-şi facă pedeapsa în linişte, dacă este «găină» poate 
s-o păţească“

FOTO Adevărul

Legenda urbană spune că violatorii şi pedofilii au viaţă grea când ajung în spatele gratiilor. Cu toate că Regulamentul privind executarea pedepselor prevede măsuri speciale pentru aceşti infractori, nu toţi pot fi protejaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform Regulamentului de aplicare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, anumiţi deţinuţi pot fi declaraţi vulnerabili în funcţie de „săvârşirea de infracţiuni asupra minorilor sau asupra integrităţii şi libertăţii sexuale” sau „profesia sau funcţia deţinută anterior arestării”. În acest caz ei vor beneficia de un regim de detenţie special, fiind izolaţi de restul deţinuţilor.

„Au şi ei un Dumnezeu”

Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, fost colonel de poliţie, spune că „puşcăriaşii au şi ei un cod al lor: poţi să omori, poţi să furi, poţi să dai în cap, dar să nu te atingi de copii. Au şi ei ceva sfânt, au şi ei sensibilitatea lor, au şi ei un Dumnezeu. Şi din cauza asta pedofilii au o viaţă grea. Foarte mulţi nu ştiu dacă mai ies de acolo zdraveni. Este o chestie groaznică, să agresezi un copil care nu se poate apăra, care e nevinovat.”

Psihologul atrage atenţia că aceşti oameni, după eliberarea din penitenciar, reprezintă din nou un pericol social. „Lipsa terapiei, medicamentaţiei, lipsa luării în evidenţă îi fac să fie un pericol. Există calmante foarte puternice care pot duce la scăderea libidoului.”

În acest caz, familia pedofilului are rolul cel mai important de a-l trata şi a-l ţine sub observaţie, deoarece, spune Liviu Chesnoiu, ei vor refuza să recunoască faptul că au o boală.

Dacă este „găină” poate s-o păţească

Cu toate că regulamentele le oferă protecţie, foarte mult contează atitudinea pedofililor când sunt încarceraţi. Un agent de la un mare penitenciar din România ne-a declarat că „depinde de felul cum se adaptează fiecare. Dacă ştie să relaţioneze cu ceilalţi o să-şi facă pedeapsa în linişte, dacă este <<găină>> poate s-o păţească.”

În cazul acestor „găini” de multe ori se întâmplă ca agresiunea (bătaia sau violul) să nu fie raportată gardienilor din cauza ameninţărilor. Dacă se raportează, totuşi, astfel de evenimente, agresorii sunt cercetaţi disciplinar de către angajaţii penitenciarului şi se pot stabili pedepse administrative. Totodată, cazul de agresiune constatat de către medicul penitenciarului ajunge şi în atenţia unui procuror care poate începe un dosar de urmărire penală sau poate clasa cauza.

Agentul de penitenciar a declarat că cei închişi pentru agresarea minorilor vor face parte dintr-un grup mai vulnerabil şi vor fi izolaţi de ceilalţi. Asta înseamnă că vor sta cazaţi în alte camere şi vor avea un alt program. Practic, ei nu interacţionează cu restul deţinuţilor.

În cazul poliţistului acuzat de pedofilie Eugen Stan, agentul spune că „poate solicita să facă parte dintr-un grup vulnerabil, să i se acorde o oarecare protecţie datorită funcţiei pe care a îndeplinit-o anterior. Va putea fi cazat cu alte persoane care au săvârşit aceleaşi fapte ca şi el”.

„Legendele cu violatorul violat nu se mai întâmplă la pedofili”

Lucrurile, însă, s-au schimbat în puşcăriile din România începând cu anul 2006 când s-au pus în aplicare noi regulamente de executare a pedepselor. Acum pedofilii sunt trataţi ca deţinuţi cu regim special. „Sunt ţinuţi în camere speciale, pe secţii speciale în aşa fel încât să nu fie victimizaţi, sunt urmăriţi special, sunt introduşi în programe făcute special pentru ei de reeducare, socializare şi diminuare a impulsurilor sexuale pe care le au ei. Legendele cu violatorul violat se mai întâmplă la violatori în general, nu la pedofili pentru că ei sunt cei protejaţi”, ne spune Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Penitenciare (foto dreapta, sursa foto INQUAM).

Conform liderului de sindicat, foştii poliţişti, magistraţi, politicieni, oameni de afaceri cu oarecare greutate intră în categoria deţinuţilor cu regim special.

„Legendele cu violatorul violat se mai întâmplă doar violatori în general, nu la pedofili pentru că ei sunt cei protejaţi. În pofida a ceea ce citim sau credem despre ei, nu mai suntem chiar acolo. Oamenii ăştia nu se pot controla. Se face consiliere în puşcărie, dar după ce iese afară şi nu mai ştie nimeni nimic de el, normal că poate fi oriunde”, mai spune Sorin Dumitraşcu.

Tot el atrage atenţia că până în anul 2022 toţi infractorii condamnaţi beneficiază de recursul compensatoriu, deci inclusiv Eugen Stan va beneficia de zile scăzute din pedeapsă.

Cum îi învăţăm pe copii să se ferească de agresori fără a le induce sentimentul de frică VIDEO

Posibile decizii, astăzi, legate de conducerea Poliţiei Române în urma scandalului poliţistului acuzat de pedofilie

citeste totul despre: