Vezi la ce tertipuri recurg domnişoarele pentru a deveni frumoase peste noapte

Vezi la ce tertipuri recurg domnişoarele pentru a deveni frumoase peste noapte

Vezi la ce tertipuri recurg domnişoarele pentru a deveni frumoase peste noapte

Chiar şi în vremuri de criză, saloanele nu duc lipsă de cliente. Până acum, la mare căutare pentru mărirea bustului era siliconul. Între timp, au apărut noi soluţii. Pentru buze senzuale sau sâni voluptuoşi reprezentantele sexului frumos apelează la acidul hialuronic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Clinica Luxury Aesthetics, care s-a deschis şi la Constanţa, realizează de un an astfel de intervenţii utilizând substanţe ce pot avea efect temporar sau permanent.

Tarife pentru frumuseţe

Mărirea buzelor costă între 350 de euro (injectare cu acid hialuronic) şi 700 de euro (pentru injectare cu silicon). Pentru sâni voluptuoşi specialiştii au două soluţii: injecţiile cu acid hialuronic, ce costă între 1.800 şi 3.000 de euro, sau protezele mamare cu silicon, pentru care trebuie să plătiţi între 2.500 şi 3.500 de euro, preţul stabilindu-se în funcţie de dimensiunile pentru care optează fiecare clientă. Cele mai solicitate sunt tratamentele care nu necesită o intervenţie chirurgicală.

„Am deschis şi la Constanţa o clinică, pentru că am avut solicitări numeroase. Într-o lună avem aproximativ 50 de cliente. Criza nu ne-a afectat, din contră. Numărul pacienţilor este tot mai mare, tinerii şi nu numai vor să arate cât mai bine. Vrem să ne extindem şi în alte oraşe, Timişoara ar fi una dintre opţiuni“, susţine medicul Morad Iancu.

Tinerele din Constanţa recunosc că ar apela la ajutorul specialiştilor pentru a fi mai frumoase. „Mi-aş injecta acid hialuronic în buze, întotdeauna am vrut sa le am mai mari. Sunt de acord cu aceste intervenţii, te fac să te simţi mai bine în pielea ta“, e de părere Ana Grigorescu (18 ani).

„Pentru intervenţiile cu efect temporar, cea mai populară substanţă este acidul hialuronic, care în termen de şase - opt luni este absorbită de corp, iar pentru efect permanent este folosit siliconul. Preţul depinde de cantitatea de substanţă folosită în intervenţie“, a precizat Morad Iancu. Specialistul dă asigurări că injectarea cu acid hialuronic nu lasă cicatrici şi nu necesită timp de recuperare.

Pro şi contra

Cătălina Popescu (18 ani) visează la un decolteu mai generos. „Aş vrea să îmi pun proteze mamare, mi-ar plăcea să am sânii mai mari“, mărturiseşte adolescenta.Alexandru Grigorescu (21 de ani) nu este însă de aceeaşi părere. „Nu sunt de acord nici cu siliconul şi nici cu acidul hialuronic. Prefer fetele naturale. Nu mi-ar plăcea ca prietena mea să aibă silicoane“, opinează tânărul. La fel gândeşte şi o altă tânără. „Nu sunt de acord cu intervenţiile chirurgicale estetice, dar nu judec femeile care fac asta“, spune Vera (20 de ani).

Părerea medicilor

Specialiştii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa spun că astfel de intervenţii nu sunt lipsite de riscuri. „Acidul hialuronic poate provoca roşeaţă, stare de mâncărime sau noduli la nivel local, dar aceste incidente sunt trecătoare. Nu acelaşi lucru pot spune şi despre implanturile mamare. Au fost şi cazuri de deces. Cel mai des se întâmplă ca implantul să fie copulat de organism şi din acestă cauză se deformează atât proteza, cât şi sânul. În astfel de cazuri apar şi dureri“, a declarat chirurgul plastician Ion Bordeianu.

Pot apărea incidente

Incidente pot apărea şi în cazul epilării permanente sau a liposucţiei virtuale. „În termen de cinci - şapte zile după epilare pot apărea iritaţii locale, dar trec. În cazul liposucţiei virtuale cel mai mare risc îl reprezintă desprinderea fragmentelor de grăsime care pot ajunge prin vene la plămâni şi pot provoca edem pulmonar“, a mai spus Bordeianu. Chirgul estetician a mai precizat că vârsta recomandată pentru orice fel de intervenţie este de 21 de ani, întrucât atunci organismul îşi termină procesul de creştere. De asemenea, el le recomandă doamnelor care depăşesc vârsta de 60 de ani să nu mai apeleze la bisturiu.

Silueta fără diete

Pentru o siluetă de invidiat, în vogă este liposucţia virtuală. La salonul Onix Center, din Constanţa, cel mai solicitat este Ultralipo, un aparat ce topeşte şi distruge celulele de grăsime. „Măsurăm înainte şi după fiecare client. În timpul unei şedinţe poţi pierde până la patru centimetri din zona tratată. La serviciile noastre apelează în egală măsură şi femeile şi bărbaţii“, a declarat Violeta Câmpeanu, estetician la Onix Center. O şedinţă cu Ultralipo costă 250 de lei şi durează două ore. Procedura se repetă la fiecare 7 sau 10 zile, în funcţie de necesităţile fiecărui client.

„Am făcut şi şedinţe cu Ultralipo şi de epilare permanentă. Sunt foarte mulţumită de rezultate, chiar se cunosc. Vin de doi ani aici, în ultima vreme fac epilare facială. Nu am avut niciodată probleme, nu sunt efecte secundare“, mărturiseşte Maria P. (47 de ani), una dintre cliente.

Explicaţia procedurii

Esteticianul centrului de înfrumuseţare Onix explică modul în care Ultralipo distruge celulele adipoase. „Aparatul funcţionează pe bază de ultrasunete de înaltă frecvenţă. În celula de grăsime se formează o bulă de aer care pe parcursul şedinţei se măreşte şi apoi se produce o implozie a celulei adipoase, iar grăsimea dispare. Procedura nu are efecte secundare şi nu este dureroasă“, a spus Violeta Câmpeanu.

Citeşte mai multe în  !

citeste totul despre: