Turul Ciclist al Dobrogei, la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competiţia, considerată a fi un antrenament sub foc încrucişat pentru Turul Ciclist al României, şi-a anunţat azi câştigătorii.

Startul festiv s-a dat la ora 10.00 pe şoseaua Mangaliei, lângă sediul Skoda - AutoGrup Sud Constanţa, sponsorul oficial al competiţiei. Traseul urmat a inclus bulevardul 1 Mai - bulevardul Alexandru Lăpuşneanu - intersecţie Dacia - bulevardul Tomis - bulevardul Aurel Vlaicu - Campus Universitar.

Tot la ora 10.00 a fost dat startul propriu-zis pentru ultima etapă a competiţiei, cu lungimea de 70 de km, pe traseul Campus Universitar - bulevardul Aurel Vlaicu - intersecţie bulevardul Tomis şi retur. La competiţie au participat 16 ciclişti de la C.S. Ciclism Bilal 2000 Constanţa alături de echipe ale Olimpic Team Autoconstruct Câmpulung, Tuşnad Cycling Team, SCM Braşov, Dinamo Bucureşti, Voinţa Bucureşti, Petrolul Ploieşti, SK Dobrici (Bulgaria) şi Naţionala Republicii Moldova.

Câştigătorul acestei ediţii este Serghei Tvetkov (Tuşnad Cycling Team, Miercurea-Ciuc), urmat în clasament de Krasimir Vasiliev (SK Dobrici, Bulgaria) şi de Sergiu Cioban (Olimpic Team Autoconstruct din Câmpulung Muscel). La categoria juniori câştigător a fost constănţeanul George Staicu, locurile doi şi trei fiind ocupate de Robert Pisică, respectiv de Cătălin Iorga, ambii din Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite