UPDATE Arhiepiscopul Teodosie, în faţa magistraţilor Curţii de Apel. Începe primul proces din istoria BOR în care un ierarh este acuzat de fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, s-a prezentat luni, 11 septembrie, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Constanţa la primul termen din procesul în care este acuzat de fraudarea unor fonduri APIA.

UPDATE ora 10.30 La ieşirea din sala de şedinţă, avocata lui Teodosie Petrescu, Maria Vasii a declarat că ”astăzi a fost primul termen de judecată, din păcate nu am avut procedură cu unul din inculpaţi. Aşteptăm să depunem declaraţiile, aşteptăm să depunem cererile de probe. Avem încredere că se va stabili situaţia reală, că nu există nicio fraudă cu fonduri europene. Aşteptăm momentul final al judecăţii când nu va putea fi decât o soluţie de achitare. O să sesizăm şi Curtea Europeană de Conturi care este autoritatea supremă în a verifica dacă a fost încălcată sau nu legea europeană”

Singura declaraţie a ierarhului, la finalul şedinţei, a fost că aşteaptă ”să vină momentul adevărului. Acesta este lucrul cel mai important”.

Totodată, avocata Maria Vasii a depus şi o cerere pentru revocarea măsurii de control judiciar în cazul Arhiepiscopului Teodosie Petrescu. Instanţa se va pronunţa marţi, 12 septembrie, cu privire la această cerere.

Judecătorul Cristian Deliorga a stabilit următorul termen de judecată a dosarului pentru data de 2 octombrie.
 

UPDATE ora 9.50 Arhiepiscopul Tomisului a ajuns în sala de sedinţă unde se judecă dosarul în care este acuzat de fraudarea unor fonduri APIA. Fiind sub control judicar, ierarhul este obligat să participe la termenele de judecată.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus încă din 3 februarie 2017 trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Teodosie Petrescu – Arhiepiscopul Tomisului pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

După judecarea excepţiilor invocate de părţile inculpate, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au stabilit primul termen pentru luni, 11 septembrie. 

Procurorii DNA au finalizat dosarul după numai 7 luni de urmărire penală, timp în care s-a administrat un vast probatoriu, precum: cercetare la faţa locului, interceptări, audieri de martori, planşe foto cu imagini ortofotoplane.

Alături de ierarh au mai fost trimişi în judecată, în acelaşi dosar, Beca Stere, Malaxa Bogdan-Petrişor, Nadoleanu Gheorghe, Cojocaru Ciprian-Ioan, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Şi Aurelian Ştefan, alt angajat al Arhiepiscopiei Tomisului, este acuzat de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene..

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată faptul că ”în perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalţi inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.
 
În declaraţiile prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezent în cuprinsul declaraţiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) şi cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei şi pentru activitatea agricolă pe care o desfăşoară.

Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plăţile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei).”

Arhiepiscopul Teodosie Petrescu este primul ierarh din istoria Bisericii Ortodoxe Române pus sub control judiciar încă din octombrie 2016 şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

În apărarea sa, la unul dintre termenele în care s-a judecat menţinerea măsurii controlului judiciar, Teodosie a declarat că "am avut ocazia să susţin nevinovăţia pentru că cele incriminate nu există. Atât am de spus. Şi am întrebat cui foloseşte să umilească Biserica? Pe mine, personal, nu mă afectează că sunt acuzat pe nedrept, dar afectează Biserica, pentru că reprezint Biserica. Probele se vor dovedi că, de fapt, nu s-au găsit".
 

Pe aceeaşi temă:

IPS Teodosie rămâne în libertate. Instanţa supremă a respins cererea DNA care cerea plasarea arhiepiscopului Tomisului în arest la domiciliu

UPDATE IPS Teodosie, la mâna justiţiei. Magistraţii au decis ca arhiepiscopul să fie judecat sub control judiciar

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite