Românii care merg pe miraculosul drum al Sfântului Iacob: 1.000 de kilometri pe jos până la mormântul întâiului apostol martir al creştinătăţii
0
Camino de Santiago este o rută care se parcurge în medie într-o lună şi jumătate, pleacă din Franţa şi traversează Pirineii în Spania pentru a ajunge la marginea Europei, pe stânca unde odinioară se credea că se termină Pământul. Punctul culminant al călătoriei iniţiatice este mormântul întâiului apostol martir al creştinătăţii, Sfântul Iacob, de la Santiago de Compostela.
De 1.000 de ani, pelerini din toată lumea se adună în sudul Franţei pentru a pleca în călătoria vieţii lor. Unii pornesc din Saint-Jean-Pied-de-Port, mica aşezare de la poalele Pirineilor, o piatră de hotar între Franţa şi Spania. Alţii iau startul din Paris sau din orăşelul Le Puy, pe care înşişi papii de la Roma, Cidul şi Carol cel Mare l-au vizitat în pelerinaj. Aici, în fiecare dimineaţă la ora 7.00, pelerinii se adună la catedrala închinată Fecioarei Maria ca să primească, în faţa statuii Sfântului Iacob, binecuvântarea pentru lunga călătorie. Vor traversa graniţa cu Spania, vor trece prin Pirinei şi vor ţine linia ţărmului Mării Cantabrice (Golful Biscaya). Se vor opri abia la marginea continentului, acolo unde se credea în antichitate că se sfârşeşte Pământul.
Vechii celţi care au populat peninsula iberică spuneau că poteca merge pe sub Calea Lactee, astfel încât pelerinii să fie mereu călăuziţi de lumina aştrilor. Acesta este El Camino sau Drumul, cum i se mai spune simplu. Cărarea trasată de stele duce la mormântul Sfântului Iacob, apostolul lui Hristos care a dat numele aşezării Santiago de Compostela („Santiago“ provine din latinescul vulgar „Sanctu Iacobu“) – astfel că rutei de pelerinaj i se mai spune Drumul lui Iacob.
Sutele de mii de drumeţi care ajung anual pe Camino de Santiago pot străbate orice porţiune doresc, fără o limită anume, cu orice mijloace de transport, pentru că ruta este dificilă şi se întinde pe aproape 1.000 de kilometri. Dincolo de Santiago de Compostela se află Finisterre, capul stâncos al uscatului european, acolo unde – aşa cum îi arată numele – se credea că se termina Terra, înainte de descoperirea altor continente.
Staţia-terminus Finisterre se află la nici 100 de kilometri de Santiago de Compostela, iar la încă 30 de kilometri este pitorescul sat pescăresc Muxia, astfel că pelerinii merg până la Finisterre sau Muxia pentru a se bucura de pe marginea Europei, de măreţia Oceanului Atlantic – apa care desparte bătrânul continent de pământul cel nou. Comparaţia nu este întâmplătoare. Exact aşa se întâmplă cu pelerinii după ce au mers pe Camino de Santiago: îşi lasă în urmă vechiul „eu“, descoperindu-şi noua personalitate, mai bună, mai perseverentă, mai răbdătoare.
„Plec“. Şi a plecat
Cătălina Murariu a pornit în călătoria fascinantă într-un moment în care a vrut să limpezească apele tulburi în care te scufundă viaţa deseori. Era în anul 2007, ea se afla într-un impas şi avea nevoie mai mult decât de orice de un răgaz numai pentru ea, pentru a şti în ce direcţie să o apuce. Într-o zi de vineri şi-a depus demisia de la un serviciu unde simţea că nu-şi mai găseşte locul, iar miercuri era deja la Paris, pregătită să dea piept cu drumul spre Santiago.
Întâi n-a realizat ce i se întâmplă efectiv. Se aştepta ca pelerinajul să însemne schimbări dramatice, spectaculoase, rapide, evidente. Dar ea mergea deja pe Camino de Santiagode câteva ore şi mărturiseşte că nu simţea nimic. Călătoria, însă, de-abia începuse şi avea să dureze 40 de zile. „Lucrurile se cern în timp. Aveam să-mi amintesc apoi toate pietrele de pe drum, fiecare secvenţă, fiecare senzaţie. Totul devenise foarte viu“, rememorează Cătălina.
Pasionată de călătorii, de natură, de experienţe noi, Cătălina avea să trăiască la altă dimensiune pelerinajul de pe Camino de Santiago. Una este când urmăreşti documentarele de pe National Geographic, alta este când calci fiecare pietricică, respiri aerul curat, iar colbul ţi se ridică în jur ca o mantie mişcată de vânt. Soarele străluceşte tot mai puternic, respiraţia devine din ce în ce mai pronunţată. Povara din minte şi din suflet coboară în picioare, ce devin grele ca de plumb. Oboseşti, dar continui.
Golgota de pe Camino
Pe drum, ajungi umăr la umăr cu oameni care au acelaşi ţel ca şi tine. Intri în vorbă cu ei uşor, ca şi când v-aţi şti de-o viaţă. Solidaritatea se naşte firesc între camarazii de pe Camino de Santiago. Fiecare ascunde o poveste emoţionantă care l-a împins pe drumul regăsirii. Un pelerin îşi pierduse partenerul de viaţă, împreună cu care plănuise să vină cândva în călătoria spirituală. Promisiunea a fost ţinută de unul singur, în amintirea poveştii lor care-i legase o viaţă.
Altul avea, în ciuda unei frumuseţi fizice remarcabile, un secret chinuitor. Se născuse cu o deformaţie a tălpilor care făcea din Camino o Golgotă. Fiecare pas era o pedeapsă şi totuşi el mergea, vorbea, râdea, ca şi cum ar fi fost simplu să parcurgă acel drum. Faptul că nu dădea niciun semn de slăbiciune era tocmai victoria lui, pe care o savura la fiecare pas. Iar când treci pe lângă pelerini în cărucior, uiţi instantaneu ce te doare, ce nu-ţi convine, ce-ţi lipseşte.
„Camino de Santiago este o experienţă în care eşti tu cu neprevăzutul. Cu natura, cu vremea, cu oameni din toată lumea, cu tine. Dar, în ciuda imprevizibilului, Camino este un loc foarte sigur, unde poţi să înnoptezi sub cerul liber fără teama de a fi atacat. Prieteniile care se leagă pe drum sunt foarte intense. Se spune că o zi petrecută împreună pe Camino este cât un an de prietenie. Când te întâlneşti cu alt pelerin, nu ai tendinţa să faci conversaţie de formă – «Cum e vremea?», «Şi ce e mai e pe la voi?». Vorbeşti esenţa, căci nu ştii dacă mai întâlneşti acel om vreodată. Timpul este preţios, nu merită să-l iroseşti cu discuţii despre nimic“, explică tânăra.
Regăsire
Cătălina mărturiseşte că încă „rumegă“ învăţăturile acelui drum. „Am parcurs pelerinajul singură, având o autonomie totală. Foarte repede am învăţat că trebuie să te bucuri când apare un om în viaţa ta, că trebuie să dai tot ce poţi din tine şi să arăţi ce ai mai bun, pentru că nu ştii când mai întâlneşti acel om. Camino de Santiago este o metaforă a vieţii, dar nu este cu nimic mai presus decât ce facem acum, când stăm de vorbă cu cineva, căruia trebuie să-i acordăm atenţia noastră şi să-i oferim sprijinul dacă are nevoie. Pentru că noi parcurgem împreună un drum şi dacă drumul ne-a adus împreună înseamnă că avem ceva de învăţat unul de la celălalt“, spune Cătălina.
Pentru că experienţa a marcat-o atât de mult, ea a revenit pe Drumul lui Iacob după câţiva ani, cu încă un pelerin. A întâlnit alţi oameni fabuloşi, a aflat alte poveşti impresionante, a primit alte lecţii de viaţă. Un exemplu. Când credea că se află la capătul puterilor şi nu găsea nicăieri unde să înnopteze, un adăpost s-a ivit ca din pământ. Era o veche biserică părăsită ce folosea acum drept sălaş pentru pelerini, iar gazdele primitoare le-au făcut loc în altar pentru a-şi aşterne culcuş. Atmosfera aceea ireală din seara petrecută la lumina lumânărilor, cu bucate delicioase gătite de ei şi muzică îngânată de oameni fericiţi cu puţinul pe care-l aveau, o păstrează în suflet ca pe un foc tainic.
Voluntarii, cele mai bune gazde de pe traseu
Originară din Botoşani, Cătălina Murariu are un dar al povestirii despre Camino de Santiago care te farmecă. Te emoţionează istorisirile ei despre experienţa care i-a traversat sufletul, precum taie Camino uscatul pe sub Calea Lactee. Pentru a împărtăşi tuturor fascinaţia acelui pelerinaj iniţiatic, Cătălina a creat site-ul explorecamino.ro, comunitatea românească a fanilor Camino de Santiago. Istoric, imagini, amănunte şi ponturi legate de expediţie sunt oferite vizitatorilor site-ului, cât să stârnească şi mai mult curiozitatea.
Şi, ca să dea înapoi drumului ceea ce ea a primit de la Camino de Santiago, Cătălina a participat ca voluntar pe traseul spaniol, lucrând ca gazdă a pelerinilor la un hostel. Aşa procedează mulţi dintre pelerini, care doresc să întoarcă darurile spirituale căpătate.
„Sunt patru feluri de lăcaşuri pentru pelerini – administrate de municipalitate, de Biserică, de asociaţii de prieteni ai Camino de Santiago şi chiar de pelerini. Am constatat ceva: cele mai amabile gazde de pe traseu erau voluntarii. Cu cât sunt mai binevoitori, cu atât e mai clar că ei fac munca aceea benevol, de plăcere, pentru că doresc să se afle acolo şi să ajute. Un pelerinaj pe Camino este ca o operaţie pe cord deschis, unde vii în contact suflet la suflet. Este o formulă alchimică, dacă vreţi. Eu a trebuit să plec pe Camino ca să revin“, zâmbeşte Cătălina.
Cine este Iacob, apostolul pelerinajului
Prăznuit de ortodocşi la 30 aprilie, iar de catolici la 25 iulie, Iacob este fratele lui Ioan Botezătorul, fiind unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos, iubit din cale-afară de Mântuitor. „Sfântul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Şi era unul dintre cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele său, lăsându-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască şi Îi urmă pretutindeni, luând aminte la învăţăturile ce ieşeau din Preacurata Lui gură şi vedea minunile ce se făceau de El. Pe aceşti doi fraţi apostoli i-a iubit Domnul atât de mult, încât unuia dintre ei (n.r. – lui Ioan) i-a dat pieptul Său spre rezemare, iar acestuia i-a făgăduit paharul Său, pe care l-a băut pe Cruce“, este consemnat în Vieţile Sfinţilor. Iacob (sau Iacov cel Mare) a fost primul apostol martir al creştinătăţii, ucis de Irod pentru că nu şi-a lepădat credinţa. Învăţăceii i-au adus trupul în Spania, unde apostolul propovăduise, şi l-au îngropat în Galicia. Pe mormântul său s-a înălţat catedrala din Santiago de Compostela. Aşezarea îi păstrează numele, iar „Compostela“ este certificatul înmânat pelerinilor, care atestă realizarea călătoriei.
Jurnalul unui călător
La sfârşit de mai acum un an, Mihai (31 de ani), din Năsăud, se afla în plin pelerinaj pe Camino de Santiago. A plecat ca aventurier, vrând să încerce experienţa despre care doar auzise. Nu este un credincios practicant, nu a avut parte de cumpene care să-l trimită pe drumul de căutări.
Năsăudeanul şi-a luat rucsacul în spate şi a plecat pe cărare. În 29 de zile a parcurs traseul din Pamplona până la Santiago de Compostela. „Conform ghidului, am mers 742 de kilometri, cam 35 de kilometri pe zi, conform GPS-ului – 812 kilometri. Mă mai gândesc dacă mai fac 126 de kilometri până în Finisterre şi Muxia. Poate am mers destul sau poate nu mai ştiu să mă opresc... “, nota Mihai în jurnalul său pe la sfârşitul călătoriei. Dar a mers până la ocean.
O scurtă relatare din programul pelerinului este edificatoare despre ritmul în care trăieşti pe Camino:
„Cum e viaţa de turist pe Camino de Santiago: 40% sunt atei, 20% merg cu autobuzul câteva zile, 30% îşi trimit bagajele în oraşul/satul în care se opresc, 10% sunt pelerini catolici etc. Media de vârstă este cam 55 de ani“.
Traseul nordic, o nouă provocare
Mihai are planul de a reveni pe Camino, ca să parcurgă un alt traseu, cel nordic. „O să mă întorc să fac El Camino Del Norte – mai lung, mai greu, mai puţin turistic, mai underground. Camino este o experienţă impresionantă. E vorba de legăturile pe care le stabileşti cu oamenii cu care mergi atât de mult timp, de barierele fizice peste care nu credeai că poţi să treci, de epuizarea zilnică, de cinele în mănăstiri sau comune – în care toţi gătesc, împărtăşesc secrete culinare şi sticle de vin – şi de peisaje care sunt arareori mai spectaculoase decât ce avem noi. Poate doar oceanul, organizarea aproape perfectă, cazarea, cartografierea să fie diferite“, enumeră drumeţul.
Deşi a plecat din curiozitate, Mihai s-a întors cu o adevărată experienţă de viaţă. „Pot spune fără să stau pe gânduri că a fost cea mai impresionantă lună din viaţa mea, cu bune, cu rele. Sunt convins că mulţi dintre voi puteţi face drumul acesta fără probleme, o să încerc să vă conving pe unii dintre voi. După ce am terminat călătoria, eram în Barcelona şi mă gândeam că în curând ajung acasă, deja mi-era dor de multe şi de mulţi“, spune Mihai.
„O oază a normalităţii“
Profesorul Ion Nicolae (69 de ani), care predă la Facultatea de Geografie din Capitală, este o figură marcantă a geografiei româneşti, care parcurge Camino în fiecare an. „Şi chiar de două ori pe an. Nu fac tot traseul, ci doar unele porţiuni, după cum ne permit puterile“, specifică geograful. Împreună cu soţia sa, Cornelia, nepoată a marelui pictor Corneliu Baba, profesorul străbate Drumul despre care a scris o carte. „Camino este un drum în memorie. O întâlnire cu tine şi cu trecutul tău, pe care îl porţi cu tine. Este o oază a normalităţii într-o lume dominată de anormal“, afirmă profesorul Nicolae.
În urmă cu câţiva ani, în timp ce se afla pe Camino, şi-a dat seama că-şi uitase, la pensiunea unde înnoptase, genunchiera fără de care nu se putea deplasa pe distanţe mai lungi de 10-15 kilometri. „Probabil altcineva a avut mai mare nevoie de acel suport. De atunci nu m-a mai durut genunchiul niciodată. Aşa am început să cred că există şi miracole. Camino este un prilej de a constata că miracolele fac parte din viaţa noastră“, relatează profesorul Ion Nicolae.
„Vreau să-mi iau spiritul înapoi“
Petronela Onel din Constanţa visează şi ea să facă pelerinajul pe cont propriu, iar călătoria este planificată pentru anul viitor. „Am strania senzaţie că în această călătorie mă voi întoarce în copilărie, atunci când eram la început de drum. Vreau să ajung înapoi în mine. Am crescut, mi-am ales calea, am fost nevastă, sunt mamă, dar simt că undeva pe drum m-am risipit. Vreau să-mi recuperez bucăţelele din suflet, să-mi iau spiritul înapoi, să mi-l întregesc“, se confesează Petronela.
Drumul către tine
Un pelerinaj te marchează, indiferent cum îl parcurgi, spun cei care au făcut astfel de călătorii iniţiatice. Important e să porneşti la drum, iar timpul petrecut cu tine însuţi îţi va revela trăsături ale firii şi o forţă a capacităţii tale pe care înainte nu le-ai fi bănuit. Ţinta unei astfel de călătorii spirituale nu ţine de momentul de reculegere de la căpătâiul întâiului apostol martir. Ţine de puterea de a crede cu tărie în ceva, iar primul lucru în care trebuie să crezi este propria persoană.
Astfel că pelerinajul pe Camino de Santiago poate fi caracterizat în numeroase feluri. Este despre decizia de a pleca pe un drum necunoscut, despre voinţa de a-l continua, despre soluţiile pe care trebuie să le găseşti pe parcurs, despre bucuria împlinirii unui scop, despre privilegiul cunoaşterii unor oameni pe care viaţa ţi i-a scos în cale. Şi, mai presus de toate, este despre miracolul întâlnirii cu tine, călăuză bună pe drumul vieţii.
Orarul unui pelerin, descris de Mihai
trezirea la ora 5.30 – mă trezesc la 5.00 fără alarmă, îmi fac masaj la picioare, mă dau cu creme, ce să mai... ca la Techirghiol;
mic dejun la ora 6.30 – mănânc în caz că apuc să cumpăr ceva seara sau există ceva deschis;
pe locuri, fiţi gata, start! – ora 7.00;
prima cafea – ora 9.00 + o omletă + apă + masaj uşor la picioare;
prânz la ora 11.00 –
un sandvici cu brânză, jamon, etc. + apă + masaj
serios la picioare;
ora 13.00 – cafea + banane, mere, portocale;
ora 15.00 – oprire la destinaţie, se doarme în albergue (pensiune, hostel, cazarmă – 4, 8, 12, 20, 40, 60, 100 de locuri), la preţul de 5-10 euro; în general sunt decente, cele mai mari au şi cei mai mulţi sforăitori din lume – adevăraţi urşi (sunt treziţi de zece ori pe noapte);
orele 15.00-21.45: duş, beri, masaj, mâncare, spălat haine, pregătit bagajul pentru a doua zi, chestii sociale;
ora 22.00 – stingerea;
orele 22.01-4.00, sforăit serios sau nu, fermoare, lumini, telefoane etc.
ora 4.01 – pleacă nemţii: puţină gălăgie, dar suficientă.
Curiozităţi despre Drumul lui Iacob
Când sărbătoarea catolică de la 25 iulie a Sfântului Iacob pică într-o duminică, anul este considerat sfânt pentru că este an iacobin. Anul 2015 este an iacobin, iar tradiţia spune că pelerinilor care ajung la Santiago de Compostela în ziua de 25 iulie li se iartă păcatele. La festivităţile organizate în cinstea apostolului participă, pe lângă cei de 90.000 de locuitori ai zonei, mii de călători din lumea largă, inclusiv familia regală a Spaniei, care vin să primească binecuvântarea.
La slujba religioasă, opt oameni în robe roşii poartă pe umeri faimoasa „botafumeiro“, uriaşa cădelniţă a catedralei din Santiago de Compostela. Printr-un sistem de scripeţi, cădelniţa este manevrată astfel încât începe să se legene şi să împrăştie fumul de tămâie în tot lăcaşul de cult. Ziua continuă cu serbarea populară care transformă oraşul apostolului-martir într-o arenă a celebrării vieţii.
Face parte din Patrimoniul Unesco
Centrul istoric al oraşului Santiago de Compostela face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din anul 1985. Site-ul UNESCO descrie oraşul Santiago de Compostela drept un simbol al creştinilor în lupta împotriva islamului. Aşezarea a fost distrusă de musulmani la finele secolului al X-lea, dar a fost reconstruită din temelii în secolul al XI-lea. Centrul vechi al oraşului este considerat una dintre cele mai frumoase zone urbane ale lumii. Mormântul Sfântului Iacob este inima aşezării, iar catedrala cuprinde remarcabilul Portic al Gloriei.
Ruta Santiago de Compostela a fost declarată primul Itinerar European Cultural, în anul 1987, de Consiliul Europei. Pe drumul aflat în Patrimoniul UNESCO se găsesc 166 de aşezări cu 1.800 de clădiri seculare de mare interes istoric. Primul ghid despre Camino de Santiago a apărut în anul 1139, sub forma Cărţii no. 5 din Codex Calixtine, atribuită Papei Calixtus al II-lea, dar scrisă de pelerinul francez Aymeric Picaud.
Scoica, simbolul Camino
Simbolul pelerinajului de pe Camino este scoica, pe care pelerinii o primesc, ca distincţie onorifică, la terminarea călătoriei. Scoicile sunt însemnele rutei, fiind găsite încastrate pe ziduri şi postamente sau lipite pe obiectele pelerinilor. Marcajul traseului este o scoică stilizată, care împrăştie raze de soare. ;
Costul unui pelerinaj
Pentru o lună în care ai parcurge tot traseul, ai nevoie de un buget estimat la 1.000 de euro. Preţurile de cazare şi hrană sunt accesibile spre modice, dar durata de timp este destul de mare, iar costul transportului până în Franţa/Spania şi retur este cel practicat de agenţiile de turism. Pelerinii spun că poţi avea o masă copioasă cu doar 1 euro, dacă te gospodăreşti împreună cu ceilalţi tovarăşi de drum.
Sfaturile călătorilor pentru viitorii călători
Camino este un drum. Bine marcat, precum un traseu montan, poate fi parcurs oricând. În alegerea perioadei de călătorie, factorii de luat în considerare sunt clima si afluxul de pelerini. Clima este continentală, cu influenţe oceanice în vest. Munţii şi regiunea Galicia sunt renumite pentru umezeală, chiar şi în anotimpurile călduroase, pe când zona de câmpie – Mestas – este mult mai uscată, chiar aridă vara.
Numărul de pelerini variază în funcţie de sezon, cu un maximum în luna august, când locurile de cazare sunt foarte solicitate. Ca la munte, se poate pleca singur, cu un prieten sau cu un grup de apropiaţi. Având în vedere încărcătura locurilor şi faptul că mersul oferă un prilej aparte de meditaţie, majoritatea pelerinilor aleg să meargă singuri. Acest fapt nu presupune o izolare, deoarece în aceeaşi perioadă merg pe Camino alte zeci (chiar sute) de pelerini, cu care prieteniile se leagă uşor.
Camino este un spaţiu deschis pentru oricine, oricând. Singurele cheltuieli de luat în calcul sunt cele strict legate de necesităţile personale: mâncare, cazare şi transport de acasă si înapoi. Oricine poate parcurge Camino, indiferent de vârstă, greutate, gen, religie sau altă categorie în care un om ar putea fi încadrat, te învaţă drumeţii de pe site-ul Cătălinei, explorecamino.ro.
Sute de mii de pelerini anual
Camino este străbătut anual de sute de mii de pelerini, care sunt respectaţi de către localnici, iar între ei există un spirit de întrajutorare. Acestea sunt câteva argumente despre securitatea pe Camino. Nu este necesară o pregătire anume, dar, în acelaşi timp, niciodată nu eşti pe deplin pregătit. Ideal este ca pelerinul să fie obişnuit cu mersul pe jos şi cu purtarea rucsacului. Însă puţini sunt cei care au antrenament de mers minimum 20 kilometri zilnic. Indiferent de pregătirea iniţială, pe parcursul drumului, corpul se adaptează noilor condiţii.
Parcurgerea Camino Frances (cu plecare de la poalele Pirineilor din Franţa) durează aproximativ o lună. Persoanele care nu au acest timp la dispoziţie pot divide traseul în porţiuni de câte o săptămână-două, pe care să le parcurgă în timp.
„Prima zi este cea mai grea din tot Camino. Corpul tău nu este obişnuit să umble toată ziua cărând un rucsac. Dacă acesta cântăreşte mai mult de 10% din greutatea ta, vei simţi povara. Totuşi începe adaptarea. Vei urca de la 200 de metri deasupra nivelului mării la peste 1.400 de metri, apoi vei coborî la 900 de metri, ceea ce va fi solicitant pentru genunchi şi gambe. Îţi recomandăm să porneşti pe ruta „Napoleon“ (n.r. – una dintre posibilităţile de a începe drumul) numai dacă ai planificat o zi întreagă şi pleci dis-de-dimineaţă. Vei merge aproape nouă ore. Indicatoarele de pe Camino sunt imposibil de ratat. Asigură-te că ai plină sticla de apă şi ai ceva de-ale gurii. Ia-o uşor! Camino nu este un sprint; este un maraton menit să fie savurat pe deplin. Deşi să iei Pirineii la pas este dificil, revanşa este imensă“, recomandă pelerinii de la caminoadventures.com.
Paşaportul de pelerin
Primul lucru pe care pelerinul trebuie să-l pună în rucsac atunci când porneşte pe drumul către Santiago este El Credencial del Peregrino, adică Paşaportul de pelerin. Paşaportul este un mic pliant alb pe care se notează informaţiile personale, modalitatea de parcurgere a Drumului (pe jos, cu bicicleta sau călare), locul şi data plecării. Acest document atestă calitatea de pelerin a purtătorului şi poate fi cumpărat (costă 3 euro) de la centrele de informare pentru pelerini, de la biserici sau de la unele cazări.
Credencial-ul îşi dovedeşte utilitatea în mod frecvent. Atunci când pelerinul ajunge la locul de cazare (albergue sau refugio) oferă Credencial-ul gazdei şi primeşte o ştampilă a localului (sello). Fiecare biserică, loc de cazare, restaurant şi chiar muzeu are o ştampilă unică, care concurează cu celelalte în creativitate. Cu acest paşaport, pelerinul beneficiază de diverse facilităţi (reduceri la muzee, meniuri ale pelerinului etc.). Acelaşi Credencial este cel care îi va folosi pelerinului în Santiago, pentru a primi Compostela – dovada încheierii pelerinajului. La final, Credencial-ul devine un original jurnal de călătorie.
Vă mai recomandăm
FOTO Gibraltar, stânca lui Hercules. Mica Britanie de pe coasta Spaniei
Toscana, locul unde vă veţi îndrăgosti
1 Mai cu vikingi. Noaptea Valpurgiei, sărbătoare printre vamaioţii Suediei
Cadaques, golful boem de la capătul lumii
Arena Wembley - pe urmele legendelor. Reportaj de la celebrul stadion londonez unde are loc sâmbătă seară finala Ligii
Se încarcă comentariile...
