Povestea regelui „ratat“ de România. Cine este prinţul Filip, propus înainte de Carol I să conducă Principatele Române
0Carol I de Hohenzollern nu a fost prima alegere a conducătorilor români, care trebuia de urgenţă să găsească un suveran după abdicarea forţată a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Înaintea prinţului prusac, Locotenenţa Domnească din 1866 îşi dorise alt rege, aparţinând unei mari familii europene.
Monstruoasa Coaliţie a partidelor vremii, nemulţumite de autoritatea lui Cuza, l-a îndepărtat de la tron, la data de 11 februarie 1866, lăsând ţara în conducerea Locotenenţei Domneşti, un organism provizoriu politico-administrativ, al doilea din istoria modernă a României (primul funcţionând în 1848). Cei trei membri ai Locotenenţei erau: Lascăr Catargiu - reprezentant al Moldovei şi al conservatorilor, generalul Nicolae Golescu - reprezentant al Ţării Româneşti şi al liberalilor, colonelul Nicolae Haralambie - reprezentant al Armatei.
Noua conducere, într-o proclamaţie adresată ţării, se angaja să menţină cele patru puncte votate de naţiune şi de Divanurile ad-hoc: unirea, autonomia, principe străin, guvern constituţional. În timpul Locotenenţei Domneşti a fiinţat şi un guvern provizoriu, sub conducerea lui Ion Ghica, cel care deţinea şi portofoliul afacerilor externe. Principala preocupare a Locotenenţei a fost găsirea cât mai grabnică a unui principe străin dispus să preia tronul României“, scriu istoricii în Enciclopedia României.
La data de 11 februarie 1866, Locotenenţa Domnească îl proclamă prinţ al Principatelor Române, în locul lui Alexandru Ioan Cuza, pe Alteţa sa regală Filip Eugeniu Ferdinand Maria Clement Balduin Leopold George, comite de Flandra şi Duce de Saxonia, sub numele de Filip I. Propunerea fusese făcută de primul-ministru Ion Ghica. O delegaţie este formată pentru a merge în Belgia şi a-i oferi acestuia tronul României. Dar politica şi ambiţia de a fi rege nu intrau în vederile lui Filip al Flandrei.
Prinţul Filip al Belgiei, conte de Flandra, era fiul primului rege al Belgiei Leopold I. Născut la 24 martie 1837, Filip era căsătorit cu sora lui Carol (viitorul rege al României), Marie Luise Alexandra Caroline, prinţesă de Hohenzollern, cu care a avut 5 copii. Ultimul dintre ei avea să fie regele Albert I al Belgiei.
Filip aparţinea familiei de Orleans, care emitea pretenţii la tronul Franţei, ocupat de împăratul Napoleon al III-lea. Vestea că Principatele Române îl vor ca rege pe Filip l-a nemulţumit pe suveranul francez, iar Filip de Flandra nu-şi doreşte complicaţii pentru regatul familiei sale. Cancelariile europene găsesc însă rapid soluţie: cumnatul lui Filip, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen - care va intra în istorie drept Regele Carol I al României.
„Tatăl său era guvernatorul Renaniei, iar Casa Regală de Hohenzollern era cea din care provenea regele Prusiei Wilhelm I. La data de 19 martie, Ion C. Brătianu se deplasează, cu acordul guvernului, la Düsseldorf, pentru a încerca să obţină acceptul lui Carol de a deveni domnul României. După îndelungi sfaturi cu tatăl său, tânărul principe acceptă să vină în Principate pentru a deveni domnitorul românilor“, consemnează Enciclopedia României.
Carol I, întemeietorul României moderne Sursa foto acad.ro
Tânărul principe Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen avea 27 ani când a intrat în România, pe calea apei, la data de 8 mai 1866, dinspre Baziaş, pe la Turnu-Severin, asemenea împăratului Traian. Cu o identitate falsă de elveţian (Karl Hettingen, pentru a evita conflictul cu habsburgii), Karl von Hohenzollern-Sigmaringen îşi continuă drumul pe Dunăre tot cu vaporul, spre Giurgiu, ca două zile mai târziu să ajungă în Bucureşti, capitala unde a fost învestit ca domnitor sub titulatura de „Carol I al României“.
Avea să stea la cârma ţării 48 ani, cea mai lungă perioadă din istoria naţională, ca domnitor al Principatelor Unite Române şi primul rege al României, fiind monarhul sub care România şi-a cucerit independenţa de stat şi a intrat pe drumul modernizării.
„În fond, toată viaţa noastră trecută a fost rânduită aşa, după ape“, declama istoricul Nicolae Iorga, la conferinţa din 1938 susţinută la Liga Navală Română. Ideea este dezvoltată de scriitorul-bibliograf Emanoil Bucuţa, în 1939: „Întâmplările istoriei (...) au vrut ca întâiul nostru Domnitor, întemeietor de nouă dinastie, să ne vie de pe apă. Ni-l trimitea Dunărea, de la izvoarele ei, ca un dar unui popor care din moşi strămoşi se trezise şi-şi făcuse pentru toate timpurile aşezare aici, pe valea delaguri. El avea menirea să facă din România o ţară de apă. El ne-a dat o Dunăre naţională şi un ţărm de Mare. Românii au descoperit din nou şi au luat în stăpânire nesfârşitele şi mişcătoarele drumuri ale Mării. Omul venit de pe apă ştiuse să le afle şi să le cucerească“.
La 10 mai 1866, Carol I depune jurământul ca rege, iar Locotenenţa Domnească îşi încetează funcţionarea. Iar jurământul depus de noul rege Carol I dădea mari speranţe românilor. „Punând piciorul pe acest pământ sacru, am devenit român. Vă aduc o inimă cinstită, intenţiuni pure, o voinţă fermă de a face binele, un devotament fără margini pentru noua mea patrie şi acel respect neclintit faţă de legi, pe care le-am luat de la strămoşii mei. Jur!“, declara el la încoronarea de la 10 mai 1866.
Va urma o perioadă de monarhie care va lua sfârşit la 30 decembrie 1947, odată cu abdicarea forţată - ca odinioară cea a lui Alexandru Ioan Cuza - a regelui Mihai I al României şi cu proclamarea Republicii Populare Romîne, instituită de noul regim comunist.
Regele Carol I al României a încetat din viaţă la vârsta de 75 ani, la data de 27 septembrie 1914, la Sinaia. A avut 48 ani de domnie, cea mai lungă şi cea mai benefică perioadă a unui conducător român. Prinţul Filip al Belgiei a murit liniştit, aşa cum şi-a dorit, la 17 noiembrie 1905, la Bruxelles, la vârsta de 68 ani.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
