Piratul din Tortuga vine de Ziua Marinei la Jocurile Marinăreşti din Portul Tomis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marinarii, constănţenii şi turiştii sunt aşteptaţi să ia parte la jocuri specifice ce vor fi organizate cu prilejul Zilei Marinei Române de către Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN).

Sărbătoarea dedicată marinarilor a debutat printr-un turneu de tenis intitulat „Cupa Marinei Române“, ce se desfăşoară în această perioadă, între 1 şi 12 august, la Clubul Idu din Mamaia. 

În competiţie s-au înscris marinari civili şi militari, atât la secţiunea simplu, cât şi la cea de dublu. Alături de aceştia participă şi foşti jucători de tenis care au făcut parte din lotul României de Cupa Davis. 

Sâmbătă, 12 august, de la ora 17.00 va avea loc finala turneului.

De Ziua Marinei Române, marţi, 15 August, de la ora 13.00, Sindicatul Liber al Navigatorilor în colaborare cu Comandamentul Flotei organizează Jocurile Marinăreşti. Acestea se vor desfăşura în Portul Turistic Tomis. 

La jocuri pot lua parte şi constănţenii sau turiştii dornici să se întreacă în probe de prins raţe şi gâşte pe apă, de ţinut oul în lingură, de tras la parâme sau alergat în saci. 

Cel care câştiga mersul pe scondru, ce este proba-vedetă din cadrul jocurilor, va primi ca premiu un purceluş.

Jocurile Marinăreşti vor fi atent supravegheate de „Piratul din Insula Tortuga“, un personaj care se va asigura de respectarea regulilor marinăreşti.

Sindicatul Liber al Navigatorilor din Flota Maritimă Comercială (SLN) este organizaţia profesională reprezentativă la nivel naţional a navigatorilor maritimi din România. SLN are un număr de peste 6.000 de membrii înregistraţi din companiile de navigaţie româneşti şi cele mai mari companii de navigaţie din străinătate.

Pe aceeaşi temă:

Poliţişti în uniformă şi în civil, pe străzile Constanţei, în acest weekend prelungit

Premieră de Ziua Marinei Române: publicul are acces pe toată faleza Comandamentului Naval la festivităţile militare

Vara la apogeu: cele mai tari evenimente de pe litoral, în minivacanţa de Sfânta Maria
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite