Constanţa: Nuntă Mută la IPIFF 2009

Constanţa: Nuntă Mută la IPIFF 2009

Filmul lui Mălăele poate fi vizionat la Cityplex. Gala Filmului Românesc continuă în această seară în cadrul Festivalului Internaţional de Film al Producătorilor Independenţi. „Nuntă Mută“, în regia lui Horaţiu Mălăele, este bazat pe o întâmplare adevărată. Lungmetrajul prezintă o întâmplare din primăvara anului 1953.

Constanta: Proiectul „Parcul Viitorului“ a fost premiat la Constanța

Constanta: Proiectul „Parcul Viitorului“ a fost premiat la Constanța

Aflat la cea de-a treia desfășurare, proiectul Petrom, „Parcul Viitorului“, a avut parte în acest an de 35 de proiecte depuse în concurs. Premiul cel mare a fost în valoare de 4.000 de euro și a fost câștigat de trei absolvenți ai Facultății de Arhitectură și Urbanism din Capitală. Ideea lor va fi pusă în practică la Constanța, în cartierul CET, cea mai poluată zonă a orașului.

Constanţa: Fizicieni de talie internaţională la Universitatea Ovidius

Constanţa: Fizicieni de talie internaţională la Universitatea Ovidius

Universitatea Ovidius din Constanţa găzduieşte în perioada 29 iunie- 3 iulie cea de-a patra ediţie a conferinţei internaţionale în domeniul calcogenidelor amorfe şi nanostructurate. Manifestarea este organizată de universitate împreună cu Institutul Naţional de Fizica Materialelor, Universitatea Pierre et Marie Curie din Franţa, Universitatea Bucureşti şi Institutul Naţional de Optoelectronică, Măgurele- Bucureşti.  

Constanta: 14 poliţişti de la Poliția Rutieră Constanța au fost reţinuţi

Constanta: 14 poliţişti de la Poliția Rutieră Constanța au fost reţinuţi

Intermedieri de acte, negocieri pentru iertarea unor puncte de penalizare, trafic de influenţă şi divulgarea de secrete unor persoane anchetate penal. Acestea sunt doar câteva dintre acuzaţiile aduse celor 36 de poliţişti ai Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa anchetaţi de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Șocant este și faptul că printre cercetaţi se află şi un agent care a decedat la începutul lunii aprilie. La aceast

Constanta: Suspecții în cazul Bamburic au fost arestați din nou

Constanta: Suspecții în cazul Bamburic au fost arestați din nou

Magistrații Tribunalului Constanța au decis în cursul zilei de ieri ca cei trei bărbaţi judecați pentru tentativă de omor asupra omului de afaceri Liviu Bamburic, să fie arestați preventiv. La dosar au fost administrate probe noi, iar cercetările au fost extinse de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Constanţa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa,

Cu ocazia dialogului cu protestatarii din 17 Aprilie a.c., ministrul educaţiei, inginer doctor Valentin Popa, a afirmat că în anii următori facultăţile de drept şi de economie îşi vor reduce drastic numărul de studenţi, la 20% din numărul actual, deoarece nu este nevoie de atâţia jurişti şi economişti. Ulterior şi-a nuanţat atacul împotriva Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Emmanuel Macron şi-a lansat, azi, campania pentru cucerirea Parlamentului European. Proiectul reformării UE, pe care l-a prezentat în plenul forului europarlamentar, este, în fapt, manifestul mişcării politice pe care o lansează la nivel european, având ca obiectiv relansarea Uniunii. Preşedintele Franţei a avut un discurs îndrăzneţ, născut dintr-un refuz contagios pentru orice spirit viu: „Nu vreau să aparţin unei generaţii de somnambuli“.

acum 2 zile · comentarii (6)

Ca oricare altă instituţie, şi „Târgul de carte GAUDEAMUS“ are o geneză şi un parcurs. În anul 1995 am fost numit Preşedinte-Director General (PDG) al „Societăţii Române de Radiodifuziune“ (S.R.R). În anul anterior apăruse „Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea“ celor două servicii mass-media publice, Televiziunea şi Radiodifuziunea.

acum 2 zile · comentarii (3)

Schimbările într-un domeniu atât de complex precum educaţia nu se petrec nici de azi pe mîine şi nici într-o singură generaţie. Finalul dezastruos al bacalaureatului din acest an reprezintă finalul unui segment de dreaptă al cărui început se ascunde cu mult mai în trecut. Căderea învăţământului şi educaţiei în general începe abrupt după 1948.

acum 2 zile · comentarii (4)

Atacul cu rachete de vineri pe sâmbătă noapte împotriva celor trei ţinte ale lanţului de fabricare, stocare şi comandă a programului chimic al regimului Al Assad are o consistenţă mult mai mare şi e doar vârful icebergului în mişcarea de şah făcută de cei trei membri permanenţi occidentali al Consiliului de Securitate al ONU: Franţa, Marea Britanie şi SUA.

acum 2 zile · comentarii (114)

Jurnalistul şi scriitorul Pavel Păduraru vorbeşte în premieră, pentru publicaţia noastră, într-un dialog cu Natalia Jurminskaya, despre ziua de 17 aprilie 2015, care l-ar fi determinat să scrie prima carte despre furtul miliardului din sistemul bancar al Republicii Moldova - romanul „Moartea lui Igor Alexandrovici“ (Ed. Paralela 45, 2017).

acum 2 zile · comentarii (0)

Weekendul trecut a fost meci mare în Liga a patra de fotbal: Steaua a jucat cu Rapid.  Chiar dacă rivalitatea dintre cele doua echipe este arhicunoscută şi, nu de puţine ori, meciurile dintre cele două echipe au devenit un etalon al frumuseţii fotbalului, jocul de sâmbătă va rămâne în istorie ca un simbol al grotescului şi al urii împroşcate fără nici un discernământ.

acum 3 zile · comentarii (31)

Nicio surpriză în evoluţiile legate de cererea ministrului Justiţiei privind revocarea procurorului-şef DNA. Preşedintele a rămas consecvent primei sale declaraţii şi a respins solicitarea de revocare, ministrul Justiţiei a anunţat că va sesiza Curtea Constituţinală, iar Liviu Dragnea a declarat că guvernul îl va susţine pe Tudorel Toader şi va trimite sesizarea la CCR.

acum 3 zile · comentarii (37)

Ziua bună se cunoaşte de dimineaţa. Prima „dimineaţă“ a Laurei Codruţa Kovesi este chiar familia dânsei, numită Lascu, tatăl dânsei, recent decedat, fiind procuror. Aşadar a învăţat meseria în familie, iar şcoala a dus-o spre maxima performanţă. Este vorba de o performanţă profesională, ca jurist, dar şi de una morală, caracterială.

acum 3 zile · comentarii (5)

Aţi avut vreodată curiozitatea să parcurgeţi bugetul de venituri şi cheltuieli al localităţii unde locuiţi şi plătiţi taxe şi impozite? Va spun că merită şi, mai mult, dacă dorim să devenim cu adevăraţi cetăţeni implicaţi în viaţa urbei, trebuie să ne rupem câteva ore din timpul nostru pentru a vedea ce se-ntâmplă cu banii strânşi din taxele şi impozitele noastre.

acum 3 zile · comentarii (0)

Aparent, discuţia ce urmează priveşte doar temeiurile legale ale acţiunii celor trei state care formează coaliţia ce a lovit în Siria ţinte legate de producerea şi stocarea armelor chimice sau aeroporturile folosite pentru declanşarea unor raiduri în care au fost folosite asemenea arme.

acum 3 zile · comentarii (53)

Ce este un strawman? Este o eroare logică bazată pe denaturarea opiniei oponentului. Când construieşti un om de paie, reformulezi opinia oponentului astfel încât să fie mai uşor de combătut. Un asemenea argument are două obiective: să convingă un anumit public şi să distragă atenţia de la argumentul iniţial al oponentului; în fapt, argumentul iniţial nu este refuzat.

acum 3 zile · comentarii (17)

Cercetările medicale recente evidenţiază riscuri severe pentru sănătatea oamenilor care trăiesc în microzone create defectuos pe rutele „solidarităţilor“ între samsarii imobiliari şi autorizări în construcţii. În mod cert, prin mecanisme biologice şi toxicologice foarte sensibile la nivel celular şi molecular se produc „defecte“ genetice incontrolabile şi ireversibile cu consecinţe grave. Este corupţia care ucide pe termen mediu şi lung.

acum 3 zile · comentarii (1)

Niciodată de la căderea Cortinei de Fier nu a mai fost atât de multă tensiune între Estul şi Vestul Europei. Iar gazoductul Nord Stream 2 nu face decât să arate cine îşi doreşte, cu adevărat, să existe o Uniune cu două viteze. Oare este legitim ca interesele economice ale unei naţiuni să prevaleze în faţa proiectelor de integrare energetică propuse de Bruxelles? Va fi Estul Europei o afacere la mica înţelegere între Rusia şi Germania?

acum 3 zile · comentarii (8)

Îndată după Sărbătorile de Paşte, Ministerul Educaţiei Naţionale şi-a făcut publică decizia referitoare la modul, nu şi la principiile în conformitate cu care vor fi alocate locurile bugetate din învăţământul superior din România. Locuri aferente tuturor ciclurilor de studii - Licenţă; Masterat, Doctorat­ - şi pe care vor concura cei care îşi vor începe studenţia la data de 1 octombrie 2018.

acum 3 zile · comentarii (8)
Postari Recente