Noi focare de pestă porcină africană descoperite în judeţul Constanţa. Urmează uciderea porcilor
0Noi focare de pestă porcină africană au fost confirmate în judeţul Constanţa. Centrul Local de Combatere a Bolilor a luat decizia uciderii porcilor.
Prefectura Constanţa a găzduit joi, 30 august, o nouă şedinţă a Centrului Local de Combatere a Bolilor Constanţa (CLCB), prilej cu care autorităţile au anunţat trei noi focare de boală: în localitatea Capidava, comuna Topalu, localitatea Tudor Vladimirescu, oraş Băneasa şi în Cernavodă.
„DSVSA a propus aplicarea măsurii excepţionale de ucidere preventivă a efectivelor de suine din două localităţi (Capidava şi Tudor Vladimirescu), iar în cea de-a treia, Cernavodă, doar pentru exploataţia din extravilan in care este localizat focarul”, transmit reprezentanţii prefecturii.
Totodată, DSVSA a supus aprobării prin vot deciziile de aplicare a măsurii excepţionale de ucidere preventivă şi Planurile de măsuri ce trebuie adoptate, care cuprind responsabilităţi concrete pentru toate instituţiile/forţele implicate. La şedinţă au fost invitaţi primarii localităţilor afectate. Efectivele de jandarmi şi cele poliţieneşti vor acorda sprijin pentru derularea în bune condiţii a măsurilor dispuse, iar Comitetele locale de sprijin, conduse de primarii localităţilor afectate, vor participa la activitatea de ecarisare.
Prefectul judeţului, Dumitru Jeacă a convocat totodată şi Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale, pentru a demara acţiunile specifice li a întocmi documentele pentru evaluarea pagubelor suferite de populaţie, deţinători de efective de porci.
Din această după-amiază se va trece la uciderea porcilor din focarele amintite.
Pe aceeaşi temă: