Micile ţepe de la malul mării

Bucureşti - Mangalia, în picioare 7 oreAnul acesta încă se lucrează la refacerea terasamentelor afectate de inundaţii, aşa că un drum din Capitală până în Mangalia durează, oficial, 6

Bucureşti - Mangalia, în picioare 7 ore
Anul acesta încă se lucrează la refacerea terasamentelor afectate de inundaţii, aşa că un drum din Capitală până în Mangalia durează, oficial, 6 ore. Neoficial, turiştii păţiţi pot să confirme că un "rapid" nu face mai puţin de 7 ore, rămânând de foarte multe ori adormit pe şine între Constanţa şi Mangalia. Cum o mică întârziere nu poate să zdruncine moralul nimănui, CFR-ul mai vine cu o surpriză: vagoanele-fantomă. Astfel, se poate întâmpla să primeşti loc în vagonul 20 al unui tren care numără doar 15 vagoane. "Nu-i nimic, 20 este echivalent cu 13", îţi va spune controlorul. Bineînţeles, odată ajuns la vagonul a cărui cifră aduce ghinion, vei găsi alţi turişti deja instalaţi pe locurile care, după cum îţi pot dovedi, le aparţin de drept.

ţepe la terase
Ajuns în sfârşit pe litoral, vei căuta un loc unde să mănânci pe săturate. Vei afla imediat că există suficiente terase care oferă meniuri complete, la preţuri acceptabile. Spre exemplu, o ciorbă de văcuţă şi o porţie de pulpe de pui cu piureu, plus pâine, toate aliniate pe hârtie astfel încât să umple un sfert de pagină, costă 10 lei. Convenabil? Doar dacă îţi place ciorba preparată fără borş şi umbra de piureu servită cu o singură pulpă cât două degete. În plus, "pâine" înseamnă o chiflă. Pe măsură ce te acomodezi cu obiceiurile comercianţilor, afli pe propria piele că preţul afişat pe meniul de la intrarea într-un restaurant nu este neapărat acelaşi cu cel de pe nota de plată. Spre exemplu, o salată costă 3 lei înainte de masă şi 4 după. În funcţie de numărul clienţilor, un fel de mâncare ieftin poate să existe sau nu. Micii, care costă cel mult 1,5 lei bucata, sunt principalii absenţi din oferta reală a unei terase nepopulate.

Preţuri cosmetizate, costuri-surpriză
Fructele merg întotdeauna bine după o masă copioasă. Însă, pe lângă faptul că poţi plăti pe o pară chiar şi 4 lei, îţi trebuie ochi de şoim ca să descifrezi preţurile afişate de tarabagişti. Cea mai des întâlnită cosmetizare este cifra "9", desenată astfel încât să semene cu "0". Aşa ajungi să crezi că un kilogram de nectarine costă 70.000 de lei vechi, nu 79.000. O strategie aparte aparţine paznicilor de... WC. Cum toalete ecologice nu prea se întâlnesc în staţiunile româneşti, te vei orienta spre WC-urile restaurantelor. Dar nu te aventura niciodată într-o astfel de căutare fără un leu în buzunar şi nu crede că dacă nu ai observat niciun taxator la intrare acesta nu va apărea. Banii jos şi bonul mâine!
De asemenea, nu te grăbi să cumperi dintr-un loc, crezând că peste tot sunt aceleaşi preţuri. Poţi să plăteşti 5 lei pentru o porţie de hamsii şi să găseşti aceeaşi marfă, la zece metri distanţă, cu 3 lei. Dacă preferi intimitatea şezlongului în dauna clasicului cearşaf, asigură-te că oferta include umbrelă şi saltea. Altfel, în loc de 15 lei pe zi, preţul standard, poţi să scoţi din buzunar încă pe-atât pentru celelalte accesorii. În fine, nu te încrede prea mult în sinceritatea serviciilor hoteliere. În holul de la intrare pot exista cel puţin două tabele cu preţuri diferite pentru aceleaşi servicii. De exemplu, un fier de călcat costă ori 4 lei pe zi, ori 5 lei pe oră. De preferat ultima variantă. "Astea sunt fleacuri. Ce poţi să ceri când dai 1.700 lei pentru o săptămână?!", a spus un turist între două vârste, obişnuit cu comerţul mioritic. Adevărat sau nu, doar cei ţepuiţi pot spune.