Mărturii din dezastrul Titanicului. Ce au relatat oamenii de pe Carpathia, vasul care a sărit în ajutorul supravieţuitorilor

Publicat: 22.10.2016 16:12

Ultima actualizare: 05.08.2022 23:02

„Adevărul“ vă prezintă, în premieră, documente din arhivele britanice şi americane relevante pentru a evidenţia dimensiunea catastrofei care a marcat navigaţia secolului al XX-lea. În perioadă producerii naufragiului, pasageri şi angajaţi români s-au aflat atât pe „Titanic“, cât şi pe „Carpathia“.

În ultimele luni ale Primului Război Mondial, la 17 iulie 1918, un vas care intrase deja în legendă, Carpathia era scufundat de un submarin german. Era vaporul pe care se salvaseră supravieţuitorii de pe Titanic. Ironic, a sfârşit precum Titanicul, pe fundul apei. Cea mai mare catastrofă a navigaţiei s-a petrecut la 15 aprilie 1912, iar Carpathia reuşise să aducă la mal 705 pasageri, o treime din totalul pasagerilor de pe Titanic. Atât pe Titanic, cât şi pe Carpathia, se aflau mulţi români, ca pasageri sau ca angajaţi. Numele lor apare în documente de arhivă pe care ziarul „Weekend Adevărul“ vi le prezintă în premieră.

Românii de pe „Titanic“

Erau primele ore ale zilei de 15 aprilie 1912, când supervasul Titanic se scufunda, după două ceasuri de agonie, în apele Atlanticului. Pe Titanic se afla şi o familie de evrei, printre multele care aveau legătură cu România: tânăra văduvă de război Beila Moor, o croitoreasă în vârstă de 29 ani născută în ţara noastră, dar căsătorită în Rusia, care călătorea cu băieţelul ei de 7 ani, Meier, spre America. Mama şi fiul au ajuns din întâmplare pe Titanic, din cauza grevei care lovise industria cărbunelui. Ei mai fuseseră în America înainte cu câteva luni, dar descoperiseră că rudele căutate se mutaseră, aşa că făcuseră drumul înapoi, fără un loc unde să stea şi un ajutor pentru a-şi găsi de lucru.

Cei doi Moor călătoreau pentru a doua oară spre America. S-au îmbarcat la Southampton pe luxosul pachebot, cumpărând un bilet la clasa a treia, la preţul de 12,9 lire sterline de persoană. Beila şi Meier au stat în cabina E-121 de la punţile inferioare, de unde au murit cei mai mulţi pasageri. Când nava a fost evacuată, tânăra şi-a luat copilul şi au reuşit să urce în barca de salvare cu numărul 14, din care au fost pescuiţi de Carpathia. Au trăit în Canada, apoi s-au întors în SUA şi s-au stabilit la Chicago, unde Beila s-a recăsătorit. Cu timpul, cei doi şi-au americanizat numele, devenind astfel Bella şi Meyer Moor.

În mijloc - Bella şi Meir Moor, alături de alţi supravieţuitori de pe Titanic Sursa foto encyclopedia-titanica.org

Amândoi au murit la bătrâneţe fiind înmormântaţi în oraşul El Paso din Texas: Bella Moor a murit în 1958, iar fiul său Meyer a murit la 15 aprilie 1975, exact în ziua în care se împlineau 63 ani de la catastrofa Titanicului. Amintirea lui cea mai pregnantă de atunci era de regret: în naufragiu îşi pierduse pozele cu indieni şi cowboy din pachetele de ţigări pe care i le dăruiseră ceilalţi pasageri. Niciodată nu s-a mai urcat, de atunci, pe o barcă.

Onomastica vasului Carpathia

Pentru români, vasul care a salvat supravieţuitorii de pe Titanic are un nume cu rezonanţă aparte: Carpathia. Vaporul aparţinea companiei mixte britanico-americane Cunard, care făcea curse transatlantice de pasageri între America şi Europa. „Vasul Carpathia transporta în special emigranţi spre noul continent, iar la întoarcere ducea americani bogaţi în vacanţă pe bătrânul continent. Compania Cunard era într-o strânsă legătură cu Guvernul Imperiului Austro-Ungar, stat din care făcea parte, la acea dată, şi Transilvania“, relatează istoricul George Varsami, directorul Muzeului Portului Constanţa.

Onomastica flotilei Cunard are tangenţă cu ţările cu care compania venea în contact: Pannonia, Scythia, Slavonia etc. Astfel că nu doar pe Titanic se aflau români, ci şi pe Carpathia. În registrul de bord din anul 1912 figurează - atât printre membrii echipajului, cât şi printre pasageri - nume de români din Transilvania şi din Banat care erau înregistraţi drept cetăţeni ai Imperiului Austro-Ungar. Numele sunt maghiarizate sau slavonizate. Unul dintre ele este Lazar Daszkal, un marinar în vârstă de 33 ani, care s-a debarcat de pe Carpathia la finele anului 1912. Altul este Istvanni Szofuch, o tânără pasageră de 24 ani din Temesvar (Timişoara), care a murit de pneumonie pe Carpathia, la câteva zile după naufragiul Titanicului. Iar altul este Dragomir Stefanov, un bebeluş de 12 săptămâni, care a murit, de asemenea, pe vas, fiind răpus de boală.

La momentul tragediei Titanicului, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, Carpathia se îndrepta spre Europa, când a recepţionat S.O.S-ul disperat de pe nava ce se ciocnise de un iceberg. Anunţat de îndată, comandantul de pe „Carpathia“, Arthur Henry Rostron, a dat ordin ca nava să îşi schimbe cursul spre locul naufragiului. A scos din Atlanticul aproape îngheţat 705 pasageri ai „Titanicului“, şocaţi de ceea ce trăiseră. Unii albiseră peste noapte, pentru că văzuseră pierind oameni şi mai ales fiinţele cele mai dragi.

Mărturia comandantului Arthur Henry Rostron de pe Carpathia oferă o imagine zguduitoare a scenelor de groază trăite înainte de zorii zilei de 15 aprilie 1912. La data de 21 iunie 1912, Rostron a fost chemat în faţa anchetatorilor pentru elucidarea tragediei fără precedent. În interogatoriu, comandantul relatează pe un ton neutru cele văzute la locul catastrofei, rezumându-se să ofere amănunte strict tehnice, lipsite de emoţia pe care ai crede-o inerentă.

„Viteza noastră obişnuită este de 14 noduri, dar în acea noapte ne-am străduit să atingem 17 noduri. La ora 3 fără 20 minute am văzut semnalul luminos verde, despre care ştiam că era semnalizarea nocturnă a companiei White Star. Am estimat că vasul se află la 20 mile distanţă. Primisem mesajul că sala maşinilor de pe Titanic se inundă, deci vasul plutea încă. Acesta a fost ultimul mesaj primit de la Titanic“, a spus Rostron în faţa anchetatorilor.

Oceanul „minat“ de gheţari

Comandantul a ordonat ca vasul să se îndrepte spre Titanic cu toată viteza înainte. Titanicul era poziţionat chiar în direcţia din faţa Carpathiei. Dar cursul a trebuit deviat mereu, pentru a evita gheţarii. „La ora 4.00 am oprit vasul. După toate calculele, eram în locul unde trebuia să se afle Titanicul. De câte văzusem semnalul verde, dădeam şi noi rachete de avertizare. Acum nu mai vedeam nimic. La ora 4 şi 5 minute am văzut din nou lumina verde. Ştiam că sunt supravieţuitori în apropiere. Realizasem că semnalul vine de pe o barcă de salvare, nu de pe vas. Dar chiar atunci ne-a apărut în faţă un gheţar, era extrem de aproape. A trebuit să facem manevre foarte din scurt, ca să-l evităm“, a precizat Rostron.

Arthur Henry Rostron şi Molly Brown - supravieţuitoare de pe Titanic Sursa foto wikipedia.org

Citește și: Cum au ajuns primii români în America, ţara despre care credeau că are trotuarele pavate cu aur. Drumul imigranţilor dura o lună

Când s-a luminat de ziuă, echipajul de pe Carpathia a văzut că icebergul era la mai puţin de un sfert de milă de ei. „Noi ne dublaserăm deja oamenii în posturile de observaţie. Întotdeauna ne luăm astfel de măsuri de precauţie, pe timp de noapte, când în zonă se raportează că sunt gheţari. Văzusem deja şase gheţari în acea zonă, de când plecaserăm în căutarea Titanicului. Erau înalţi de până la 30 picioare. Îţi trebuie experienţă ca să-i poţi distinge în întuneric, dacă nu eşti avertizat. Altfel crezi că sunt nişte umbre, nişte siluete care abia se întrezăresc. Când s-a luminat de ziuă, am văzut câmpul de gheţari. Erau 25 de gheţari, înalţi de până la 200 picioare, iar printre ei nenumăraţi gheţari mici. Se aflau la două-trei mile depărtare de resturile Titanicului. Am cules 13 bărci de salvare de pe Titanic. Am salvat 705 persoane, care au ajuns în siguranţă la New York. Alte trei cadavre erau într-o barcă, iar un alt pasager a murit la câteva ore după ce l-am adus la bordul Carpathiei“, a povestit Rostron.

Comandantul Arthur Henry Rostron de pe Carpathia a mărturisit instanţei că a fost mirat de faptul că o parte di bărcile de salvare erau mai mult goale. „Supravieţuitorii mi-au spus că lumea de pe Titanic nu a vrut iniţial să părăsească vasul şi să urce în bărci, considerându-se mai în siguranţă pe navă. De aceea, primele bărci au fost coborâte mai multe goale“, a declarat Arthur Henry Rostron.

„Gândiţi-vă la femeile lăsate în urmă...“

Procurorul general, comisionarul şi judecătorul , care s-au ocupat de ancheta referitoare la scufundarea Titanicului, au supus echipajul de pe Carpathia unui tir încrucişat încercând să elucideze misterul inimaginabil al scufundării. Ofiţerii de pe Carpathia au dat depoziţii, detaliind cu sânge rece cele întâmplate pe vas la primirea S.O.S.-ului de la Titanic. Unele întrebări ale anchetatorilor vizau clar deculpabilizarea echipajului de pe Titanic. Dar profesioniştii trebuia să-şi facă datoria până la capăt.

„Stewarzii aveau responsabilitatea de a scoate toţi pasagerii din cabine şi de a-i urca în bărcile de salvare. Mai ales pe femei şi pe copii. Chiar şi folosind forţa, dacă era cazul, pentru că unele femei, disperate, nu voiau să se despartă de soţii lor. Ştiau că aceştia, în lipsa bărcilor suficiente de salvare, erau condamnaţi la moarte sigură. Vi se pare greu să fii în situaţia unui steward? Gândiţi-vă atunci la femeile lăsate în urmă pe o navă care se scufundă...“, a fost una dintre mărturii.

Infamul Bruce Ismay

Comportamentul lui Bruce Ismay, preşedintele companiei White Star Line, aflat la bordul navei, a revoltat o lume întreagă. Lui Ismay i s-a reproşat că s-a grăbit să se urce într-una dintre primele bărci de salvare, înaintea femeilor şi copiilor de la clasa a III-a. Ofiţerii martori la îmbarcarea pasagerilor de pe Titanic au declarat că Bruce Ismay a avut totuşi grijă să ajute alţi pasageri, mai vulnerabili, înainte să urmeze el însuşi recomandarea expresă a echipajului de a părăsi nava. Bruce Ismay (1862-1937) avea să sufere oprobriul public tot restul vieţii. Momentul în care a sărit în barca de salvare l-a urmărit ca un blestem până când a închis ochii. Ismay s-a retras din viaţa publică plângându-se permanent celor apropiaţi de soarta sa, pe care o considera nedreaptă. A rămas în istorie ca fiind unul dintre cei mai urâţi oameni ai lumii.

Gloria salvatorilor

Intervenţia pentru salvarea pasagerilor de pe Titanic a dus la recompensarea echipajului Carpathiei cu medalii şi alte onoruri. Guvernul Austro-Ungar a cerut recunoaşterea la nivel înalt a meritelor marinarilor de pe Carpathia pentru salvarea celor opt cetăţeni ai săi aflaţi la bordul vaporului. Comandantul englez Arthur Henry Rostron (1869-1940) a primit distincţia de cavaler al Marii Britanii, iar la 29 mai 1912 a primit un trofeu de argint din partea supravieţuitorilor de pe Titanic. În septembrie 1915, Rostron a preluat comanda vasului Mauritania, la cârma căruia a stat 11 ani. A comandat-o în timpul Primului Război Mondial stabilind un nou record de cea mai rapidă traversare a Atlanticului.

Sfârşitul Carpathiei

La 17 iulie 1918, vasul Carpathia a pierit în Primul Război Mondial având recunoştinţa posterităţii. Plecase dinspre Liverpool cu direcţia Boston, dar a fost torpilat în Marea Celtică, cu puţin timp înainte de a intra în Oceanul Atlantic. Au fost 218 supravieţuitori şi doar 5 oameni au pierit. Cu trei ani înainte, la 9 noiembrie 1915, un alt vas legat de catastrofa Titanicului, Californian, s-a scufundat tot în luptele navale din Primul Război Mondial. Acesta a dispărut, însă, acoperit de vinovăţia de a nu fi mers să acorde primul-ajutor Titanicului, deşi se afla cel mai aproape de el. Californian a văzut semnalele luminoase, dar n-a acţionat, interpretând SOS-ul disperat ca fiind o distracţie a bogătaşilor pasageri de pe Titanic.

Scufundarea Titanicului Sursa foto wikipedia.org