Cum a fost posibilă operaţiunea de la Pearl Harbor, deşi americanii primiseră informaţii care vorbeau de iminenţa unui atac matinal

Imagini de coşmar de la Pearl Harbor

Flota americană a fost decimată de Marina Imperială Japoneză la 7 decembrie 1941, deşi mai multe semnale avertizau asupra unui atac surpriză.

Atacul de la Pearl Harbor (sau Operaţiunea Hawaii, cum a fost numită de către Statul Major Imperial japonez) a fost un atac militar, dat prin surprindere, din partea Marinei Imperiale Japoneze împotriva bazei navale de la Pearl Harbor, Hawaii, în dimineaţa zilei de duminică, 7 decembrie 1941. În urma atacului, soldat cu scufundarea a patru cuirasate, distrugerea a trei crucişătoare, trei distrugătoare, un puitor de mine, 188 de avioane, cu uciderea a 2.402 persoane şi cu rănirea a  1.282 de persoane, Statele Unite ale Americii au intrat în al Doilea Război Mondial.

A fost luată prin surprindere Flota Americană din Hawaii? Comisia reunită a Congresului american (Joint Congressional Comittee) a concluzionat că apărut erori în deciziile şefilor din armată. O opinie mai nuanţată a fost exprimată de Roberta Wohlstetter, într-un studiul despre Pearl Harbour, publicat în anul 1962, în care autoarea susţine că analiza deficitară a informaţiilor deţinute a condus la eşec.

Revista Intelligence a Serviciului Român de Informaţii, care citează documente şi analize ulterioare asupra atacului, spune că surpriza de la Pearl Harbour nu ar fi trebuit să fie o surpriză atâta vreme principalele informaţii deţinute înaintea anului 1941 prezentau locaţiile şi forţele japoneze, datele fiind obţinute în urma interceptării comunicaţiilor japoneze. „Cel mai secret cod japonez, utilizat de diplomaţii niponi, era cunoscut de americani. Procesarea informaţiilor din zona Pacificului se realiza în 3 centre, unul dintre acestea fiind la Pearl Harbour – Staţia HYPO condusa de Lt comandor Joseph Rochefort. Însă, fiecare birou era responsabil pentru asigurarea suportului diferitelor categorii de operaţiuni şi nu toţi lucrau cu aceleaşi coduri japoneze. Criptanaliştii erau cei care ar fi trebuit să coordoneze eforturile şi să contribuie la diseminarea expertizei“. 

Mai departe, autorul articolului „Momente tensionate în activitatea de intelligence. „Surpriza” de la Pearl Harbour“ precizează faptul că informaţiile obţinute în urma decriptării codului japonez (numit şi PURPLE) erau accesibile doar pentru 10 persoane, iar comandorii militari şi navali din Hawaii nu figurau pe listă. Li se trimiteau însă informări când se aprecia util, fără a li se preciza că provin din spargerea codurilor, fiind indicată ca sursă – o sursă de mare credibilitate. Imposibilitatea spargerii codului militar a generat sincope în informare. Pentru a suplini lipsurile s-au folosit metoda identificării direcţiei de provenienţă a semnalului radio, respectiv analiza traficului. Au fost folosite şi date furnizate de observatorii de coastă (ataşaţi militari, căpitani de vase şi comercianţi). Odată cu începutul războiului, informaţia a putut fi completată prin interogarea prizonierilor şi analiza documentelor găsite asupra lor.

„Este interesant că planurile militare şi exerciţiile anterioare atacului includeau varianta unui atac japonez surpriză. Această situaţie este susţinută de o notă a amiralului Bloch, întocmită pe 30 octombrie 1940, transmisă şefului operaţiunilor navale din Washington, pe tema securităţii flotei. Documentul l-a inspirat pe amiralul Richmond Turner, şeful planificării operaţiunilor navale în caz de război să pregătească o informare, în ianuarie 1941, în care avertiza că, în cazul unui razboi cu Japonia, acesta va fi declanşat ca urmare a unui atac surpriză asupra flotei sau bazei navale de la Pearl Harbour“. 

Un alt raport, datat 31 martie 1941, cunoscut ca Raportul Martin – Bellinger, a menţionat că un eventual atac realizat aerian ar putea fi devastator, mai ales că s-ar putea produce făra o atenţionare a intelligence-ului.

Un al treilea raport „Studiu asupra situaţiei aeriene din Hawaii”, întocmit de general maior Frederick Martin, şeful apărării aeriene din Hawaii evocă probabilitatea unui atac matinal.

Surprinzător însă, americanii nu au învăţat nimic după primul atac. Astfel, avertizările de intelligence a scăzut după atacul de la Pearl Harbour, în loc să crească. Neîncrederea a crescut, iar decidenţii politici au devenit mai sceptici. Astfel a fost posibil ceea ce a fost numit al doilea atac asupra Pearl Harbour, sau Operatiunea K. Aceasta s-a produs deşi criptanalistul militar Joseph Rochefort avertizase că Japonia ar putea trimite un zbor de recunoaştere.