Constanţa: UPDATE Patru elevi au fost prinşi copiind la BAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri s-a desfăşurat prima probă scrisă a bacalaureatului. În judeţul Constanţa, 8.086  de absolvenţi au susţinut examenul scris la limba şi literatura română. Candidaţilor le-au ridicat ceva probleme cerinţele legate de romanul psihologic.

În prima parte  a lucrării, elevii au avut de rezolvat cerinţe legate de poezia „Înfrigurare“, de Lucian Blaga. La cel
de-al doilea subiect ei au trebuit să scrie un text de tip argumentativ despre iubire, pornind de la un citat din nuvela „Mara“, a lui Ioan Slavici. În cea de-al treilea punct, absolvenţilor li se cerea să scrie un eseu în care să prezinte viziunea despre lume într-un roman psihologic. 

„Subiectele sunt de dificultate medie, nu ridică mari probleme. Un elev bun ar putea să ia cu uşurinţă nota 7 sau 8“, a declarat Claudia Enculescu, profesor de limba şi literatura română.

Emoţii

La Colegiul Tehnic Energetic, absolvenţii s-au strâns de la primele ore ale dimineţii şi au intrat în sălile de examene la ora 8.15. Unii aveau mari emoţii. „Aş vrea să fie un subiect din Liviu Rebreanu, pentru că asta am învăţat cel mai bine. Mi-e teamă că vom avea şi un subiect legat de poezie“, a spus Paul Niţă, de la Colegiul Energetic.

Daniel Costache era ceva mai relaxat. „Sper să-mi pice Moara cu noroc, să am noroc. Nu cred că e un examen greu, important este să te concentrezi“, a spus absolventul înainte de examen. O tânără de la Colegiul I. G. Duca a mărturisit că îi este teamă că nu va reuşi să rezolve toate subiectele. „Sper să nu mă blochez şi să nu mai ştiu nimic. De proba de astăzi nu mi-e foarte frică, examenul la matematică s-ar putea să-mi ridice probleme“, a declarat absolventa. 

Elevii au spus că ultimul subiect a a fost mai dificil. „A fost ceva mai greu, dar m-am descurcat pentru că ştiam subiectul romanului“, a declarat George Cosmin Cîrciu, absolvent al Colegiului Comercial Carol I. Unii elevi au fost entuziasmaţi că la ultimul subiect au trebuit să vorbească despre iubire. „M-am bucurat că am ştiut ce să scriu“, a spus un elev de la liceul Traian. Alţi elevi au ieşit foarte supăraţi din sala de examen şi n-au vrut să scoată o vorbă, mai ales că de-abia îşi puteau stăpâni lacrimile. 

Au ratat examenul

La Colegiul de Marină Alexandru Ioan Cuza, patru elevi au fost eliminaţi din examen pentru că au încercat să copieze. Candidaţii au fost surprinşi cu fiţuici şi fotocopii după teste rezolvate. Preşedintele comisiei, Cristian Iosifescu, i-a ţinut în clasă pe aceştia timp de o oră şi jumătate. Un alt elev de la Liceul Teoretic George Călinescu a întârziat la probă şi nu a mai fost primit în sală. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Petrică Miu, spune că nu au existat alte incidente.

Încă patru probe

Luni, absolvenţii  vor susţine examenul la limba maternă. Pe 30 iunie se va desfăşura proba obligatorie a profilului, iar pe 1 iulie - proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării. Pe 2 iulie are loc proba la disciplinele din celelalte arii curriculare. Rezultatele vor fi afişate pe  5 iulie. În aceeaşi zi pot fi depuse şi
contestaţiile. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite