Constanţa: Pelerinaj la Izvorul Tămăduirii din apropierea Mănăstirii Dervent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Dervent este situată în apropierea comunei Ostrov
Mănăstirea Dervent este situată în apropierea comunei Ostrov

Mii de oameni din toată ţara s-au adunat la Mănăstirea Dervent pentru a lua apă din izvorul aflat în apropierea lăcaşului de cult.Legenda spune că firicelul de apă a răsărit ca din senin după ce Sfântul Andrei, apostolul care a propovăduit creştinismul în Dobrogea, a lovit cu toiagul într-o piatră.

Pelerinii cred că apa izvorului are puteri dumnezeieşti şi vindecă bolile.Doiniţa Pistol (57 de ani), din Constanţa, e de profesie arhivar, dar s-a pensionat pe caz de boală pentru că până acum a fost operată de şapte ori. Ultima operaţie a suferit-o în 2003, când medicii i-au extirpat un sân pentru că avea cancer.

A ajuns la spital în fază avansată. „Eram foarte aproape de metastază, iar medicii mi-au spus că va fi o operaţie cu riscuri. După intervenţie, când au văzut cât de repede mi-am revenit, au spus că nu le vine să creadă că m-am vindecat. A fost o minune a lui Dumnezeu!“, e de părere Doiniţa. Femeia este cardiacă (a trecut printr-un infarct), are diabet, pietre la fiere şi obezitate.

„La ultimele analize pe care le-am făcut medicii mi-au spus că nu-şi dau seama cum de sunt încă pe picioare. Eu mă simt foarte bine. Când mă stropesc cu apă de la Izvorul Tămăduirii simt că mă energizez. E apă vie. Mănăstirea Dervent e deosebită, acolo a propovăduit Sfântul Andrei Evanghelia“, spune Doiniţa Pistol. Femeia merge din când în când la mănăstire, pentru că doar acolo îşi găseşte liniştea şi prinde curaj să meargă mai departe. 

Loc de rugăciune pentru bulgari

Nu doar românii vin să se roage acolo, ci şi credincioşii din ţara vecină - Bulgaria, mai ales că mănăstirea se află la câţiva kilometri de graniţă. Sosesc acolo şi turişti greci sau sârbi.
 
În Săptămâna Luminată e mare sărbătoare, aşa că pelerinii au început să sosească de miercuri pentru a participa la slujba oficiată de preoţi astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Fiecare creştin vine în suflet cu o speranţă. „Sunt oameni bolnavi, cu credinţă în Dumnezeu, care vin pentru a-şi găsi vindecarea. Sosesc aici bolnavi de cancer, nevăzători, cazuri de tot felul care pe noi ne impresionează“, explică părintele stareţ Andrei Tudor. Azi-noapte, preoţii au oficiat o slujbă specială pentru bolnavi, chiar lângă Izvorul Tămăduirii.

Astăzi, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit 11.000 de litri de apă pentru toţi credincioşii. Oamenii au stat la coadă ore la rând pentru a se închina în faţa icoanei Maicii Domnului, dar şi pentru a lua acasă cu un strop din apa sfântă de la Izvorul Tămăduirii.

Citiţi mai multe în !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite