Constanta: Patru jandarmi s-au întors din Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarii au fost pregătiţi de specialişti pentru menţinerea ordinii, escortarea convoaielor, controlul mulţimii şi pază, iar la final au fost medaliaţi. Ei sunt instruiţi în principal pentru misiuni de prevenire.

Patru jandarmi de la Gruparea Mobilă Tomis Constanţa au fost prezentaţi, astăzi, după ce au revenit din Kosovo unde au executat misiuni de menţinere a păcii.

 Este vorba de plutonierii Cătălin Ichim, Alexandru Chirilă, Valentin Sorescu şi Marcel Ghenu. În prezent, alţi trei jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis fac parte din detaşamentul internaţional al Jandarmeriei Române, care se află în Kosovo.

Jandarmeria Română participă cu efective specializate la menţinerea păcii, la solicitarea organismelor internaţionale, la activităţi de instruire, la constituirea forţelor internaţionale destinate îndeplinirii unor misiuni de  gestionare a situaţiilor de criză, de întărire-consiliere, asistenţă formare şi control a forţelor de ordine locale.

Efectivele de la această misiune totalizează un număr de 115 militari. În prezent, efectivele sunt dislocate în provincia Kosovo, localitatea Peja.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite