Constanta: Motociclişti, rockeri, nudişti şi surferi la mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vama Veche rămâne în continuare o staţiune unde nu este loc de fiţe, manele şi lux. De la Constanţa până în Vamă sunt de parcurs 54 de kilometri pe DN 39 spre Mangalia. Cei care nu au maşină pot alege transportul cu autocarul la preţul de 5 lei biletul până în Mangalia.

Turiştii care ajung în Vamă sunt întâmpinaţi de acelaşi aspect sărăcăcios şi simplist al staţiunii. Drumul de acces spre plajă nu a fost asfaltat nici până în ziua de azi, însă acest lucru nu a împiedicat sutele de turişti să vină şi să-şi instaleze corturile sau rulotele. Cei care au preferat un acoperiş solid deasupra capului au ales dintre ofertele de cazare la gazdă. O cameră de închiriat se găseşte la preţuri cuprinse între 60 şi 90 de lei pe noapte.

Se mănâncă bine şi nu foarte scump

Terasele sunt, pe cât de simple, pe atât de aglomerate, preţurile fiind accesibile pentru toate buzunarele. Un mic dejun cu cereale, omletă şi, bineînţeles, o cafea, costă între 18 şi 22 de lei. La prânz, o ciorbă de fasole cu afumătură costă 14 lei. Pentru cei mai puţin pretenţioşi, o ciorbiţă simplă de văcuţă sau pui este între 7 şi 8 lei. Amatorii de fast food pot alege între sandvişuri, care costă între 6 şi 7 lei, sau o „shaorma comunistă“, la preţul de 8 lei.

Atracţiile principale în Vama Veche se rezumă la băutul de bere sub umbrelă pe timp de zi şi distracţii fără inhibiţii în cluburile de noapte, cel mai cunoscut dintre acestea numindu-se Expirat. O bere costă între 4 şi 12 lei, în funcţie de preferinţele şi buzunarul fiecăruia. De asemenea, Vinoteca este un alt loc preferat de mulţi dintre turiştii care vin în staţiune.

„O staţiune vie“

Plaja nu este tocmai cea mai curată dintre plajele de pe litoral, însă acest lucru pare să nu-i deranjeze pe cei veniţi în Vamă. Deşi există coşuri pentru gunoi, nisipul este plin de chiştoace de ţigară, ambalaje şi pahare de plastic.
„Este cam mizerie, dar niciodată nu a fost aici o curăţenie exemplară. Cel mai mult ne deranjează construcţiile apărute peste noapte şi care au rămas neterminate. Acelea strică tot peisajul“, a declarat Alexandru Burcea (40 de ani), venit în Vamă din Bucureşti să facă windsurfing.

Şi cunoscutul om de publicitate Bogdan Naumovici este un fan Vama Veche. „Fiecare spune că Vama arată din ce în ce mai rău de la an, la an, însă vine foarte multă lume. Staţiunea asta este plină de oameni, este vie“, este de părere Bogdan Naumovici.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite