Constanța: Marii scriitori ai Europei, în sejur literar la Neptun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Zile și nopți de literatură, ajuns la cea de-a noua ediție, se deschide mâine; la Neptun se va acorda cel mai mare premiu al Uniunii Scriitorilor, în valoare de 10.000 de euro.

Evenimentul este organizat de Uniunea Scriitorilor din România până pe 9 iunie şi reunesște peste 70 de scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară din Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Canada, Cipru, Egipt, Franţa, Germania, Israel, Marea Britanie, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ungaria şi România.

Față de edițiile trecute, festivalul va debuta duminică la Complexul Ambasador din Neptun, cu ceremonia de decernare a  premiilor. Este vorba despre Marele Premiu Ovidius de 10.000 de euro decernat unei personalităţi literare de notorietate, acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), Premiul festivalului - acordat unui tânăr scriitor (5.000 de euro), acordat de Primăria Municipiului Mangalia.
Anii trecuți, Marele Premiu Ovidius a fost acordat scriitorilor Jorge Semprun, Antonio Lobo Antunes, Amos Oz, Mario Vargas Llosa, Evgheni Evtusenko, Orhan Pamuk, Peter Esterhazy.

Cine vine la Neptun

Printre invitaţii ediției 2010 se numără: Nicolae Manolescu, Matei Vişniec, Krzysztof Czyzewski, Madeleine Thien, Mohamed Salmawy, Alev Adil, Sujata Bhatt, Romulus Bucur, Cvetka Bevc, Nicolae Prelipceanu, Anahit Hayrapetyan, Tomás Mac Siomoin, Simona Constantinovici, Milovan Marcetic, Gabriel Dimisianu, Emilian Galaicu-Păun, Gabriel Chifu, Aleksandar Prokopiev, Fiona Samson.

Colocvii

Ca în fiecare an, în cadrul manifestării este organizat și un colocviu, găzduit de Hotel President din Mangalia; în 2010, tema dezbaterii este „Mărirea şi decăderea personajului în ficţiunea literară". Totodată, la Complexului Ambasador din Neptun, poeţii invitaţi vor citi din creaţiile proprii.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite