Constanta: Locuitorii din Mangalia au donat sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Locuitorii din Mangalia au donat sânge
Constanta: Locuitorii din Mangalia au donat sânge

La acţiune au participat 50 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani care nu au suferit de afecţiuni medicale, iar cantitatea de sânge recoltată timp de patru ore a fost de 15.000 de ml.

Acţiunea de recoltare de sânge a fost organizată la începutul acestei săptămâni de Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, în colaborare cu Primăria Muncipiului Mangalia şi Spitalul Municipal Mangalia.

Pentru donare au fost selectate persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, cu greutatea de peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă.

La activitate au participat aproximativ 50 de persoane din Mangalia, dar şi din comunele învecinate, de la care s-au recoltat aproximativ 15.000 ml de sânge. Organizatorii spun că în comparaţie cu alte acţiuni, numărul donatorilor a fost dublu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite