Constanţa: Litoral 2009 / Turiştii sunt fripţi după mititeii din cuptor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Litoral 2009 / Turiştii sunt fripţi după mititeii din cuptor
Constanţa: Litoral 2009 / Turiştii sunt fripţi după mititeii din cuptor

Micul ieftin şi ciorba la grămadă sunt cele mai căutate mâncăruri din Satul de Vacanţă. Majoritatea turiştilor veniţi pe litoral preferă să mănânce micii ca la câmp: fără feţe de masă şi şerveţele, iar degetele să ţină locul furculiţelor.

Sute de turişti se îngrămădesc, de la ora prânzului până seara, să ia masa la „Cuptorul cu plăcinte“ din Satul de Vacanţă, iar angajatele lucrează la foc continuu. Cele mai multe spun că fac tot posibilul să asigure servicii de calitate, dar că numărul mare de clienţi le face misiunea aproape imposibilă.

Pe de altă parte, turiştii se declară fericiţi, chiar dacă uneori sunt nevoiţi să-şi lingă degetele, după ce au băgat în gură micii. „Mie nu mi-au pus şerveţele şi nici scobitori... Da’ lasă, că nici acasă nu-mi atârnă prosoapele în cui. Or mai uita şi vânzătoarele să le aşeze pe toate în farfurie. Oricum, a compensat muştarul, că e iute ca focul“, este de părere Cosmin Gruta (40 de ani), din Piteşti. Spune că a făcut o tradiţie ca la ora 12.00 să fie în faţa tejghelei, exact când micii sfârâie pe grătar şi ciorba clocoteşte în oală.

Mofturi, pe bani grei

La terasele din Satul de Vacanţă, în cea mai mare parte a zilei, mesele sunt goale. Deşi feţele de masă sunt curate ca lacrima, veselele lucesc iar bucatele cu specific românesc sunt preparate pe loc, turiştii se încumetă doar la zile mari să comande o porţie de muşchi de vită cu Savignon blanc.

Angajaţii recunosc faptul că anul acesta le-a mers greu afacerea, însă promit că îşi dau toată silinţa să nu-şi dezamăgească muşteriii. „La noi vin adesea doctori, avocaţi, adică altă categorie de oameni. Avem într-o zi peste 200 de clienţi, cât este capacitatea restaurantului, mai puţin cu aproximativ 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut“, a declarat Adrian Enoiu (29 de ani), şef de sală la Restaurantul Prahova.

Tot în Mamaia, de această dată la unităţile de autoservire, situaţia este dezastruoasă, spun patronii. Unii dintre ei se tem că nu au cu ce să-şi achite chiriile. Cei mai norocoşi au reuşit să facă vânzări, cât să plătească utilităţile, în principal lumina. „Avem peste 2oo de meniuri, dintre care zeci de feluri de peşte din Marea Neagră. Totuşi, cifra clienţilor a scăzut  la jumătate, faţă de sezonul trecut“, a declarat Vasile Chirondojan, administratorul unei autoserviri.

Preţuri:


La „Cuptorul cu plăcinte“:

Mititei - 0,65 lei bucata
Frigărui - 4 lei
Ceafă porc - 4 lei
Ciorbă de văcuţă, de pui, de perişoare - 3,5 lei
Tochitură de porc - 4 lei
Varză cu carne de porc - 4 lei

image


La „Casa Prahova“:

Tochitură prahoveană cu pulpe de porc, mămăligă, ou, sos şi telemea - 15 lei
Frigărui de piept de pui - 14 lei
Ciorbă de vită - 6 lei
Tocăniţă din ceafă de porc - 14,7 lei
Pomana porcului cu mămpligă - 13,7 lei
Savignon blanc demisec - 30 lei

Unitatea cu autoservire de la „Cleopatra“:

Pulpă de pui la cuptor - 3 lei
O chiftea - 1,5 lei
Cârnaţi - 6 lei
Chifteluţe marinate - 6 lei
Ciorbe - între 4 lei şi 6 lei
Melci - 7 lei

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite