Constanţa: Litoral 2009 - (UPDATE) Speculă cu rebusuri şi integrame în staţiunea Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă preţurile destul de ridicate la mâncare şi băutură, comparativ cu cele din Constanţa sau chiar din alte oraşe, turiştii care îşi omoară timpul pe plajă completând rebusuri şi integrame au avut o mare supriză. Şi încă una neplăcută.

Comercianţii vor să scoată profit mai mare din orice şi au mers până acolo unde au dublat preţurile la integrame şi rebusuri. „Mă aşteptam să plătesc mai mult pentru o sticlă de suc, sau pentru mâncare: de exemplu în Eforie am luat masa cu 27 de lei, iar în Mamaia cu 71,7 lei, dar chiar să fie modificate preţurile înscrise de către editor pe integrame, nu mă aşteptam“, a declarat Mihaela, o turistă din Bucureşti.

Pentru a proba cele afirmate, femeia a arătat o revistă de integrame al cărei preţ real fusese acoperit cu o etichetă pe care era trecut un alt preţ. „Această integramă costă în Bucureşti, dar şi la orice alt chioşc de ziare, 2 lei. Are preţul tipărit pe ea! Aici am găsit-o cu 5 lei, după ce a fost lipit un alt preţ de către comerciant“, a declarat Elena, o altă turistă din Bucureşti. Ea a mai adăugat că nu este singura neconcordanţă de preţ întâlnită pe litoral în ceea ce priveşte ziarele şi revistele, cu toate că ar trebui să fie comercializate la valoarea tipărită pe copertă de către editor.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite