Constanţa: Consulul libanez va da în judecată Ministerul Turismului pentru declasificarea hotelului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Generală de Control şi Protecţie a Turiştilor din cadrul Ministerului Turismului a efectuat la începutul acestei luni un control, iar în urma deficienţelor constatate a decis declasificarea hotelului Palm Beach de la cinci la patru stele. Proprietarul hotelului, consul onorific al Libanului la Constanţa, Charbel Maroun, spune că va da ministerul în judecată.

Reprezentanţii Ministerului Turismului spun că unitatea nu respecta criteriile minime de clasificare a structurilor de cazare.
„Am găsit dezordine şi mizerie într-o curte a hotelului unde funcţiona spaţiul de depozitare a deşeurilor menajere şi nemenajere. În plus, hotelul nu avea portar, bagajist, lipsea sistemul de trezire a turiştilor, dar şi serviciul de birou din camere, adică mape şi pixuri pentru turişti, şi magazinul cu suveniruri“, au explicat reprezentanţii biroului de presă din cadrul Ministerului Turismului.

„Este un abuz“

În replică, proprietarul hotelului, omul de afaceri libanez Charbel Maroun, consul onorific al Libanului la Constanţa, spune că decizia este neîndreptăţită şi că va acţiona în judecată Ministerul Turismului. „Este un abuz. Ne-au cerut anumite dotări pe care alte hoteluri din Mamaia nu le au. Voi da ministerul în judecată. Dacă instanţa va spune că ei au dreptate, o să mă conformez, pentru că respect legea“, a declarat Maroun.

Hotelul Palm Beach din Mamaia a fost inaugurat în anul 2002, fiind vorba despre o investiţie de 3,8 milioane de dolari. Era unul dintre cele patru hoteluri de cinci stele din Mamaia, alături de Vega, Mamaia şi Rex.

Mai multe amănunte citiţi în Adevărul de mâine.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite