Constanţa: Bătrâni bătuţi pentru 120 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi pensionari din Valu lui Traian au fost bătuţi şi tâlhăriţi aseară de mai multe persoane necunoscute pentru suma de 120 de lei.

Poliţiştii din Valu lui Traian au fost sesizaţi despre faptul că Ion Coşbăc (81 de ani) şi Constantina Coşbăc (78 de ani) au fost agresaţi de persoane necunoscute, care au pătruns în imobil prin forţarea geamului de la una din camerele locuinţei.

Bătrânii au fost deposedaţi de 120 lei şi bătuţi crunt de către atacatori.

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ion Coşbăc se află în stare bună, el fiind trimis pentru un control de rutină la Secţia de Buco- Maxilo- Facială şi la Oftalmologie. În schimb, soţia sa Constantina a fost internată la Neurochirurgie cu fractură a oaselor cutiei craniene şi colecţie de sânge la nivelul creierului.

„Pacienta este stabilă, dar va rămâne în continuare sub supravegherea cadrelor medicale“, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Florian Stoian.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au întocmit un cerc de suspecţi, iar cercetările continuă pentru depistarea autorilor.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite