Colonel în rezervă, contraatac la generalul Ilie Năstase: „Aţi primit nejustificat un grad militar. Dacă eraţi patriot nu făceaţi circ de Ziua Naţională!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un militar de carieră, colonel în rezervă, îl critică pe Ilie Năstase pentru atitudinea sa de Ziua Naţională. Generalul-tenismen a fost supărat la parada de 1 Decembrie din Capitală, pentru că nu a fost primit la tribuna oficială de la Arcul de Triumf.

„Domnule Năstase, am tot respectul pentru performanţa dumneavoastră sportivă, dar asta nu înseamnă că mi se pare şi justificat faptul că aţi primit un grad militar, indiferent care ar fi acela. Un adevărat general are peste 25-30 de ani de carieră în spate, are misiuni în teatre de operaţii şi multe, multe studii de specialitate, pe tot parcursul său profesional. Nu sunteţi la fel cu cei 20-30 de generali din tribună. Nici ei nu sunt la fel cu dumneavoastră, fiecare are meritele lui.

Dumneavoastră aţi folosit uniforma de general în cele mai nepotrivite locuri, la prezentări de modă sau în tribuna unor meciuri de tenis, fără nicio legătură cu regulamentele militare. Şi nu mă refer numai la păr… Uniforma de general nu este un costum de scenă!

Întotdeauna, la Parada de Ziua Naţională au existat reguli, pe care muritorii de rând le-au respectat, fie că erau parlamentari, miniştri, generali, veterani de război sau simpli cetăţeni, cei cu care aţi fost dumneavoastră nevoit să vă amestecaţi ieri. Cu această ocazie, poate aţi constatat şi că nu se vede şi nu se aude mare lucru din defilare din afara tribunei oficiale.

Este regretabil faptul că nu aţi fost invitat, dar sunt sigur că puteaţi rezolva situaţia cu un simplu telefon. Dacă eraţi un adevărat român patriot, nu făceaţi circ de Ziua Naţională!

Iar să folosiţi copilul pentru a atrage atenţia mi se pare cel puţin jenant!“, scrie Daniel Anghel, colonel în rezervă din Constanţa.

Colonelul (r) Daniel Anghel are la activ două misiuni în teatre de operaţii, studii de specialitate în SUA, la post, în Franţa, timp de trei ani, unde a făcut parte din Forţa de Reacţie Rapidă a NATO. Inginer de comunicaţii, apoi ofiţer de presă, el şi-a încheiat cariera militară lucrând în „cartierul general“ al Ministerului Apărării Naţionale, ca şef al biroului de presă al MApN în perioada 2010-2016. Din postura sa, col. (r) Anghel a fost invitat să comenteze pentru televiziunea Digi24 desfăşurarea de forţe de la Arcul de Triumf. 

Daniel Anghel, colonel în rezervă din Constanţa Sursa Facebook Daniel Anghel

Daniel Anghel - colonel în rezervă din Constanţa Sursa Facebook D.A.

Ilie Năstase este un obişnuit al paradelor militare, unde vine îmbrăcat în uniformă militară de general, conform gradului pe care-l deţine. El poartă ţinuta de gală inclusiv ca spectator la meciurile de pe Wimbledon. 

Sunt două uniforme de ceremonie - una neagră (fosta clasică albastră, la care s-a renunţat de câţiva ani) şi alta albă care se poartă rarisim. Acestea se folosesc doar la sărbătorile oficiale: 1 Decembrie (Ziua Naţională), 25 Octombrie (Ziua Armatei), 24 Ianuarie (Ziua Micii Uniri). Ilie Năstase poartă ţinuta de gală inclusiv ca spectator la meciurile de pe Wimbledon. La Ziua Naţională, el este îmbrăcat, de regulă, cu scurta kaki - singura care este îmblănită. 

La Ziua Marinei de la Constanţa, de exemplu, cel mai bun tenisman al României a asistat acum 2 ani la festivităţile desfăşurate pe faleza Cazinoului fără să ia loc în tribuna oficială amenajată în faţa Comandamentului Marinei. Lui Ilie Năstase i s-a oferit un scaun (foto) în afara zonei în care aveau accces oficialităţile şi ziariştii acreditaţi la manifestare.

Ziua Marinei 2015 la Constanţa Foto Sînziana Ionescu

Născut la 19 iulie 1946, Ilie Năstase (71 ani) este militar în retragere deoarece intră la categoria „peste 60 de ani“, când nu va mai participa niciodată la nicio operaţiune militară. Până la 60 ani, militarii care încheie activitatea sunt consideraţi „în rezervă“, pentru că ar putea fi rechemat. Pentru cei care nu mai sunt activi, ţinuta este doar recomandată a fi purtată la ceremonii, dar accesul la paradă este condiţionat de invitaţie, nu de uniformă. Simpla purtare a uniformei, chiar şi pentru un militar activ, nu aduce automat accesul într-o festivitate oficială. 

La parada de 1 Decembrie, care are loc la Arcul de Triumf, accesul este stabilit din 2016 de Preşedinţia României, care a preluat controlul de la Ministerul Apărării Naţionale. 

„De cinci ani mă duc cu fiica mea. E adevărat că nu m-a invitat niciodată nimeni, m-am dus eu, m-am invitat singur. Am intrat acolo şi azi am fost refuzat. Mi s-a spus prin staţie că nu sunt pe listă şi că nu am voie să intru. M-am dus pe trotuar ca toată lumea, am ascultat imnul şi am plecat acasă. Fetiţa mea a plâns şi m-am enervat şi am plecat. Nu ştiu de ce nu m-au lăsat, că mai erau vreo 20-30 de generali din aceeaşi armată ca mine. Ei au putut, eu nu. Au confiscat ţara asta şi politic şi economic, acum au confiscat şi Ziua României şi asta este foarte grav.

Oamenii care erau acolo au dat la şefi prin staţie, au spus că nu sunt pe listă şi nu mă lasă să intru. Nu sunt supărat pe cei de la poartă. Pe cei care organizează, da. Sunt supărat şi aştept scuzele de rigoare. Că e preşedintele României, că cine o fi, nu mă interesează. Eu am făcut ceva pentru România, am fost îmbrăcat militar, general, ca şi ceilalţi care erau în spate acolo, nu văd de ce eu nu pot să intru“, a declarat Ilie Năstase pentru Agerpres.

La câteva ore după incidentul de 1 Decembrie, Ilie Năstase a primit la o ceremonie de seară, alături de alte academicienii Constantin Bălăceanu Stolnici şi Răzvan Theodorescu, actriţa Maia Morgenstern, soprana Felicia Filip şi medicul pediatru Dan Mircea Enescu, o diplomă de excelenţă şi cheia oraşului Bucureşti din partea primarului general Gabriela Firea. 

image

Pe aceeaşi temă: 

Ilie Năstase, declaraţii dure după ce nu a fost lăsat să intre la tribuna oficială de la Arcul de  Triumf

FOTO Ţinute de gală pentru Simona Halep, Hagi, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. Cum au apărut aceste nume mari din sport la gala de la Ateneul Român

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite