Care sunt semnele Apocalipsei în Biblie. Sfârşitul lumii ar fi cunoscut doar de Dumnezeu, dar există şi câteva indicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii au fost dintotdeauna curioşi să afle când se va sfârşi lumea cunoscută. Conform Bibliei, acest moment nu este ştiut de nimeni, decât de Dumnezeu. Cu toate acestea, în Cartea Sfântă sunt descrise câteva semne care prevestesc Apocalipsa.

Apocalipsa sau sfârşitul lumii a creat adevărate psihoze în rândul unor persoane sau secte de sorginte creştină care şi-au dedicat tot timpul calculării momentului când Antihristul va veni pe pământ. Cu toate acestea, toate datele lansate până acum în spaţiul public s-au dovedit a fi greşite.

În Biblie se spune că „despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Matei 24:36).

Părintele Dumitru Stăniloae, în volumul „Teologia Dogmatică Ortodoxă” notează că „deşi nu se va putea prevedea cu siguranţă momentul sfârşitului lumii, totuşi vor fi unele semne care pot să indice cu oarecare probabilitate apropierea sfârşitului. Desigur că şi aceste semne sunt supuse ambiguităţii. De aceea, Sfânta Scriptură spune pe de o parte că sfârşitul va veni pe neaşteptate, dar pe de altă parte, dă unele semne ale apropierii lui”.

  • Semnele sfârşitului lumii, conform Bibliei, sunt:
  • Predicarea Evangheliei la toate popoarele (Matei 24, 14);
  • Convertirea poporului iudeu la creştinism (Matei 24, 10 şi 12);
  • Căderea multora de la credinţă, amăgiţi de prooroci mincinoşi (Matei 24, 4);
  • Înmulţirea războaielor şi a veştilor despre războaie (Matei 24, 67);
  • Mari catastrofe în natură (Matei 24, 7 si 29);
  • Venirea lui Enoh şi Ilie (Apocalipsa 19, 1);
  • Apariţia lui Antihrist (II Tesaloniceni 2, 3 - 11; I Ioan 2, 18), care va săvârşi împreună cu apostolii săi mincinoşi tot felul de semne ca să amăgească pe oameni. Acesta se va substitui lui Hristos şi va prigoni cu furie pe aleşii Domnului (Matei 24, 5 si 11);
  • Arătarea pe cer a „semnului Fiului Omului” (Matei 24, 30), adică a crucii.


Multe dintre aceste semne ale Apocalipsei, spune Dumitru Stăniloae, „cuprind pe de o parte ceva misterios, pe de alta vor avea o aparenţă lipsită de echivoc. De aceea mulţi vor putea să le indice ca prezente, înainte de a se produce real, şi mulţi vor putea contesta realitatea lor, când se vor produce de fapt”.

Sfântul Apostol Petru scrie că „Ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el vor arde cu totul” (II Petru 3, 3-4, 10).

Pe aceeaşi temă:

Cine au fost cei doi oameni despre care Biblia spune că nu au murit niciodată. Ce vor face ei în momentul Apocalipsei

Ce condiţii trebuie să îndeplinească naşii la o nuntă ortodoxă. Cui îi este interzis să devină părinte spiritual

Păcate neobişnuite pe care preoţii te pun să le spovedeşti. „M-am fardat, m-am dat cu ruj, cu pudră, cu creme”



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite