Bani din Dobrogea pentru campania electorală din 2009. Mecanismul prin care Udrea, Băsescu, Andronic şi alţii făceau rost de finanţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea este trimisă în judecată alături de Ioana Băsescu, Dan Andronic şi alte persoane notorii implicate în drenarea de bani public către campania electorală din 2009.

Nume grele sunt trimise în judecată, sub control judiciar, de către procurorii DNA, care au înaintat dosarul spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Iată comunicatul integral remis de DNA miercuri, 24 mai:

„În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 1210/VIII/3 din 22 septembrie 2016 şi nr. 1270/VIII/3 din 12 octombrie 2016 procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate corupţiei, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor:

UDREA ELENA GABRIELA, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, persoană implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- instigare la luare de mită (2 fapte) 
- spălare a banilor (5 fapte) 
NASTASIA GHEORGHE, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, 
TARHON VICTOR, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, 
BĂSESCU IOANA, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, pentru săvârşirea infracţiunilor de 
- instigare la delapidare 
-instigare la spălarea banilor (2 fapte), 
WAGNER IOAN SILVIU, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, 

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului 
ANDRONIC DAN-CĂTĂLIN, pentru săvârşirea infracţiunilor de: 
- mărturie mincinoasă, 
- favorizarea făptuitorului, 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: 

În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.
Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă.

Concret, 

1.În perioada octombrie – noiembrie 2009, inculpata Udrea Elena Gabriela, care îndeplinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, l-a determinat pe inculpatul Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăţi comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare.
Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului “Schi in România”.
În cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societăţile comerciale depindea de deciziile ministrului care stabilea prioritatea plăţilor. În condiţiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare şi existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, societăţile care executau lucrări depindeau de deciziile inculpatei Udrea Elena Gabriela. Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plată a societăţilor, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare.
Astfel, Udrea Elena Gabriela i-a indicat inculpatului Nastasia Gheorghe atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei).
În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale.
În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidaţi. 

2. În aceeaşi perioadă (octombrie – noiembrie 2009), inculpata Udrea Elena Gabriela l-a determinat pe inculpatul Tarhon Victor, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, să pretindă şi să primească de la reprezentantul unei alte societăţi comerciale (om de afaceri) suma de 691.029,63 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte şi efectuarea la timp a plăţilor. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Judeţean Tulcea mai multe contracte finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate suma totală de 691.029,63 lei.
Nici de această dată, serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfăşurate în favoarea aceluiaşi candidat.

3. În luna decembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, i-a cerut inculpatului Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.
În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana care a şi intermediat încheierea tranzacţiei.
În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans.
Şi de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi şi nu mai achiziţionase niciodată publicitate de asemenea valoare).
Mai mult, firma “prestatoare” nu desfăşurase anterior acestui moment activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii. 
La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni-Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.
Între cele două societăţi nu au existat în realitate nici un fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societăţii de stat reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan.
În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinută în maniera de mai sus a fost folosită în interes personal de inculpaţii Băsescu Ioana şi Francesco Giovanni-Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

4. La data de 1 iulie 2009, inculpatul Francesco Giovanni-Mario, acţionând în calitate de administrator şi unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală şi punerea la dispoziţie de echipamente şi aparatură audio-video.
Conform contractului, în schimbul acestor servicii societatea administrată de inculpatul Francesco Giovanni-Mario a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Veniturile şi taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declaraţiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei şi impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).
La instigarea inculpatei Băsescu Ioana, suma astfel obţinută a fost folosită de inculpatul Francesco Giovanni-Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfăşurată în cursul anului 2009 pentru alegerea preşedintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienţei infracţionale a banilor.
În perioada octombrie – noiembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana l-a determinat pe inculpatul Francesco Giovanni-Mario să realizeze operaţiuni fictive prin care suma de 735.098 lei provenită din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a fost transferată către trei firme, pentru a achita servicii prestate în cadrul campaniei electorale în favoarea unui candidat la alegerile prezidenţiale. Transferurile au fost intermediate de către Udrea Elena Gabriela şi Băsescu Ioana, care i-au comunicat lui Francesco Giovanni-Mario datele societăţilor către care urmau să fie efectuate plăţile.

5. În plus, în perioada octombrie – noiembrie 2009, inculpata UDREA Elena Gabriela a folosit suma totală de 305.118 lei în numerar, provenită din infracţiuni de corupţie, pentru plata unor servicii de publicitate electorală, prin intermediul unor contracte fictive încheiate de persoane interpuse care nu au beneficiat în realitate de serviciile prestate.

6. La data de 22.09.2016, fiind audiat ca martor în prezentul dosar, inculpatul ANDRONIC Dan Cătălin a făcut mai multe afirmaţii nereale cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei, prin care a urmărit să îngreuneze tragerea la răspundere penală a inculpatelor Udrea Elena Gabriela şi Băsescu Ioana.
Astfel, inculpatul a susţinut că suma de 668.304 lei primită în lunile noiembrie – decembrie 2009 de la două societăţi administrate de Francesco Giovanni-Mario reprezintă preţul unor servicii de consultanţă fără legătură cu campania electorală, că aceste servicii nu s-au mai prestat, dar că nu a putut restitui sumele încasate deoarece nu a reuşit să îl mai contacteze pe Francesco Giovanni – Mario. De asemenea, a susţinut că Udrea Elena Gabriela şi Băsescu Ioana nu au avut nicio implicare în realizarea acestor plăţi şi că, pe parcursul cercetărilor, nu a avut nicio discuţie cu acestea.
Din probele administrate rezultă însă că cele două contracte au un caracter fictiv, iar transferurile au fost realizate la cererea lui Udrea Elena Gabriela şi Băsescu Ioana pentru plata serviciilor de consultanţă politică prestate candidatului de către Andronic Dan Cătălin şi de o societate străină, iar după declanşarea cercetărilor Andronic Dan Cătălin a transmis copia unui contract către Băsescu Ioana, prin intermediul lui Udrea Elena Gabriela, pentru a fi folosit în faţa autorităţilor.
Societăţile administrate de Francesco Giovanni-Mario nu aveau angajaţi, cifra de afaceri şi obiectul de activitate nu implicau achiziţia de servicii de consultanţă, iar asociaţii şi administratorul nu îl cunoşteau pe Andronic Dan Cătălin. Totodată, după încasarea banilor, Andronic Dan Cătălin a transferat către societatea străină de consultanţă suma de 125.000 USD, reprezentând comision de succes pentru câştigarea alegerilor.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra: 
- bunurilor aflate în proprietatea inculpatei Udrea Elena Gabriela, până la concurenţa sumei de 1.609.893,63 lei 
- asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatei Băsescu Ioana, până la concurenţa sumei de 119.000 lei. 
- asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatului Francesco Giovanni-Mario, până la concurenţa sumei de 100.000 lei în vederea confiscării speciale raportat la infracţiunea de spălarea banilor şi până la concurenţa sumei de 735.098 lei, raportat la evaziune fiscală, în vederea reparării pagubei

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Faţă de inculpatul Francesco Giovanni-Mario, om de afaceri, cercetat pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani (2 fapte) s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor într-un dosar separate“. 

Pe aceeaşi temă: 

Elena Udrea, la Antena 3: „Am făcut plângere la Parchetul General. Un martor a fost determinat să susţină anumite lucruri împotriva mea“

Dragnea şi Băsescu, fiecare cu bombonica lui

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite