Acum 600 ani, Mircea cel Bătrân intra în legendă. A fost primul voievod care a stăpânit Dobrogea şi Ţara Românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ziua de 31 ianuarie 2018 se împlinesc 600 de ani de la moartea voievodului Mircea cel Bătrân, primul domnitor al naţiunii care a stăpânit Dobrogea.

Născut în anul 1355, Mircea cel Bătrân - sau Mircea cel Mare cum mai apare numit în istoriografia română - a fost domnul Ţării Româneşti în perioadele 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 şi între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.

„În timpul domniei lui, Ţara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine şi o întărire a autorităţii domnitorului exprimată atât în titulatura pompoasă (care includea şi titulul de despot <al ţărilor lui Dobrotici), cât şi în reprezentarea numismatică. Domnitorul s-a stins din viaţă la 31 ianuarie 1418.

Pentru a-l cinsti aşa cum se cuvine, elevii claselor a 9-a D, a 10-a C şi a 10-a D de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa vor organiza un spectacol, sub îndrumarea profesorului dr. Mihai Lupu, miercuri, 31 ianuarie 2018, de la ora 13, în amfiteatrul Coriolan“, transmite prof. Florentina Gheorghe, purtător de cuvânt al Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa.

În aceeaşi zi, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează în Aula „Viceamiral Ioan Coandă”, începând cu ora 12.00, simpozionul „Mircea cel Bătrân în conştiinţa urmaşilor“, pentru a comemora cei 600 de ani de la trecerea la cele veşnice a domnitorului Mircea cel Bătrân.

„Numele Domnului Ţării Româneşti poartă o semnificaţie foarte importantă pentru Marină Română, acesta fiind purtat de-a lungul timpului de Bricul Mircea (1882-1944) şi de Nava Şcoală Mircea din anul 1939, dar şi de instituţia de învăţământ superior de marină Şcoala Navală Mircea, din anul 1920, actuala Academie Navală Mircea cel Bătrân”, arată Mihaela Zabolodni, ofiţer de presă al Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa.

Activitatea va fi prezidată de istoricii Mariana Păvăloiu şi Valentin Ciorbea, iar printre participanţi se numără şi reprezentanţi ai Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa. 

Dobrogea, veşnic recunoscătoare

Dobrogea i-a rămas veşnic recunoscătoare domnitorului valah care a luat-o sub aripa principatului său. Cea mai titrată şi cea mai veche instituţie de învăţământ din Constanţa, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, îi poartă numele, iar o importantă arteră a reşedinţei de judeţ, paralelă cu faleza, pe care se află aripa veche a liceului, se numeşte tot Mircea cel Bătrân. De asemenea, şi prestigioasa Academie Navală poartă numele voievodului.

Primul conducător important al Dobrogei, Balica, a venit la putere urmând unei succesiuni de 5 jupâni (Gheorghe, Dimitrie, Tatos, Sacea, Sestlav). Balica a fost primul despot al Dobrogei, guvernatorul autonom al ţinutului îmbrăţişat de Dunăre şi de Marea Neagră, între anii 1347 şi 1366. 

Lui Balica i-a luat locul fiul său Dobrotici, cel care a dat numele regiunii ce avea pe atunci cetatea de scaun la Carvuna, vechea denumire a Balcicului. Dobrotici a mutat capitala la Caliacra, iar urmele cetăţii sale de pe malul mării se văd şi astăzi. Despotul a domnit în perioada 1367 şi 1386, până la moartea sa. 

Pe jilţul Dobrogei s-a urcat apoi fiul său Ivanco, rodul uniunii cu o domniţă bizantină.

Ivanco avea să rămână doar doi ani la domnie - din 1386 până în 1388. Ţinutul său începuse să fie frământat de lupte interne şi atacuri externe ale bulgarilor, turcilor, tătarilor. Despotul Ivanco încheie o alianţă cu Genova pentru comerţul maritim şi este nevoit să încheie pacea cu Imperiul Otoman. Nu-şi respectă, însă, înţelegerea de a trimite trupe în armata sultanului Murad, care porneşte o expediţie pentru a lua Dobrogea în stăpânire. 

Otomanii reuşesc să cucerească regiunea, Ivanco dispare în istorie, pentru a lăsa cale liberă domnitorului român care salvează Dobrogea de la turci. 

Intuind rolul strategic al pământului care oferea deschidere la Dunăre şi la Marea Neagră, Mircea cel Bătrân înfrânge trupele otomane din garnizoanele dobrogene şi alipeşte, pentru prima oară în istorie, Dobrogea la Ţara Românească, în anul de graţie 1388.

Înţeleptul voievod va păstra Dobrogea timp de 7 ani până în 1395, când Baiazid Fulgerul hotărăşte să-l pedepsească. Sultanul trece Dunărea şi reuşeşte să-l îndepărteze pe Mircea de pe tron, dar doar după ce Baiazid încasează crunta înfrângere de la Rovine. Puternica armata otomană îşi ia revanşa, valahul se refugiază peste munţi, în Ardeal, de unde revine în 1404 ca domnitor al Dobrogei.

În anul 1406, Mircea cel Bătrân se proclama:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului“.

Ţara Românească şi Dobrogea în timpul lui Mircea cel Bătrân Sursă foto wikipedia.org

image

Mircea cel Bătrân moare în 1418, iar doi ani mai târziu, în 1420, fiul său Mihail I îşi pierde viaţa. O dată cu moartea domnitorului se pierde, după 16 ani de la recucerire, şi dreptul asupra Dobrogei, care intră din anul 1420 în componenţa Imperiului Otoman. 

Urma o lungă perioadă de lupte şi cuceriri cărora Dobrogea avea să-i supravieţuiască, până la momentul 1878, când a revenit sub administraţie românească, în urma Războiului de Independenţă de la 1877. Dobrogea scăpa, după 458 ani, de stăpânirea otomană. 

Pe aceeaşi temă: 

Vizionarul Mircea cel Bătrân. Cum s-a îndeplinit visul voievodului care a alipit Dobrogea de Ţara Românească

Dobrogea, cel mai frumos pământ al României - botezată după un slav

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite