Încă o panglică pe Autostrada Soarelui

Încă o panglică pe Autostrada Soarelui

Cum arată Autostrada Soarelui pe noul tronson

Constructorul Autostrăzii A2 dă mâine în folosinţă şi cele două benzi pe sensul Constanţa-Murfatlar, pe o distanţă de 14 kilometri. Constructorul Astaldi va da în funcţiune mâine şi celelalte două benzi de pe tronsonul Autostrăzii Soarelui cuprins între Murfatlar şi Valu lui Traian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primele două benzi, pe sensul de mers spre Valu lui Traian, au fost date în folosinţă cu mare pompă, la finele lui iulie.
În prezent, pe tronsonul de 14 kilometri Murfatlar - Valu lui Traian se circulă în ambele sensuri, însă pe câte un fir. De mâine se va circula pe patru benzi, două pentru fiecare sens de mers.La inaugurare sunt aşteptaţi să participe şi reprezentanţi ai Ministerului Transportului, însă, până acum, ministrul Anca Boagiu nu şi-a confirmat prezenţa, aşa cum a spus Cristian Becheru, manager de proiect la Asocierea Astaldi - Max Boegl.

Cei care vin pe litoral pe Autostrada Soarelui urmează vechiul drum spre mare (DN 22C Cernavodă - Constanţa) până la Murfatlar. Aici este un nod rutier unde se intră pe tronsonul de autostradă inaugurat la sfârşitul lunii iulie, pe care se merge până la Valu lui Traian. De aici se pătrunde pe noua şosea de centură a Constanţei, ce iese la Agigea şi continuă cu şoseaua litoralului DN39 Constanţa - Mangalia. În total, sunt 21,5 kilometri pe care ai liber la drum.

Ultimul tronson, gata în iunie 2012

Din Autostrada Soarelui mai este de finalizat sectorul cuprins între Murfatlar - Cernavodă, cu o lungime de 30,5 kilometri. „Exproprierile au fost făcute, iar porţiunea de autostradă va fi finalizată la sfârşitul lunii iunie a anului viitor", a spus Cristian Becheru. Tronsonul cu cele mai multe probleme este cuprins între Cernavodă şi Medgidia.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat recent contractul de execuţie a acestei porţiuni de autostradă cu Astaldi SPA - Max Boegl România SRL Cernavodă, după ce ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a decis rezilierea contractului cu francezii de la Colas pentru că lucrările erau întârziate.

Lungimea totală a tronsonului de autostradă este de 20,5 kilometri, iar lucrarea este garantată patru ani, cu doi ani mai mult faţă de cât prevedea contractul anterior. Valoarea totală a contractului este de 116,4 milioane de euro, fără TVA. Lucrările sunt mai ieftine cu 60 de milioane de euro faţă de valoarea contractului iniţial, cu firma Colas. Totodată, termenul de finalizare a lucrării s-a redus de la 24 la 15 luni, autostrada urmând să fie deschisă traficului în vara lui 2012.

Istoricul autostrăzii

Construirea Autostrăzii Soarelui a început în anii '80, iar primul tronson Feteşti-Cernavodă (18 kilometri) a fost dat în folosinţă în 1987. Construirea autostrăzii a continuat timid după căderea comunismului, iar în 1993 s-a oprit de tot din cauza lipsei banilor. Cinci ani mai târziu, lucrările au fost reluate, planul de finalizare fiind anul 2007. Guvernele care s-au perindat la putere au decalat semnificativ termenele de finalizare. În 2004, două tronsoane au fost deschise traficului: Bucureşti-Fundulea şi Fundulea-Drajna Nouă (în total 106 kilometri). Tronsonul Drajna-Feteşti (37 de kilometri) a fost deschis circulaţiei în 2007.

citeste totul despre: