VIDEO Steagul României din fum de anvelope, în clipul unui rapper clujean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gavril Mihai Cristian, studentul la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor care şi-a expus lucrarea de licenţă pe ritm de hip-hop, a lansat un videoclip inedit în memoria lui Paul Walker, actorul principal din Fast and Furious. Într-una dintre scene, culorile steagului României sunt făcute din fum de anvelope.

Gavril Mihai Cristian (21 de ani) studentul pasionat de rap care şi-a prezentat lucrarea de licenţă în versuri, pe muzică, a lansat de Ziua Naţională un videoclip inedit. Originar din Suceava, tânărul cântă rap de mai mulţi ani sub pseudonimul GIEMSI:

„Prezentul clip este al 2-lea din seria Ispite pe patru roţi, şi al 3-lea din totalul clipurilor postate de mine. Am vrut să fac ceva într-un mod mai diferit, cum a fost şi cu prezentarea lucrării de licenţă. Mai exact, steagul ţării din fum de anvelope. E foarte greu să procuri anvelope speciale de drift care la temperaturi mari să emane fum colorat, dar am vrut să o fac neapărat. E nevoie de o tehnologie specială ce duce şi la un preţ ridicat. Am avut şansa de a da peste un distribuitor din Polonia care s-a nimerit să aibă pe stoc fix culorile de care aveam nevoie, mai exact roşu, galben şi albastru”, a declarat el pentru „Adevărul”.

  

Lansare de Ziua Naţională

Clipul este lansat de Ziua Naţională, deoarece „Nu am găsit altă zi din an cu o importanţă mai mare decât 1 Decembrie pentru a-mi expune spiritul de naţionalist. Lumea tuningului din România suferă mult din cauza unor legi/reglementări. Am vrut să arătăm împreună, că în ciuda tuturor acestor constrângeri, iubim ţara în care trăim, iubim maşinile care ies din tipare şi care sunt pentru noi ca a doua familie, alături de posesorii lor. Vrem să ducem ţara asta la un alt nivel, cea mai importantă condiţie fiind aceea de a ne aduna cât mai mulţi care să rezonăm cu acelaşi scop”, spune Mihai.

Pentru el „Ziua de 1 Decembrie este cel mai bun moment în care să ne amintim că suntem cu toţii o mare familie şi trebuie să ne dăm toată silinţa pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru. Este un motiv care ne aduce la un loc pentru a putea realiza lucruri măreţe. Este ziua noastră, a tuturor românilor, dar depinde de noi ce cadouri primim. Dacă noi nu ne implicăm pentru a schimba ceva în bine, nu o va face nimeni în locul nostru. E greşit să aşteptăm să se schimbe ceva de la sine.”

În amintirea lui Paul Walker

„Perspectiva generală a clipului duce spre seria de filme Fast & Furious, şi am ales să fac asta datorită faptului că avem maşini frumoase în ţară, care trebuiesc expuse mai mult. Povestea se rezumă la pasiunea de a investi şi a acorda atenţie maşinii tale, la prieteniile care se creează între tine şi alţi pasionaţi, la provocările şi competiţiile care apar şi într-un final la a fi recompensat pentru riscul asumat. Un alt aspect interesant face referire la maşina care apare la finalul clipului, şi mai exact un Mitsubishi Eclipse, replică a uneia dintre maşinile pe care Paul Walker le-a condus în Fast & Furious, care a fost realizată drept omagiu pentru moartea acestuia”, explică Mihai. Pe 30 noiembrie s-au împlinit 4 ani de la moartea lui Paul Walker, actorul principal din „Fast &Furious”

Va face parte din următorul album

Filmările efective au durat 2 zile, în Oradea şi împrejurimile oraşului, investiţia pentru realizarea proiectului ajungând la 8.000 lei. „Piesa se numeşte Ispite pe patru roţi 2, şi este o continuare mai matură a primei părţi, care a depăşit recent 2 milioane de vizualizări pe YouTube. Ambele vor fi incluse pe următorul meu album, intitulat „Refugiu”, lansarea acestuia urmând a fi realizată în 2018.”, a spus tânărul pentru „Adevărul”. Este prima colaborare a lui GIMESI cu Roxanna, care are deja o piesa la Cat Music. 

Citeşte şi

VIDEO Lucrare de licenţă prezentată în ritm de RAP la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite