„Urmaşii” politicienilor penali ai Clujului stau departe de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Seplecan a fost demis din funcţia de preşedinte al CJ la câteva luni după ce a fost numit.
Mihai Seplecan a fost demis din funcţia de preşedinte al CJ la câteva luni după ce a fost numit.

„Lupii tineri” care au preluat funcţiile celor doi mari politicieni corupţi ai Clujului: Sorin Apostu, fostul primar PDL-ist, şi Horea Uioreanu, ex-preşedintele liberal al Consiliului Judeţean, stau departe de DNA. Radu Moisin, succesorul lui Apostu la Primărie, s-a orientat spre mediul privat, activând ca avocat, iar Mihai Sepelcan, a preferat să colaboreze cu DNA în calitate de reclamant şi nu de inculpat.

Urmaşul fostului preşedinte al CJ Cluj, liberalul Horea Uioreanu, la conducerea instituţiei a fost, din iunie 2015, Mihai Seplecan (33 de ani). Şi-a început cariera politica în PRM, iar din 2004 a trecut la PNL ajungând „mâna dreaptă” a preşedintelui PNL, Marius Nicoară, care devenise şi preşedinte al CJ Cluj. În următorii ani, Seplecan a ajuns în vârful ierarhiei filialei locale a PNL. A candidat pentru funcţia de preşedente al PNL Cluj, însă alegerile au fost suspendate de la centru. La circa un an de la arestarea lui Uioreanu, noul PNL l-a susţinut pe Seplecan la conducerea CJ într-o perioadă dificilă: clujenii erau a un pas să rămână cu gunoaiele în stradă, din cauză că proiectul noului centru de deşeuri era blocat, iar proiectele majore ale judeţului erau „pe butuci”. La 4 luni după ce a preluat preşedenţia CJ, PNL Cluj i-a cerut demisia şi l-a exclus din partid, din cauză că a făcut mai multe sesizări la DNA privind neregulile grave din instituţie. Seplecan a mai fost acuzat că şi-a falsificat diploma de absolvire a facultăţii de drept la Spiru Haret. El intenţionează să candideze la primăria Cluj-Napoca.  

Urmaşul lui Sorin Apostu la Primăria Cluj-Napoca a fost Radu Moisin, viceprimarul care la 28 de ani devenea primar interimar, în noiembrie 2011, funcţie pe care a ocupat-o până în vara lui 2012, când s-a întors Emil Boc. Jurist de profesie şi om de încredere al lui Apostu, Moisin nu şi-a găsit locul în administraţia Boc, el alegând să profeseze ca avocat. Deşi a fost şef la tineret, influenţa lui în partid a scăzut, rămânând doar consilier local. 

Citeşte şi

Aleşi penali din Cluj. Horea Uioreanu aşteaptă pedeapsa. Sorin Apostu scrie cărţi după gratii

Primul termen în „dosarul Uioreanu”: inculpaţii au ales să tacă. Avocaţii au cerut reaudierea martorilor

INTERCEPTĂRI „Cheia” dosarului Uioreanu: omul care ţinea evidenţa mitei şi ridica banii pentru preşedintele CJ Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite