Ultima zi a celei mai spectaculoase competiţii de ATV-uri din România

În Făget a avut loc, astăzi, ultima zi a competiţiei de dedicată  împătimiţilor de adrenalină pe patru roţi, "Vânează lupul".  Competiţia a fost dedicată ATV-urilor, Quad-urilor şi  Side-by-Side-uri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Categoriile la care au putut concura participanţii au fost Extrem, Open, Quad şi Side-by-Side. Competiţia de hard enduro "Vânează lupul" se află, deja, la cea de-a  IV-a ediţie. Concursul a început vineri, cu trialul şi cu o cursă de noapte. Au participat 60 de persoane din România, Germania, Italia, Slovacia şi Austria.

Printre cei trei participanţi din Slovacia se află şi doi sportivi care au fost şi în competiţia de la Dakar, dar şi în cea de la Baja, Italia. Idolul multor dependenţi de sportul motorizat, Jaroslav Katriňák, este cel care a participat la Vânează-Lupul-2010. El a a participat la categoria Extrem. „Între succesele sale cele mai mari se numără locul I la Campionatul Mondial de Enduro din 1991, locul IX la Dakar Rally în 2007 categoria moto, iar în vara anului 2008 a câştigat Rally Transorientale St. Petersburg - Beijing. La ultima sa participare la Dakar din 2008 a fost nevoit să abandoneze din cauza problemelor de natură tehnică. De un an de zile Katriňák a trecut de la moto la ATV, unde concurează în calitate de pilot oficial Can-Am. Alături de el va participa şi prietenul şi co-echipierul său Roman Malovec, care tocmai s-a întors de la faimosul Campionato Europeo Baja din Italia”, consemnează site-ul oficial al competiţiei.

„Vânatoarea de lupi a constat în atingerea unor puncte pe GPS, fără să ai un traseu prestabilit, pe drumul cel mai scurt. Au fost nouă astfel de <lupi>, însă foarte puţini au reuşit să îi vâneze pe toţi”, a declarat Mihai Concioiu, unul dintre organizatorii competiţiei. „Vânează lupul” a fost organizat de Authentic-Spirit, Foxracing.ro şi Primul-ATV-Magazin.

„Este considerat cel mai extrem traseu, dacă se poate spune aşa, din România. Nu sunt mulţi kilometri, sunt vreo 30, dar sunt tehnici”, a mai spus Mihai Concioiu despre zona Făget, în care s-a desăşurat competiţia.

Descalificaţi dacă nu respectă mediul

Ameninţaţi de ecologişti că le vor întide capcane prin pădure, dacă fac competiţia în Făget, cei de la „Vânează lupul” spun că ei îşi educă participanţii să nu distrugă mediul înconjurător. „Avem în regulament, că oricine lasă în urma sa gunoaie, este descalificat. De asemenea, va fi descalificat şi nu va putea să mai participe niciodată la <Vânează lupul > cel care nu reduce viteza la maximum 30 la oră în zonele de case, de picnic, dacă stropesc cu noroi trecătorii sau nu au grijă la biciclişti”, mai spune organizatorul.

Accidente minore

Doi dintre competitorii de la „Vânează lupul” s-au ales, în două zile diferite, cu ATV-urile stricate, pe traseu. Ultimul incident a avut loc astăzi. Unul dintre participanţi şi-a distrus vehiculul, dar a reuşit să sară la timp de pe el, astfel încât să nu se rănească. 

citeste totul despre: