Trei reţete gustoase pe bază de cartofi. Ingredientul care nu trebuie să lipsească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt gustoşi, pot fi pregătiţi în nenumărate feluri şi se găsesc în orice supermarket şi în orice piaţă, la un preţ accesibil pentru orice buzunar. Este vorba despre cartofi, unele dintre cele mai populare legume, care provin tocmai din regiunea Munţilor Anzi.

De la delicioşii cartofi prăjiţi şi până la cele mai inedite reţete, cartofii pot fi pregătiţi aproape în orice fel, singurele limite fiind date practic de imaginaţia celui care găteşte. Ceapa se combină foarte bine cu cartofii, cel puţin în cele trei reţete care urmează, fiind unul dintre ingredientele de bază.

Cartofi cu sos de mărar

Ingredientele de bază sunt cartofii (aproximativ un kilogram), o ceapă mică, o căpăţână de usturoi, câteva linguri de ulei, o legătură de mărar, două linguri de făină, un cub de concentrat de legume şi 200 de mililitri de lapte şi 100 de mililitri de smântână.

Mai întâi se spală bine cartofii, după care se fierb în coajă aproximativ 20 minute. Apoi, se scurg de apă şi se lasă puţin să se răcească şi se curăţă coaja, iar deasupra lor se pune ceapa tăiată în felii mici. Între timp, se prepară mujdei din usturoi, la care se poate adăuga puţină sare şi puţin piper, iar la final ulei şi smântână. 

Imagine indisponibilă

La final se poate pune şi puţină verdeaţă tocată, după care se aşează pe platou cartofii şi se trece la o nouă etapă, prepararea sosului de mărar. Prima dată se pune puţină făină peste ulei, într-o cratiţă mică. Următorul pas este să se amestece făina şi să se toarne puţin lapte fierbinte, iar apoi se pune un cubuleţ de concentrat. În sfârşit, după ce se mai amestecă şi se lasă la clocot, se adaugă mărarul tocat, plus puţin caşcaval ras. Cartofii se pot servi cu sosul de mărar, dar la fel de potriviţi sunt şi lângă o friptură bine făcută.

Mâncare de cartofi cu usturoi şi smântână

Din start, ingredientele necesare sunt, desigur, cartofii (aproximativ un kilogram), două cepe, 250 de grame de bacon sau kaizer, 300 de mililitri de smântână şi câţiva căţei de usturoi. La acestea se adaugă puţină sare, piper, câteva frunze de pătrunjel verde şi o lingură de ulei.

Într-o primă etapă se taie mărunt ceapa şi se căleşte în ulei, după care se adaugă kaizer (sau bacon, după caz) şi se mai lasă câteva minute. Apoi, se adaugă cartofii şi se acoperă totul cu apă şi se pune la fiert.

Între timp se face un amestec din smântână şi usturoi pisat, care se adaugă după ce apa scade şi cartofii sunt fierţi. Din acest moment, conţinutul se mai lasă la fiert cel mult cinci minute, după care se adaugă frunzele tocate de pătrunjel şi se poate servi.

Cartofi cu orez

Mâncarea de cartofi cu orez poate fi o bună soluţie în cazul celor care ţin post sau se află la regim. Pentru început, e nevoie de câţiva cartofi, o jumătate de pahar de orez, o linguriţă de boia şi o ceapă de mărime medie. 

Pe listă mai trebuie incluse sarea, piperul şi câţiva căţei de usturoi, iar opţional se pot adăuga, în funcţie de preferinţe, şi două frunze de dafin.

Mai întâi se spală orezul din cel puţin două ape, după care ideal este să fie lăsat cel puţin 20 de minute în apă rece. Între timp, se taie ceapa, şi se căleşte în ulei, într-o cratiţă mai mică sau într-o tigaie, timp de două minute. Apoi, se ia ceapa călită de pe foc, se adaugă boia, sare, piper şi eventual cele două frunze de dafin. Ulterior, se pun la foc şi cartofii, după ce în prealabil au fost spălaţi şi tăiaţi în cubuleţe mici, apoi se adaugă orezul şi ardeiul feliat subţire. Peste tot conţinutul se toarnă apă şi se lasă la fiert aproximativ 20 de minute. Apoi, se adaugă căţeii de usturoi mărunţiţi, iar masa se poate servi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite