Superstiţii de Anul Nou. Cum ne aflăm ursitul, cum interpretăm calendarul cepei şi de ce se deschid cerurile în această perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cumpăna dintre ani aduce cu sine, pe lângă voie bună şi optimismul dat de startul unui an nou, un bagaj de superstiţii, din care unele se mai păstrează până astăzi, dar altele, deşi pitoreşti, mai pot fi rar întâlnite astăzi.

O bună parte dintre superstiţiile perpetuate în cultura tradiţională din satele României de astăzi erau legate, pe de o parte, de credinţa că în această perioadă cerurile erau deschise şi că norocul umbla pe uliţe, iar pe de alta de speranţele tinerilor de a-şi afla ursitul/ursita, explică Ioan Toşa, etnograf consultant al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, fost şef de secţie al instituţiei.

„În general în prima zi a noului an se urmărea să faci lucrurile care ţi-ai dori să se întâmple pe tot parcursul său” explică Ioan Toşa. Potrivit lui, superstiţiile de Anul Nou au avut o răspândire destul de generală pe teritoriul României, în fiecare zonă existând doar unele adaptări. Obiceiurile au evoluat, odată cu schimbarea contextului istoric, fiind influenţate de evenimente ca desfiinţarea iobăgiei, în 1848, sau primul război mondial, după care bărbaţii plecaţi la oaste s-au întors cu obiceiuri noi, culese de prin alte părţi, a mai explicat etnograful.

Aflarea ursitului

Unul din obiceiurile tradiţionale de aflare a „felului” ursitului consta în ascunderea sub farfurii a  mai multor obiecte sau alimente, gen pâine, inel, piaptăn, sare, după care grupul de tineri şi tinere ieşeau afară din încăperea unde se reuneau. O femeie bătrână învârtea farfuriile, iar ceea ce găsea fiecare sub propria farfurie putea arăta carcateristicile ursitei/ursitului. „Dacă găsea pâine înseamnă că ursitul va fi bun, dacă afla sare va fi bogat”, explică Ioan Toşa.

„Vergelul” era un obiecei cu un rol similar doar cu o formă de manifestare uşor diferită, el păstrându-se încă, potrivit unor etnologi, în unele localităţi din judeţul Bihor. 

Anul căsătoriei, indicat de mişcarea animalelor 

Un alt obicei prevedea ca la miezul nopţii fata să iasă la gardul de nuiele şi să numere parii gardului, de la 1 la 9, începând dintr-un anumit punct. Parul în dreptul căruia se oprea numărătoarea arăta caracteristicile ursitului, un par drept indicând un soţ frumos. Fetele mai curajoase ieşeau dezbrăcate, cu o lumânare, la fântână, unde se credea că pot vedea chipul ursitului.

Anul nunţii putea fi şi el sugerat prin intermediul acestor supersitiţii. Fetele de măritat mergeau la poiată sau la coteţul animalelor unde găseau un animal culcat, pe care îl atingeau uşor cu piciorul. După a câta atingere se mişca animalul şi se ridica după atâţia ani înseamna că se va mărita fata. Din partea porcului era suficient un grohăit.

Locul unde se va căsători şi implicit muta fata putea fi indicat de direcţia din care aceasta putea auzi lătratul câinelui în miez de noapte.

Cerurile deschise

O altă credinţă populară înrădăcinată de Anul Nou era aceea că în această perioadă cerurile sunt deschise iar oamenii buni le pot vedea şi pot cere ce vor ei că li se va împlini. Corelat cu această credinţă era şi supersitiţia conform căreia acum puteau fi găsite în diferite locuri comori, tinerii grăbindu-se să dezgroape locurile respective. 

Se considera de asemenea că norocul umblă pe uliţe şi de aceea porţile curţilor erau lăsate deschise, în speranţa că norocul va opri şi aici.

Cine trece primul pragul

Pe de altă parte se ţinea destul de mult la superstiţia conform căreia de Anul Nou prima dată trebuie să îţi intre în casă un bărbat. „Dacă erau treburi pe afară pe care obişnuia să le facă femeia de această dată bărbatul se ocupa de ele”, arată Ioan Toşa.

Probabil dintre vechile superstiţii cea conform căreia "aşa cum îţi va merge în această zi, aşa îţi va fi tot anul" este cea mai prezentă şi astăzi. În noaptea de Anul Nou oamenii evitau să doarmă iar în prima zi evitarea cerţii era unul din scopuri, lucruri la care foarte mulţi români ţin şi astăzi.

Calendarul cepei

Ceea ce apărea în schimb în cultura tradiţională erau diferitele metode de pronostic a noului an. Una din cele mai cunoscute era „calendarul cepei”, care dezvăluia în credinţa populară cum vor fi lunile anului. În ajun de Anul Nou, o ceapă era tăiată în două şi erau extrase, dinspre exterior spre interior, 12 foi semicirculare, desemnând fiecare câte o lună din an. Pe fiecare se aşeza o cantitate egală de sare, iar după miezul nopţii se verificau. O foaie de ceapă cu o canitate de apă mare adunată însemna o lună ploioasă iar una doar cu sare însemna o lună secetoasă.

Mai tari decât legea

Etnograful Ioan Toşa a explicat totodată că în comunităţile rurale, un obicei asimilat de comunitate avea o putere de dăinuire foarte mare, uneori mai mare inclusiv decât legile bisericeşti, Biserica încercând de altfel, conform lui, să desfiinţeze ori să schimbe unele ritualuri sau superstiţii. „O lege îl afecta pe cel care a încălcat-o, însă încălcarea unui obicei se răsfrângea asupra întregii comunităţi”, arată Ioan Toşa.

Superstiţii în noaptea de Revelion. Cine trebuie să vă treacă prima dată pragul în noul an pentru a avea un 2016 îmbelşugat

Superstiţii de Revelion: ce culoare a părului trebuie să aibă prima persoană care îţi trece pragul în noul an ca să fii sigur că vei avea noroc

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite