Rectorul UBB Cluj: „Studentul nu mai distinge Asia de Europa. Îţi spune: «Caut imediat pe laptop». E o ruşine! O să ajungem să nu ne mai folosim mintea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan-Aurel Pop a fost ales rector al UBB pentru al doilea mandat. FOTO: Arhivă personală.
Ioan-Aurel Pop a fost ales rector al UBB pentru al doilea mandat. FOTO: Arhivă personală.

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, Ioan-Aurel Pop, crede că sistemul universitar din România a ajuns la o nouă  „fundătură” din cauza aplicării principiului egalitarismului în finanţare. Pop crede că studenţii de astăzi îşi exersează din ce în ce mai puţin mintea şi memoria, apelând la tehnologie, iar consecinţele pot fi grave.

Ioan-Aurel Pop a fost reales, în urmă cu câteva zile, în funcţia de rector al UBB, cea mai mare universitate din ţară. El a vorbit pentru  „Adevărul” despre probleme universităţilor în 2016, de la finanţare până la relaţia dintre profesori şi studenţi, care ar fi, în opinia sa, dominată de orgolii prea mari. Pop face o comparaţie între studenţii de astăzi şi cei de acum 20-30 de ani, care erau obişnuiţi să-şi folosească altfel mintea. 

Românii care au ieşit în stradă anul trecut au cerut restartarea României. Trebuie să vizeze acest proces şi universităţile?

Da, acest proces trebuie să ajungă la nivel universitar. Eu cred că învăţământul nostru superior, din dorinţa de reformare faţă de perioada comunistă, a ajuns într-o nouă fundătură, şi vă spun şi de ce. Noi avem în România circa 100 de universităţi, jumătate sunt de stat şi cealaltă jumătate, private. O parte dintre acestea nu trebuiau create, iar dacă au fost create, ele trebuiau ţinute la nivelul la care pot da rezultate. Dacă am creat universităţi în foarte multe capitale de judeţ, unde nici nu s-a visat vreodată că se poate acest lucru, atunci trebuia să le menţinem la nivelul de licenţă. Eu pot da o licenţă de 3 ani în ştiinţe economice la Târgovişte, să zicem. Haideţi să dau această licenţă bună, dar nu să creez la toate universităţile şi licenţă, şi masterat, şi doctorat, iar apoi să înfiinţez cât mai multe facultăţi. 

De ce s-a întâmplat acest fenomen?

Dintr-o proastă înţelegere a descentralizării şi din cauza pretenţiilor pe care le aveau deputaţii şi senatorii prin anii 90, când se duceau toţi şi făceau presiuni la Minister pentru înfiinţarea acestor facultăţi. Motivaţia era următoarea: „Poporul care m-a trimis în parlament vrea universitate”, dar repet, universitatea nu e o hală de producţie, nu este o întreprindere, un SRL, universitatea este un lucru care nu se poate ridica de azi pe mâine. 

Principiul egalitarist nu va conduce la performanţă

Care a fost miza? 

Miza erau finanţările, pentru că universităţile care au fost declarate de cercetare avansată urmau să primescă, nu neapărat foarte mulţi bani, dar mai mulţi decât celelalte. A apărut din nou ideea egalitaristă <<să nu le dăm celor valoroase, pentru că alea tot se descurcă, să le dăm celor mici, fără capacităţi>>. Acest principiu nu va conduce niciodată la performanţă reală.

Eu văd soluţia astfel: ar trebui făcută ierarhizarea, stabilirea unor universităţi care să facă numai instruire la nivel licenţă, iar altele să facă  la nivel licenţă şi masterat, şi cele care fac şi licenţă, şi masterat, şi doctorat să fie într-adevăr universităţi de elită, iar dacă dovedesc că au performanţă, mai ales internaţională, fireşte că trebuie finanţate mai bine.

Eu, dacă am avut un rezultat bun în acest an la Informatică, pentru ca să mă menţin am nevoie de stimulare, iar aceasta trebuie să vină de la bugetul de stat, dar şi alte fonduri. Dacă nu se fac aceşti paşi, nu rezolvăm nimic. 

Enumeraţi trei probleme la nivelul universităţilor din perspectiva de instituţii formatoare de viitori profesionişti şi cetăţeni reponsabili?

O problemă concretă este grija faţă de oameni, şi mă refer aici la profesori şi la studenţi. O universitate este un corp al studenţilor şi al profesorilor care trebuie să funcţioneze la unison, la noi sunt prea mari separaţiile, orgoliile, prea mari pretenţiile unor profesori care susţin că nota 10 este a lui Dumnezeu, 9 a profesorului şi studentul trebuie răsplătit într-o manieră dispreţuitoare.

Nu există sudarea acestei comuniuni, cuvântul universitar înseamnă a trăi împreună, comunitate. Asta nu se înţelege. Nu ne-am pregătit suficient să-i înţelegem pe studenţi.

În al doilea rând , modul defectuos în care se face finanţarea: unii consideră finanţarea un scop în sine, eu am spus mereu că finanţarea e un mijloc prin care să-i facem pe oameni să fie mulţumiţi în universitate şi să obţină performanţă. Sigur că o altă problemă e spaţiul de educaţie, dotările laboratoarelor şi ale sălilor de curs şi de seminar. Nu mai poţi face învăţământ ca în secolul XVIII, învăţământul acuma presupune aparaturi, adaptări la nivelul tehnologic digital internaţional, şi mai ales accesul la fonduri europene. UE e pune la dispoziţie fonduri, iar noi nu le putem accesa pentru că nu ştim sau nu ne putem încadra în criterii.  

Ajungem să nu ne mai folosim mintea

În dezbaterile privind educaţia se aduce mereu în discuţie subiectul slabei pregătiri a studenţilor.  Cum vedeţi acest aspect?

Cred că e o criză de adaptare la această lume dinamică ce se schimbă în 10 ani cât se schimba înainte în 100 de ani şi nu am găsit un echilibru. Mie îmi e foarte greu să mă obişnuiesc cu un student care nu ştie să scrie bine româneşte. 

Înainte de 1989 se întâmplau asemenea situaţii?

Nu, pentru că atunci din clasa a V-a şi până în clasa a VIII-a orele de gramatică erau sfinte. Profesorul muncea enorm de mult. Astăzi, profesorii predau mult şi nu mai fac nişte lucruri esenţiale care sunt experimentate de la Amos Comenius încoace, adică, fixarea şi recapitularea. Cred că în pedagogie, din  ideea de a fi rapizi şi de a traversa lumea cât mai repede, se uită faptul că mintea omenească are nişte reguli ale ei. Vin studenţi şi-mi spun că ei au fost la cursuri şi au înţeles ceea ce eu le-am spus, dar la examen nu ştiu. De ce? Nu-şi mai fixează şi nu mai repetă. Ei cred că se poate şti dintr-odată. Mai sunt învăţaţi greşit unii şi să nu-şi folosească memoria, li se spune: << memorarea este depăşită>>. Ori dacă nu-ţi exersezi mintea ca să introduci un set de cunoştinţe pe care să le ai acolo, cum vei putea să compari lucrurile ca să tragi o concluzie. Chiar dacă noi lucrăm cu calculatoare performante cea mai bună decizie o ia mintea omenească.

Cum îl vedeţi pe un student de acum faţă de unul din anii 90?

Un student de acum, dacă e lipsit de un laptop la el, este absolut neputincios. Un student de acum 20-30 de ani punea mâna pe pix, lua o foaie, îţi făcea o schiţă, un desen, un calcul. Acum, nu mai ştiu să demonstreze teoreme simple pe care le învaţă în clasa a V-a la matematică. Nu mai ştiu să distingă Asia de Europa. Îi întrebi ţara cutare pe ce continent este aşezată, şi îţi spun: <<Nu e nicio problemă că nu ştiu, caut pe laptop imediat>>. E o ruşine să nu ştii lucruri elementare şi să apelezi la cele complicate pentru că o să ajungem la o letargie a minţii. O să ajungem să nu ne mai folosim mintea, ceea ce creează o mare primejdi pentru comunitate, pentru cetate, pentru că vor veni anumite forţe ce ne vor putea folosi drept cobai.

Îi văd pe profesori toată viaţa studenţi, asta nu se înţelege, un profesor ca să fie diamic, trebuie toată viaţa să studieze. Când vom înţelege aceste lucruri relaţia dintre profesori şi studenţi se va schimba. S-ar putea ca peste 20 de ani un student care vine la facultate la 18 ani să fie mai pregătit decât unii profesori de acuma.

Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB

Spuneaţi că astăzi profesorii predau mult, deci programa e încărcată. Ce materii trebuie scoase din programă?

Nu trebuie scos nimic. Se face confuzie între nevoia de noi cunoştinţe şi cea de noi materii. N-avem nevoie de noi materii. Există un set de discipline fundamentale, cele reale, un set de discipline sociale - între care intră şi istoria, şi unul care se referă la limbi, plus educaţia fizică. Acestea trebuie să rămână, însă materia trebuie primenită o dată la 5 ani. La istorie, de exemeplu, dacă se constată că nu există interes pentru Egiptul antic sau Evul Mediu, materia se poate restrânge şi să se pună accent pe istoria recentă, pe ce a fost comunimsul, pe holocaust. Dacă a apărut ideea că nu ştiu elevii ce e un cont bancar, nu trebuie să inventezi o materie pentru asta, ajung două ore dedicate acestui subiect la dirigenţie. 

Cum vedeţi universitatea peste 10 ani?

Universitatea vine din trecut şi nu trebuie să aruncăm experienţa trecutului peste bord, dacă ne gândim la viitor. Universitatea peste 10 ani ar putea avea discipline noi, materii noi, aici nu e ca la şcoala, aici e nevoie de discipline noi, care dacă vor fi validate trebuie introduse la nivelurile inferioare. Universitatea trebuie să fie dinamică. Îi văd pe profesori toată viaţa studenţi, asta nu se înţelege, un profesor ca să fie dinamic, trebuie toată viaţa să studieze. Când vom înţelege aceste lucruri relaţia dintre profesori şi studenţi se va schimba. S-ar putea ca, peste 20 de ani, un student care vine la facultate la 18 ani să fie mai pregătit decât unii profesori de acum. 

Carte de vizită Ioan-Aurel Pop 

A fost reales, zilele trecute, rector al Universităţii Babeş-Bolyai, cea mai mare instituţie de învăţământ superior din ţară (peste 35.000 de studenţi). Doctor în istorie şi specialist în istorie medievală, Pop e membru titular al Academiei Române, director al Centrului de Studii Transilvane şi autor a peste 50 de cărţi, studii şi recenzii. Recent a fost ales preşedinte al Consiliului General al CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare).

Citeşte şi

Cine este Ioan Aurel Pop, noul preşedinte al Consiliului General al CNATDCU

E nevoie de istorie în şcoli? Rectorul UBB: „La ţară, la matematică, fizică sau chimie nu înţeleg nici profesorii ceea ce predau, darămite elevii“

     

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite