Preţurile apartamentelor din Cluj, cel mai mic nivel de la începutul crizei imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţurile apartamentelor cu două camere din Floreşti încep la 20.000 de euro
Preţurile apartamentelor cu două camere din Floreşti încep la 20.000 de euro

Prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca continuă să scadă, așa cum s-a întâmplat şi în primul semestru din acest an. De această dată, este vorba de o scădere de 0,8% în ultimele 30 de zile.

Astfel, indicele imobiliare.ro pentru apartamentele din Cluj-Napoca pentru luna iulie are o valoare medie de 899 euro/mp util, coborând pentru prima dată sub pragul de 900 de euro/mp. Valoarea actuală este cu 4,7% sub cea înregistrată în urmă cu 12 luni, stabilindu-se astfel un nou record minim de la începutul crizei până în prezent, pentru preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca.

Apartamente mai ieftine cu 10%

Tendința de scădere a prețului a fost mai accentuată pe segmentul nou, apartamentele din această categorie ieftinindu-se cu peste 2% în ultimele treizeci de zile şi se apropie de valoarea medie de 800 euro/mp util (821 euro/mp util în iulie). Un nou minim al acestui an este atins pe acest segment. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi din Cluj-Napoca sunt mai ieftine cu peste 10% şi au cel mai accentuat ritm de scădere dintre toate oraşele analizate. Totodată, Clujul rămâne oraşul cu cele mai scumpe apartamente vechi din afara Capitalei.

„Tensiunile majore din ultima perioadă amplificate de creşterea cursului valutar au făcut ca interesul populaţiei pentru investiţii de amploare să scadă. Nici proprietarii nu au reacţionat suficient, în ciuda faptului că pe destul de multe segmente au fost atinse preţuri minime record în iuie. Totuşi, ritmul de ieftinire a apartamentelor nu a compensat scăderea apetitului pentru achiziţii din partea cumpărătorilor", sublinează Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

Garsonierele, mai scumpe cu 7%


Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 din Cluj-Napoca a ajuns la valoarea de 972 euro/mp util, în luna iulie, în creştere cu 1% faţă de luna precedentă. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi din Cluj sunt cu doar 0,2% mai ieftine. Pe categorii de apartamente, tendințele au fost diferite. În cazul garsonierelor şi al unităţilor cu două camere, a fost constatată o creştere importantă de 4,4%, respectiv 1%. Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit însă cu 1%. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dacă apartamentele cu două şi trei camere sunt mai ieftine cu 3,5%, respectiv 0,7%, garsonierele îşi menţin preţul ridicat, fiind mai scumpe cu 7%. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite