Pictorul-alpinist care a cucerit un vârf foarte dificil din Himalaya şi a realizat un record mondial pentru România

Vlad Căpuşan a cucerit de curând celebrul pisc Cerro Torre din Anzii Cordilieri. FOTO: Arhivă personală

Alpinistul Vlad Căpuşan are 27 de ani, a studiat la Universitatea de Artă şi Design din Cluj şi a terminat un master în pictură, dar marea lui dragoste este muntele. Alături de prietenul şi partenerul său în alpinism, Zsolt Torok, Vlad a reuşit să realizeze şi un record mondial pentru România, după ce a cucerit vârful himalayan Peak 5, în urmă cu aproape doi ani.

Vlad Căpuşan a fost prins de „microbul“ muntelui încă din copilărie, datorită părinţilor săi, care l-au obişnuit de la o vârstă fragedă cu drumeţiile şi cu vacanţele petrecute în natură. Apoi, totul a decurs oarecum firesc. În adolescenţă, la 13 ani, Vlad a gustat pentru prima oară din adrenalina alpinismului. „La 13 ani am fost în Cheile Turzii şi tot cam pe atunci pot spune că am început alpinismul. Şi de atunci am rămas îndrăgostit de asta“, a mărturisit Vlad.

A doua pasiune, arta, se împleteşte foarte uşor cu alpinismul, spune tânărul. „În fond şi alpinismul este o artă, cel puţin din punctul meu de vedere. Peste tot pe unde merg iau cu mine şi caietul de schiţe. Natura mă inspiră, mă inspiră peisajele de vis, tot ceea ce văd“, a mai afirmat Vlad, care este licenţiat în pictură, la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi are şi un master în acelaşi domeniu. „Am încercat să surprind timpul în picturile mele, am încercat să surprind felul în care afectează materia. De multe ori, în ochii societăţii, unele lucruri par lipsite de valoare, dar arta, pictura, pot să ne facă să le privim cu alţi ochi“, a adăugat clujeanul.

Totuşi, cele mai mari satisfacţii i le-a oferit alpinismul. În anul 2016, Vlad Căpuşan şi Zsolt Torok reuşeau o premieră mondială pentru România. Cei doi au reuşit o ascensiune fără niciun ajutor, fără cărăuşi, fără provizii, într-un loc considerat virgin. Practic, Vlad şi Zsolt au fost primii oameni care au reuşit să ajungă în vârful Peak 5 din Himalaya, la o altitudine de 6.421 de metri.

Pentru asta, ei au înfruntat un ger cumplit, în condiţiile în care mercurul termometrelor nu a urcat mai sus de - 30 de grade Celsius, iar viscolul şi ninsorile puternice i-au biciuit în permanenţă. Performanţa lor a fost cu atât mai remarcabilă cu cât a fost vorba de un vârf izolat, extrem de greu de cucerit, într-o zonă foarte sălbatică. De altfel, până atunci Peak 5 nu a mai fost urcat de nimeni, asta şi în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii încă din 2003.

„E o senzaţie deosebită să reuşeşti aşa ceva, este un sentiment nemaipomenit atunci când ajungi în vârf şi înfigi steagul ţării tale pe pisc. Este greu de descris“, a explicat Vlad.

Surprins de avalanşă 

Chiar dacă a obţinut o performanţă excepţională urcând un munte atât de dificil în premieră mondială, alpinistul clujean spune că cea mai importantă lecţie a învăţat-o dintr-un aparent eşec. Astfel, în primăvara anului trecut, Vlad şi prietenul său Zsolt au încercat să abordeze o linie noua, în premieră mondială şi să escaladeze vârful Pumori, din masivul Himalaya, aflat la mai puţin de 10 kilometri de Everest. Cei doi au ajuns până la 6.800 de metri şi mai aveau de parcurs ceva mai mult de 300 de metri, când Vlad a fost surprins de o avalanşă, dar a scăpat ca printr-un miracol. Aflaţi la limita supravieţuirii, după ce au trecut prin condiţii extreme, alpiniştii români au decis să se retragă. Nu definitiv, pentru că în toamna acestui an vor reveni.

„„A fost o lecţie, iar un alpinist învaţă cel mai mult din asemenea experienţe. Am fost luaţi de o avalanşă, norocul meu a fost că eram în coardă şi am reuşit să mă opresc după mai bine de 10 metri de cădere. Nu cred că un alpinist are 9 vieţi ca o pisică, dar cred în Dumnezeu şi în faptul că o evaluare corectă a situaţiei, a riscurilor, te poate salva şi poate preveni o eventuală tragedie. Pumori e unul dintre cele mai spectaculoase vârfuri din lume, o piramidă uriaşă, iar faţa sud-estică este practic neexplorată până acum. În toamnă vom încerca să urcăm pe acolo, ar fi o nouă premieră“, a punctat Vlad.

Pericolul vine de pretutindeni

Acesta a mai precizat că ascensiunea nu reprezintă neapărat partea cea mai dificilă şi cea mai riscantă. „80% dintre accidente au loc la coborâre, orice alpinist ştie că odată ajuns în vârf nu a trecut tot greul. De cele mai multe ori e mult mai greu să cobori“, a mai adăugat alpinistul clujean.

Însă pericolul poate veni de oriunde, iar asta a aflat-o din experienţa proprie. În 2011, Vlad se afla într-o expediţie în Himalaya, în zona Makalu şi intenţiona să „atace“ vârful Kusom Kanguru. La întoarcere, a izbucnit un conflict cu persoanele angajate să le transporte bagajele. 

„Ne furau în permanenţă din mâncare şi din provizii, iar în acest fel ne puneau într-o situaţie delicată, fiindcă puteam să anulăm expediţia. Le-am atras atenţia, dar conflictul a degenerat, mai ales că oamenii erau beţi şi deveniseră agresivi. Au sărit la bătaie, ne-am încăierat, dar ei erau mai mulţi şi putea să iasă foarte urât. Am fost nevoiţi să fugim prin pădure şi să coborâm prin altă parte pentru că ne aflam în pericol. Noroc că la un moment dat am dat peste nişte sate, iar oamenii de acolo au înţeles ce s-a întâmplat şi ne-au ajutat să ne recuperăm bagajele“, a povestit Vlad.

Ultimul succes

Ultima reuşită importantă pentru Vlad şi Zsolt Torok a fost cucerirea vârfului Cerro Torre, din Anzii Cordilieri. Aflat în sudul Argentinei, uriaşul perete are o înălţime de 3.106 metri şi este considerat a fi unul dintre cele mai dificile obiective în alpinismul mondial. Cei doi au atins vârful muntelui pe 28 ianuarie.

„La un moment dat am rămas fără provizii, noi şi americanii care ne însoţeau. Am dormit patru persoane într-un cort de două pentru că n-am crezut că vom parcurge ultimii 50 de metri în 10 ore şi a trebuit să mai stăm o noapte înaintea asaltului decisiv din final. Am împărţit un baton la patru persoane şi un ceai, iar apa era pe raţie, pentru că nici nu mai aveam cu ce s-o topim. În ultima noapte am dormit cu nişte sticle şi cu steagurile sub noi pentru că nu aveam izoliruri şi riscam să ne lipim spatele de zăpadă. Condiţiile au fost foarte dificile, bătea un vânt cumplit, iar pe peretele muntelui era o crustă de gheaţă de un metru grosime“, a rememorat Vlad.

Uitaţi de federaţie şi de autorităţi

Deşi Vlad şi Zsolt au obţinut rezultate spectaculoase, cei doi sunt ignoraţi de Federaţia Română de Alpinism şi de autorităţile locale. Nici Clujul, oraşul natal al lui Vlad, şi nici Aradul, oraşul lui Zsolt, nu le oferă celor doi niciun fel de susţinere financiară. „În cazul altor sporturi există premii stabilite dacă ajungi la o anumită performanţă, dar aici nu te te răsplăteşte nimeni cu nimic, este o luptă cu tine însuţi. Din fericire, am găsit înţelegere în mediul privat, la oameni care sunt conştienţi că există riscul de a nu ne mai întoarce niciodată de acolo“, a încheiat Vlad Căpuşan.

Am fost luat de o avalanşă, norocul meu a fost că eram în coardă şi am reuşit să mă opresc după mai bine de 10 metri de cădere. Nu cred că un alpinist are 9 vieţi ca o pisică, dar cred în Dumnezeu şi în faptul că o evaluare corectă a situaţiei, a riscurilor, te poate salva şi poate preveni o eventuală tragedie.

Vlad Căpuşan, alpinist