Petiţie online pentru demiterea conducerii Institutului Cultural Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Marga este preşedintele ICR din luna decembrie a anului trecut. FOTO: Adevărul
Andrei Marga este preşedintele ICR din luna decembrie a anului trecut. FOTO: Adevărul

Aproape 200 de persoane au semnat, în 24 de ore, petiţia online pentru demiterea conducerii Institutului Cultural Român (ICR). Iniţiatorii cererii susţin că  instituţia a fost decredibilizată de măsurile luate sub şefia lui Andrei Marga, fostul rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Iniţiatorii „Petiţiei pentru demiterea conducerii Institutului Cultural Român, motivată de decredibilizarea instituţiei condusă de domnul Andrei Marga“ au dorit să rămână anonimi. Cererea postată vineri 18 ianurie pe siteul www.petitieonline.ro şi adresată Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Senatul României a adunat aproape 200 de adeziuni în circa 24 de ore. Printre numele care apar pe lista semnatarilor se numără scriitorul Vladimir Tismăneanu, Mihai Chirilov - directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) sau Monica Moroşanu – director al ICR Tel Aviv între 2008 şi 2012 (precizăm că este posibil că altcineva să fi semnat lista folosindu-se de numele unor persoane cunoscute – n.r.).  

Motivele invocate


În introducere se arată: „Institutul Cultural Român (ICR) a reuşit, de-a lungul anilor, să devină instituţia românească cu cea mai mare credibilitate în afară ţării, ambasadorul cultural al României şi unul dintre cei mai importanţi gestionari ai imaginii României în lume. Actuala conducere a ICR a decredibilizat complet institutul, distrugând capitalul de imagine câştigat cu greu de Institutele Culturale Române din Străinătate”. Petiţia continuă cu o serie de argumente în favoarea demiterii conducerii, printre care sunt amintite şi acţiuni considerate ilegalităţi şi exemple de management defectuos.  Vezi conţinutul petiţiei aici.  

Probleme la ICR 

De la desemnarea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), în luna decembrie a anului trecut,  scandalurile în legătură cu persoanele numite sau care au obţinut diferite posturi în instituţiei se ţin lanţ. ICR a fost acuzat că nu a respectat toate etapele concursului pentru desemnarea de referenţi şi de directori adjuncţi la mai multe fililale ale instituţiei din străinătate. De asemenea, fostul rector al Universităţii Babeş-Bolyai este acuzat că şi-a impus foştii colaboratori în funcţii de conducere ICR, fără ca aceştia să fie calificaţi pentru acele posturi, şi că nu a respectat criteriile de eligibilitate

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite