Noua pistă a aeroportului, finalizată parţial anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se lucrează de zor la noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj
Se lucrează de zor la noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj

Primii doi kilometri din noua pistă de 3500 metri a Aeroportului Internaţional din Cluj vor fi finalizaţi anul viitor, a anunţat luni preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Lucrările trebuiau finalizate în vara acestui an.

„Lucrările nu sunt în grafic, dar nu asta e problema. În primul trimestru al anului viitor se va termina pista de 2100 de metri. La capătul pistei de 2.100 de metri Apele Române va devia Someşul. Lucrarea este licitată. Diferenţa de 1.400 de metri urmează să fie executată", a precizat Horea Uioreanu.



Încep lucrările la pista aeroportului clujean. Vezi ce avioane vor ateriza aici

Investiţia la pista de 2100 de metri este estimată la 32,4 milioane de euro. Noua pistă va permite ca pe aeroportul clujean să aterizeze avioane cu o capacitate de până la 400 de pasageri, printre care se numără şi cele din tipul Boeing 747, unul din cele mai mari avioane din lume.

Noua pistă a Aeroportului Cluj, construită cu 32,4 milioane de euro. Lucrările încep joi

Lucrari pistă

"Stăm bine cu exproprierile, dar din păcate nu stăm aşa de bine cu despăgubirile. Dar asta nu este din vina noastră, pentru că este şi din vina celor expropriaţi, care trebuie să completeze un dosar cu moşteniri. Prima fază a am încheiat-o. 50 de loturi au fost despăgubite din cele expropriate. Mai sunt 650. În total sunt 700 de loturi, dar trebuie precizat că nu toate au fost ocupate de lucrări şi nici nu au nevoie să fie ocupate de aceste lucrări", a mai precizat preşedintele CJ Cluj.

Pistă nouă la Aeroportul din Iaşi abia din 2015. Află cât costă investiţia

Licitaţia privind construirea pistei de 3.500 de metri a fost câştigată de asocierea dintre SC Construcţii Napoca, SC ICCO Systems şi SC Geo Arc. Constructorul noii piste, Napoca SA, dă asigurări că lucrarea va fi terminată la timp şi la standarde înalte. „Pot spune că va fi una din pistele de performanţă din această parte a Europei", a afirmat Ştefan Dimitriu, preşedintele companiei care a câştigat licitaţia.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite